Chirurgi italieni şi germani fac operaţii pe cord la copii şi-i ajută pe medicii clujeni să se perfecţioneze

Adrian Molnar

O echipă de medici italieni şi germani participă, împreună cu medici români, la o misiune medicală care se desfăşoară la Institutul Inimii din Cluj şi în cadrul căreia sunt operaţi pe cord copii cu malformaţii cardiace.

Managerul Institutului Inimii Cluj, chirurgul Adrian Molnar (foto), spune că, în cadrul misiunii, medicii străini au operat, pe parcursul a două zile, doi copii cu malformaţii cardiace grave.

„E un proiect demarat de Ministerul Sănătăţii, prin HG, în februarie 2014, în cadrul căruia au loc misiuni medicale ale specialiştilor de la IRCCS Policlinico San Donato Milano. E un colectiv de medici care vin şi efectuează misiuni medicale de intervenţie chirurgicală pentru copii cu malformaţii cardiace. La noi au fost prof. Tammam Youssef, chirurg, profesor de chirurgie cardiacă de origine siriană care lucrează San Donato, Dr Bassam Alhareth, anestezist de copii, de la San Donato, Ulrich Matthias Gerhard, intensivist din Hamburg, plus prof. Alessandro Frigiola, profesor de chirurgie cardiacă la San Donato. Au făcut două intervenţii chirurgicale la copii cu malformaţii mai grave şi colaborarea va continua şi va cuprinde şi alte etape. Au fost invitaţi o serie de medici tineri de la noi la Milano, pentru specializare, precum şi asistente medicale, perfuzionişti, iar ei vor veni din nou în alte rânduri să mai opereze. Colaborarea va continua cât noi vom considera că avem nevoie de dânşii ca să ne perfecţionăm în cadrul acestui departament de chirurgie cardiacă pediatrică”, a menţionat Adrian Molnar.

Acesta a mai spus că la Institutul Inimii numărul operaţiilor pe cord la copii a scăzut din cauza lipsei personalului specializat. În prezent, cu un medic chirurg specializat pe intervenţii la copii, au loc anual circa 85 de astfel de operaţii la copii, cam jumătate din numărul anual din perioada în care erau doi chirurgi specializaţi pe acest domeniu. Dr Molnar spune că a existat şi o perioadă de opt luni în care nu s-au făcut deloc intervenţii pe cord la copii, deoarece ambii chirurgi specializaţi pe domeniu erau plecaţi să lucreze la clinici private.

Adrian Molnar mai spune că tot pentru domeniul chirurgiei cardiace pediatrice a fost demarat un proiect în cadrul căruia chirurgi cu renume european vor contribui la specializarea personalului medical din Cluj şi prin care vor fi achiziţionate şi aparate performante necesare tratării copiilor.

„Am accesat fonduri europene şi se desfăşoară un program cu fonduri europene, un proiect POSDRU, tocmai de dezvoltare a chirurgiei pediatrice în Cluj. Este un proiect care se desfăşoară cu toate clinicile de pediatrie din Cluj şi cu secţia de neonatologie şi prin acest program aducem alte somităţi din Europa pentru specializarea personalului medical, somităţi care vor face şi demonstraţii practice. De asemenea, prin acest proiect vom dota institutul cu aparatură de înaltă specializare, nouă, cu maşină de circulaţie extracorporeală, aparat de anestezie pentru copii, ecografe performante tridimensionale etc”, a completat Adrian Molnar.

Distribuie:

Postaţi un comentariu