Cadrele medicale ameninţă cu mitinguri, marşuri sau chiar grevă

“Dacă ritmul migraţiei se menţine, nu vom avea cine să ne îngrijească. De unde o să importe statul personal calificat, din statele Africii, din China? Nu neg profesionalismul acestora, dar nu mai bine ne păstrăm cadrele medicale în ţară”, Ştefan Roman, preşedintele Sanitas Cluj

Dacă ministerul Sănătăţii nu va debloca posturile vacante şi nu va creşte salariile, angajaţii din sistemul sanitar sunt pregătiţi pentru pichetări, mitinguri şi marşuri de protest, pentru luna septembrie. Dacă nici prin aceste forme de protest nu vor fi băgaţi în seamă cei 170.000 de salariaţi din sistemul sanitar românesc nu exclud forma cea mai radicală, greva generală şi întreruperea activităţii.

Aceste acţiuni revendicative au fost stabilite recent de către fondatorii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate. Reamintim faptul că această coaliţia a fost fomată de către profesioniştii din sistemul sanitar: liderii mediciilor, stomatologilor, farmaciştilor, biologilor, psihologilor, chimiştilor, biochimiştii, reprezentanţii ai Colegiului Medicilor din România şi liderii de sindicat din Sănătate, cu scopul de a-şi apăra drepturile.

La nivelul judeţului Cluj, ar putea să intre în grevă cei aproximativ 9.500 de salariaţi, aici fiind inclus întreg personalul începând de la medici până la muncitorii necalificaţi.

Preşedintele Sindicatului Sanitas Cluj, Ştefan Roman, consideră că “este nevoie ca salarizarea să fie stimulantă pentru personalul calificat care are o rată foarte mare de migrare spre alte ţări unde sunt plătiţi de 20-30 de ori mai bine decât în România”.

Liderul de sindicat avertizează că datorită migrării riscăm să rămânem fără cadre medicale.

“Dorim să găsim un început de stopare a migrării şi de menţinere a unei siguranţe pentru personalul din sistemul sanitar. Dacă ritmul migraţiei se menţine, nu vom avea cine să ne îngrijească. De unde o să importe statul personal calificat din statele Africii, din China? Nu neg profesionalismul acestora, dar nu mai bine ne păstrăm cadrele medicale în ţară”, se întreabă retoric liderul Sanitas.

În ceea ce priveşte promisiunea anunţată de ministerul Sănătăţii, acea de a elabora un act normativ pentru creşterea salariilor rezidenţilor, liderul de sindicat clujean afirmă că sindicatele doresc dreptate pentru toţi salariaţii: “Nu putem crea o discriminare în sistem. Este o problemă a medicilor rezidenţi, dar şi alte categorii profesionale au această problemă. Dorim să se rezolve problema salarizării pentru toţi salariaţii din sistem”.
Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate va stabili calendarul acţiunilor revendicative care se pregătesc pentru luna septembrie a acestui an.

Distribuie:

Postaţi un comentariu