Ambulanţele SMURD Cluj, riscante pentru pacienţi şi medici

Foto: Dan Bodea

ISU Cluj atrage atenţia în ceea ce priveşte pericolul generat de faptul că ambulanţele din dotarea SMURD sunt vechi, ceea ce pune în pericol siguranţa pacienţilor şi a echipajelor medicale.

„Având în vedere ritmul în care lucrează ambulanţele SMURD, durata de funcţionare în siguranţă a lor este de cinci ani. În momentul de faţă, toate ambulanţele noastre sunt mai vechi de cinci ani şi apar riscuri de siguranţă pentru pacienţi şi echipajele medicale din cauza vechimii acestor ambulanţe. De cinci ani nu am primit ambulanţe noi, este o chestiune vitală pentru noi, dacă nu primim anul acesta ambulanţe noi nu ştim cum ne vom descurca. E o problemă gravă. Ambulanţele se strică săptămânal, unele chiar zilnic, le reparăm, merg la intervenţii, se defectează iar şi intră una de rezervă. Există riscul ca aceste ambulanţe să se defecteze în trafic, de a nu putea ajunge la pacienţi sau la spitale. Dacă nu primim anul acesta măcar cinci ambulanţe noi, vom fi în imposibilitatea de a executa intervenţiile zilnice”, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful ISU Cluj, Ion Moldovan.

SMURD Cluj are în prezent 15 ambulanţe, dintre care 11 sunt în activitate, iar patru în rezervă.

La rândul său, şeful UPU-SMURD Cluj, Adela Golea, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că unele ambulanţe mai au doar circa un sfert din piesele originale.

„Pe partea de Terapie Intensivă avem o ambulanţă veche de nouă ani, ţinută mai mult în rezervă, celelalte având între cinci şi şapte ani şi au diverse defecţiuni. Am avut recent o situaţie, o ambulanţă cu pacient intubat, la care motorul a luat foc pe drum şi a trebuit schimbată cu una de rezervă. Sunt ambulanţe reparate de multe ori, avem unele care mai au 20-30% din piesele originale. Săptămânal se strică ambulanţele, au fost perioade când s-au stricat trei ambulanţe într-o săptămână. În general, nu scoatem o ambulanţă care pune viaţa pacienţilor sau a personalului medical în pericol pe traseu”, a menţionat Adela Golea.

Distribuie:

Postaţi un comentariu