Vizită istorică a Patriarhului Daniel. Mii de credincioși așteptați la slujba de la Episcopie

Sediul Episcopiei Sălajului a costat aproximativ un milion de euro / Sursa foto: Ziarul Lumina

Participarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel sâmbătă, 14 septembrie, la sfinţirea paraclisului Episcopiei Sălajului îi aduce la Zalău pe toţi preoţii ortodocşi din judeţ, cu toate că este zi de sărbătoare (Înălţarea Sfintei Cruci), în care aceştia ar trebui, în mod normal, să oficieze slujbe în bisericile lor. Nu numai preoţii vor veni, sâmbătă, la Zalău, ci şi credincioşii din Sălaj, care sunt aşteptaţi cu miile la slujba de la Episcopie. De altfel, ortodocşii din întregul judeţ au fost implicaţi din start din evenimentul din weekend, fiind chemaţi să participe şi cu donaţii la susţinerea organizării vizitei Patriarhului.

Pentru că se anunţă participarea unui număr mare de credincioşi la slujba de sâmbătă de la Episcopie, dar şi celelalte două la care participă Patriarhul, aproximativ 60 de lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj, sprijiniţi de 15 jandarmi din cadrul Grupării Mobile Cluj-Napoca, vor asigura măsurile de ordine cu această ocazie. Reprezentanţii Jandarmeriei fac apel către toţi credincioşii care vor participa la aceste manifestări religioase să adopte un comportament civilizat, să manifeste răbdare şi respect faţă de ceilalţi participanţi, să respecte indicaţiile forţelor de ordine  şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. „Totodată, pentru evitarea unor situaţii neplăcute recomandăm credincioşilor să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia”, precizează reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sălaj.

Credincioşii ce vor veni sâmbătă la Zalău vor avea ocazia să vadă sediul Episcopiei Sălajului, construit în ultimii trei ani cu fonduri provenite din donaţiile credincioşilor şi cu fonduri guvernamentale, în sumă de aproximativ un milion de euro. Chiar dacă oficialii Episcopiei nu recunosc asta, construcţia impunătorului sediu nu a fost văzută cu ochi buni de toţi credincioşii şi, în unele cazuri, nici de preoţi, presa locală dezvăluind în mai multe rânduri cum feţele bisericeşti erau obligate să îşi doneze salariile şi să contribuie cu forţă de muncă pentru edificarea lui.

Pentru a ajunge la Episcopie, credincioşii vor avea la dispoziţie sâmbătă, 14 septembrie, curse gratuite pe transportul în comun. Autobuzele vor porni din parcarea din spatele Primăriei la orele 8.30, 9.00 şi 9.30 şi vor transporta credincioşii până pe  strada Tipografilor. Transportul către oraş se va face de la orele 12.00, 12.30 şi 13.00.

Precizăm că este pentru prima dată când un patriarh al României se află în Sălaj, programul vizitei începând vineri, 13 septembrie, când Preafericitul Daniel va fi primit la Catedrala Episcopală „Sfânta Vinere” din Zalău, unde va avea loc de la ora 19.00 slujba de Te Deum.

Sâmbătă, 14 septembrie, de la ora 9.00, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, va târnosi paraclisul cu hramul “Sfântul Evanghelist Luca” din cadrul Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului. Evenimentul va fi urmat de săvârşirea Sfintei Liturghii pe o scenă amenajată în faţa Centrului Eparhial al Episcopiei Sălajului.

Programul vizitei continuă duminică, 15 septembrie, când Patriarhul Daniel va participa, alături de alţi ierarhi, la târnosirea bisericii cu hramurile “Sfântul Prooroc Daniel” şi “Sfântul Mucenic Gheorghe” din oraşul Jibou.

Potrivit unui comunicat de presă al Episcopiei Sălajului, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel aduce cu sine şi moaştele Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, Vindecătorul de boli. Moaştele vor fi aşezate spre închinare la Centrul eparhial (Episcopia Sălajului), unde vor rămâne până în dimineaţa zilei de duminică, 15 septembrie, când vor fi duse la biserica „Sfântul prooroc Daniel” din Jibou. Aici vor rămâne spre închinare în biserică până luni, 16 septembrie, ora 13.00.

Nectarie este unul dintre cei mai noi sfinţi canonizaţi de Biserica Greciei. Născut în anul 1846, el a fost declarat sfânt  în 1961, la 41 de ani de la moartea sa, după ce Sinodul Bisericii din Grecia, a văzut numeroasele minuni care se făceau la moaştele sale, aflate la mănăstirea de pe inslua Eghina. Sfântul Nectarie este prăznuit în fiecare an în 9 noiembrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu