Se inaugurează casele tradiţionale renovate prin „Acasă, ca demult”

Patru case ţărăneşti au fost reabilitate (foto miculparis.ro)

Săptămâna viitoare se inaugurează casele tradiţionale reabilitate prin proiectul Acasă, ca demult”, proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național în Sălaj și implementat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj în parteneriat cu Centrul de Pregătire Profesională în Cultură Bucureşti. Potrivit managerului Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Daniel Săuca, luni, 28 octombrie, va fi inaugurarea la Buciumi, marți, 29 octombrie 2013, la Cizer și la Iaz, comuna Plopiș. Tot atunci vor fi prezentate și alte rezultate ale proiectului (hărți, broșuri, micromonografii) și, firește, raportul final al proiectului.

Proiectul “Acasă ca demult” a primit o finanţare de 50.560 de lei de la Administraţia Fondului de Mediu. Acest proiect este primul de acest gen din România şi asta deoarece toate casele incluse în proiect au proprietari, care pe parcursul derulării proiectului vor fi instruiţi astfel încât să poată deveni gazde primitoare pentru cei care le vor trece pragul. Mai mult, iniţiatorii acestui proiect îşi doresc ca turiştii care vizitează aceste gospodării să fie implicaţi în tot felul de activităţi specific zonei, dar şi să poată servi masa cu produse tradiţionale.
După finalizarea lucrărilor de reabilitare a celor patru case, reprezentanţii Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj vor încheia cu proprietarii gospodăriilor ţărăneşti protocoale prin care aceştia vor fi obligaţi să păstreze casele deschise pentru public.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu