Ruine în locul băilor de altădată

Băile de la Zalnoc se dărâmă cu fiecare zi care trece

Locuri în care altădată veneau pentru a-şi regăsi sănătatea pierdută mii de persoane zac astăzi într-o cumplită ruină, semn al dezinteresului general, dar şi al incapacităţii românilor de a valorifica potenţialul natural al zonei.

Exceptând băile de la Boghiş şi cele de la Jibou, care funcţionează în condiţii acceptabile, restul staţiunilor balneare din Sălaj se zbat să supravieţuiască ori sunt năpădite deja de ruină. Unul dintre cele mai sugestive exemple este cel al băilor de la Iaz, comuna Plopiş, care folosea apa din mlaştina devenită astăzi zonă protejată.

“Se spune că, la un moment dat, o păstoriţă s-a înecat aici împreună cu oile ei. Au venit toţi oamenii din sat să o caute, intrând în apă cu picioarele goale. Nu au găsit-o, dar, în schimb, cei care aveau dureri reumatice au constatat imediat că se simt mult mai bine. Aşa au descoperit localnicii că apa din mlaştină are proprietăţi curative”, ne-a povestestit Alexandru Bodea, localnic din Iaz. Asta se întâmpla la începutul secolului trecut, iar pentru a valorifica aceste proprietăţi curative, benefice în special în cazul bolilor reumatice, sătenii au amenajat acolo nişte băi. “Au făcut nişte gropi, împrejmuite cu nuiele, în care se aduna apa. Separat, încingeau în foc bolovani din vale, pe care îi puneau în gropi, pentru a încălzi apa”, povesteşte, din auzite, managerul.
Lucrurile au evoluat în timp iar locul fostelor gropi încălzite cu bolovani încinşi a fost luat, în perioada comunistă, de băi de tratament în toată regula, aflate în administrarea CAP-ului. Băile au fost construite chiar pe marginea mlaştinii, pentru a fi mai uşor accesul la apa – minune.Localnicii spun că în vremurile  bune acolo veneau, din toată zona, chiar şi zeci de persoane pe zi, ele având la dispoziţie şi spaţii de cazare. La fel cum s-a întâmplat şi cu multe alte astfel de facilităţi, democraţia postdecembristă şi libertatea prost înţeleasă ce a venit “la pachet” cu ea a dus la abandonarea vechilor băi. Astăzi, clădirile pline altădată de oameni sunt pe jumătate dărâmate şi nimic nu sugerează că în urmă cu numai şapte ani acolo se putea face tratament balnear.

Băile din Zalnoc, închise de mai mulţi ani

Aproape în acelaşi stadiu sunt şi băile din Zalnoc. Şi aici, proprietăţile curative ale apei au fost descoperite tot întâmplător, de către o localnică. Femeia, pe numele ei Gafia Dohan, era proprietara terenului sub care a fost găsită apa binefăcătoare. Era un loc mlăştinos cu foarte multă verdeaţă, iar la un moment dat, fiul femeii a făcut o groapă, în care s-a adunat o apă de culoare roşcată. Cel care şi-a dat seama de potenţialul curativ al apei a fost moşierul locului, un grof maghiar (Lascai), care şi-a dus apă la conacul său şi a constatat pe pielea sa efectul vindecător al apei, în cazul său – asupra reumatismului de care suferea. Se pare că moşierul ar fi încercat să cumpere imediat terenul de la femeie, însă aceasta a refuzat şi a înfiinţat, într-o formă rudimentară – cu văni din lemn şi cabine din scânduri – băile din Zalnoc. Localncii povestesc că „băiciţa”, cum îi ziceau ei femeii, îşi ducea seara, banii încasaţi de la cei veniţi să se îmbăieze, într-un ştergar, atât de mulţi i se adunau!

Proprietăţile curative ale apei au fost demonstrate de analize de laborator făcute de un medic din Budapesta. Ape are un conţinut foarte mare de carbonaţi, sulfaţi şi fier, ceea ce o recomandă, spun documentele, pentru tratamentul unor afecţiuni nervoase, rematismale, artroze şi „boli femeieşti.

La venirea comuniştilor, băile au fost naţionalizate, iar după Revoluţie au fost cumpărate de o familie din Zalău. Se pare că noii investitori şi-au cheltuit toţi banii luaţi ca şi credit pentru a putea plăti băile – aproximativ un milion şi jumătate de lei – şi nu a mai avut fonduri pentru redeschiderea lor. Aşa că starea băilor nu numai că nu s-a îmbunătăţit, ci chiar s-a agravat considerabil, asta şi după ce noii proprietari au început să vândă ce se mai putea vinde de acolo. Împovăraţi de datorii, proprietarii băilor au emigrat în Occient, cam în aceeaşi perioadă vânzând proprietatea unei doamne din Germania, de origine Română. Ea ar fi, se pare, şi în zilele de astăzi, proprietara băilor. Nu vine, însă, niciodată să îşi vadă proprietatea, cu atât mai puţin să facă ceva acolo.

Băile de la Bizuşa, în pragul dezastrului

Nu departe de situaţia băilor de la Iaz şi Zalnoc sunt şi cele de la Bizuşa. Potrivit primarului comunei Ileanda, Petru Satmari, de vină ar fi faptul că, la privatizarea staţiunii, o parte din clădiri „a ajuns pe mâna unor neputincioşi”. Edilul spune că singura parte funcţională în prezent este cea administrată de Ministerul Muncii, ce include pavilionul cu baza de tratament şi hotelul Ceres.

Zona privată, adică băile vechi, include un restaurant, o vilă, căsuţe, un bloc conceput iniţia ca bloc de garsoniere pentru primărie şi o staţie de pompare. Primarul spune că o parte dintre aceste clădiri aparţin unor fraţi, care nu au reuşit să facă nimic bun cu averea lor: restaurantul a dat faliment în urmă cu trei ani, iar peste spaţiile de cazare s-a aşternut, treptat, degradarea. Blocul de garsoniere şi staţia de pompare au fost cumpărate de un alt investitor, care a încercat să facă investiţii acolo. „A luat un credit din bancă, a reabilitat blocul şi a transformat centrala în restaurant, dar s-a împotmolit. Totul a fost luat de bancaă, iar acum este scos la vânzare”, explică Satmari.

Primarul spune că neşansa acestei staţiuni a fost faptul că nu au fost interesaţi să investească acolo oameni cu bani. „Mă doare că nu-i interesează staţiunea pe cei care au bani. Cu atât mai mult cu cât în maximum doi ani şi-ar recupera investiţia”, spune el.

Chair dacă starea staţiunii este, după cum spune şi primarul, una „jalnică”, baza de tratament administrată de stat este ocupată aproape în permanenţă la capacitatea maximă, dovadă că cerere pentru serviciile oferite aici există.

 

 


Publicitate

Postaţi un comentariu