Pe ce cheltuie Primăria Crişeni banii primiţi de la Michelin

Michelin are două fabrici la Zalău

Cei peste un milion şi jumătate de euro primiţi de Primăria Crişeni pentru terenul vândut la începutul anului companiei Michelin au fost împărţiţi pe proiecte de dezvoltare a infrastructurii comunei. Potrivit viceprimarului Vasile Bogdan, cea mai mare parte din bani vor fi investiţi în centrul de comună, unde urmează să se pună piatra de temelie pentru o nouă biserică ortodoxă, pentru care s-a alocat deja suma de 740.000 de lei. Tot din banii de la Michelin se va moderniza dispensarul din Crişeni şi se va construi, din temelii, o sală de sport pentru copiii ce învaţă la şcoala din centrul de comună.

Nu vor fi lăsate deoparte nici drumurile, o parte din bani fiind destinaţi asfaltării uliţelor şi a străzilor din comună, dar şi pentru lărgirea şi asfaltarea drumului comunal 6, către Gârceiu.

Reamintim că producătorul francez de anvelope, care are deja două fabrici la Zalău, a cumpărat în luna ianuarie 20 de hectare de teren situat în extravilanul comunei Crişeni, pentru care a plătit Primăriei Crişeni peste 1, 5 milioane de euro. Oficialii companiei declarau, la acea vreme, că, terenul „va permite grupului Michelin să-şi continue dezvoltarea pe termen lung în România”, fără a preciza, concret, care sunt planurile producătorului de anvelope cu terenul respectiv. Reprezentanţii autorităţilor publice locale au declarat, însă, că ar fi vorba despre o extindere a fabricii de cord metalic pe care compania o are deja la Zalău, francezii urmând să investească în noua capacitate de producţie aproximativ 300 de milioane de euro.


Publicitate

Postaţi un comentariu