Opt profesori au abandonat examenul de definitivat când au văzut subiectele

Candidaţii au avut patru ore la dispoziţie pentru rezolvarea subiectelor

Dintre cei 145 de dascăli care ar fi trebuit să se prezinte, azi, la examenul de definitivat în învăţământ găzduit de Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, cinci au decis să nu se prezinte deloc la testare, iar opt au abandonat după ce au văzut subiectele. În concurs erau înscrişi, iniţial, 145 de candidaţi, care au concurat pentru 28 de specializări.

Cei mai mulți candidați sunt profesori pentru învățământul primar, profesori pentru învățământul preșcolar în limba română, profesori de limba română, profesori de matematică, profesori pentru învățământul preșcolar în limba maghiară. Potrivit inspectorului şcolar general Szabo Stefan, 140 dintre aceştia s-au prezentat azi dimineaţă la examen, la cei cinci absenţi adăugându-se, după începerea testării, alţii opt candidaţi care după ce au văzut subiectele au decis că cea mai bună opţiune pentru ei este să renunţe. Până la capăt au mers, astfel, 132 de candidaţi, ale căror lucrări didactice vor fi corectate în diferite Centre de Evaluare din țară, iar rezultatele inițiale vor fi afișate în data de 23 iulie.  În zilele de 23 și 24 iulie vor fi depuse și înregistrate eventualele contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate în data de 27 iulie. Nota minimă pentru promovarea acestui examen este nota 8, spre deosebire de anul trecut, când nota de promovare a fost nota 7.

Precizăm că promovarea acestui examen este obligatorie pentru rămânerea în învăţământ al unui cadru didactic, fiecare având dreptul la trei încercări pentru a promova. Potrivit metodologiei, „personalul didactic se poate prezenta la examen în trei sesiuni, în cel mult cinci ani de  la finalizarea stagiului”, stagiul fiind stagiu cel puţin un an la catedră sau ore de predare echivalente normei de un an.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu