„Liderii Mileniului Trei”, traineri în ”educație pentru viață”

Întâlnire inedită astăzi la Zalău  între zeci de liceeni, reprezentanți ai autorităților și jurnaliști din presa locală, care au lucrat în echipă în cadrul unui exercițiu interactiv, marcând a opta ediție a programului de educație non-formală „Tenaris – Liderii Mileniului Trei” (LMT).

Organizatorii au implicat toți participanții într-un exercițiu al cărui scop practic a fost de a recrea celebra „tapiserie Bayeux”, realizată acum în cheia programului educaţional de leadership. Împărțiți pe echipe mixte, invitații au realizat un desen amplu în același stil, însă pe tema programului LMT, în așa fel încât, la final, fiecare „piesă” să poată fi parte din întreg, iar viziunea și stilul individual să consolideze rezultatul ca întreg.

„Ceea ce am reușit prin acest exerciţiu de învăţare non-formală care i-a amuzat dar și implicat pe toți participanții, deopotrivă, facem și prin proiectele noastre”, spune Marian Staş, coordonatorul proiectului. „Aducem în lumea tinerilor ce se înscriu în LMT o altă viziune asupra vieții, în toate aspectele ei. Tinerii noștri vin dintr-un sistem educațional care încurajează dominant studiul și performanța individuale, dar este clar că pentru a-ți construi un drum de succes ai nevoie de abilități de a lucra în echipă, de capacitatea de a sintetiza idei și abordări diferite care să slujească unui scop final agreat de toţi coechipierii”, a adăugat acesta.

TenarisSilcotub finanțează de opt ani proiectul „Liderii Mileniului Trei” care, în anul școlar 2013-2014, reunește 300 de liceeni de la zece licee din Zalău, Călărași și Câmpina, coordonaţi de profesori în rolul de coach. Din Zalău, elevii provin de la Colegiul Național Silvania, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, Liceele Tehnologice „Mihai Viteazu” și „Voievodul Gelu”, precum și de la Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”.

Noua abordare adusă de această ediție este rolul nou pe care elevii îl primesc. Un număr de 30 de elevi vor fi chiar ei traineri pentru colegii lor, alături de care vor dezvolta proiecte menite să dezvolte inteligența emoțională, spiritul civic, implicarea în comunitate, tehnici de negociere, soluționarea conflictelor, managementul diversității și al schimbării, leadership.

​„Programul LMT a fost o ocazie să învăț foarte multe despre mine și să prind încredere în forțele proprii. Transformarea în elev-trainer este o aventură în necunoscut, iar cel mai provocator aspect mi se pare partea de public speaking. Le recomand tuturor colegilor mei să participe la modulele LMT, pentru că le oferă oportunități de dezvoltare pe care nu toată lumea le are!”, spune, prezent la eveniment, Andrei Blaj, elev-trainer, Colegiul Național „Silvania” Zalău.

„Avem tot interesul ca tinerii de azi să nu devină doar adulți bine pregătiți profesional. Personalitatea, caracterul lor, sunt la fel de importante în procesul de selecție de pe piața muncii, iar noi le oferim instrumente care îi vor ajuta pe termen lung”, afirmă Mirela Mihalcea, coordonator programe Dezvoltare Socială TenarisSilcotub.

„Liderii Mileniului Trei” este un proiectat finanțat de către TenarisSilcotub, organizat de către Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei și derulat în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. În cele șapte ediții anterioare, inițiativa a inclus 1.200 de elevi din Zalău, Călărași și Câmpina.

010 presedintele CJ Tiberiu Marc 008 Echipa

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu