Interviu / Primarul Zalăului vrea să facă centura orașului din fonduri europene

Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău

După mai bine de un an din cel de-al treilea mandat de primar al Zalăului, Radu Căpîlnaşiu spune, într-un interviu acordat pentru Transilvania Reporter, care sunt problemele cu care se confruntă administraţia zălăuană dar şi care sunt perspectivele pe care le are oraşul pentru perioada următoare.

 Reporter: Care este, în opinia dumneavoastră, cea mai importantă realizare a primului an din actualul mandat?

 Radu Căpîlnaşiu: Ştiu care au fost lucrările finalizate, dar nu pot face o ierarhizare, le consider pe toate la fel de importante, fiecare are reprezentativitatea ei, fie că discutăm de lucrări în şcoli, drumuri, amenajări, organizare evenimente.

Reporter: Care este cea mai mare nerealizare din aceeaşi perioadă?

 Radu Căpîlnaşiu: Cea mai mare nerealizare, dar care nu aparţine primăriei, este nefinalizarea lucrărilor la Complexul Agro-alimentar din zona centrală.

Reporter: Hala agroalimentară ar fi trebuit să fie gata, conform estimărilor iniţiale, la sfârşitul anului trecut. Realitatea din teren arată că aceste lucrări nu vor fi gata nici măcar la sfârşitul acestui an. De ce nu se lucrează la hală şi când credeţi că vor avea, în sfârşit, zălăuanii acel loc decent în care să îşi poată face piaţa?

 Radu Căpîlnaşiu: Conform acordului cadru, cea de-a doua firmă care a semnat şi cu care poate fi încheiat contractul, este ACI Cluj. De la momentul semnării contractului, societatea poate continua lucrările. Termenul estimat pentru finalizarea complexului agro-alimentar este 2014.

 Reporter: Şoseaua de centură a oraşului. În ce stadiu sunt demersurile pentru mutarea poligonului şi când credeţi că va putea fi realizat cel de-al doilea tronson?

 Radu Căpîlnaşiu: Am făcut demersuri de a sprijini armata pentru creşterea suprafeţei poligonului din Crasna, ca o condiţie în vederea deblocării avizului pentru şoseaua de centură în zona poligonului din Zalău. Specificăm că această lucrare urmează a fi realizată de către Ministerul Transporturilor (la fel ca şi în alte localităţi). În acest sens s-au făcut demersuri pe lângă minister, pentru a include şi această investiţie pe Programul operaţional pe transport, cu finanţare europeană.

Reporter: Proiectele cu finanţare europeană – mumă sau ciumă pentru Primăria Zalău? Pentru că deşi, aparent, sunt bani primiţi „gratis”, în realitate o (bună) parte din investiţii ajung să fie suportate, din cauza corecţiilor, din bugetul local.

Radu Căpîlnaşiu: Există nemulţumiri vis-a-vis de corecţiile financiare care se aplică, ca regulă, în toate proiectele cu finanţare europeană. Ştim că dificultatea derulării unor astfel de proiecte este foarte mare, din cauza birocraţiei, care face ca derularea să fie extrem de complexă. Dar sunt convins că multe din investiţiile derulate prin fonduri europene nu ar putea fi realizate fără această sursă.

Reporter: În Zalău, numărul locurilor de parcare este depăşit cu mult de cel al maşinilor. Aveţi în vedere vreo soluţie la această problemă?

 Radu Căpîlnaşiu: În toate ţările există problema locurilor de parcare. Este o preocupare să creăm noi locuri de parcare, însă sunt dificultăţi cu asigurarea surselor de finanţare, pentru că soluţiile ar fi parcări subterane sau supraterane. La nivelul resurselor pe care le avem, şi în acest an un spaţiu a fost amenajat şi au fost marcate noi locuri de parcare.

Reporter: Spaţiile verzi şi fostele locuri de joacă arată ca după război? Cine este de vină/responsabil?

Radu Căpîlnaşiu: Locurile de joacă din Municipiul Zalău sunt administrate, ceea ce înseamnă că periodic se intervine pentru reparaţii, vopsiri, completare cu nisip în locurile amenajate. Avem însă în continuare situaţii de mobilier vandalizat. Referitor la spaţiile verzi, şi aici se intervine cu lucrări specifice fiecărui anotimp, de exemplu, în această perioadă cu cosiri şi întreţinere, lucrări reluate în funcţie de necesitate.

 Reporter: Care este societatea din subordinea Primăriei care funcţionează, în opinia dumneavoastră, cel mai eficient şi care este cea care pune cele mai multe probleme din acest punct de vedere?

 Radu Căpîlnaşiu: Este greu de făcut o evaluare pentru că societăţile desfăşoară activităţi diferite, şi am să dau un exemplu: SC Citadin Zalău SRL, care se ocupă de drumuri, spaţii verzi, salubrizare stradală, ecarisaj şi altele şi  Uzina Electrică, care are partea de producere şi furnizare agent termic. La fel, nu se poate face o clasificare, deoarece şi partea financiară este diferită, unele societăţi beneficiind şi de subvenţii iar altele funcţionând pe bază de lucrări contractate.

 Reporter: Ce măsuri veţi lua pentru a nu mai avea probleme cu încălzirea şcolilor, cum au fost în sezonul rece precedent?

 Radu Căpîlnaşiu: Principala problemă cu care ne confruntăm este faptul că nu suntem încă în proprietatea magistralei de termoficare a oraşului. Iar magistrala nu poate fi cumpărată până când instanţa nu va decide cine este proprietarul. În momentul în care va fi reglementată situaţia, vom şti de la cine putem achiziţiona tronsonul de conductă. Până atunci, vom solicita închirierea ei. În ceea ce priveşte pregătirile, Uzina Electrică face verificări ale instalaţiilor şi reparaţii, acolo unde este cazul.

Reporter: Care credeţi că este sau ar trebui să fie atu-ul Zalăului, motorul care ar putea duce la dezvoltarea oraşului?

 Radu Căpîlnaşiu: Elementul de bază în dezvoltarea unei comunităţi îl reprezintă oamenii, cu valoarea lor şi strategiile pe care le poate genera o comunitate. Sigur că este importantă şi includerea oraşului în zona de interes a unor reţele comerciale, tocmai de aceea ar fi oportună finalizarea proiectului autostrăzii. Nu pot să nu amintesc importanţa proiectelor de dezvoltare şi de profesionalizare implementate de companii precum TenarisSilcotub şi Michelin.


Publicitate

Postaţi un comentariu