Începe bacalaureatul de toamnă. Peste 800 de candidaţi, aşteptaţi la cele trei centre de examen din Sălaj

Cea de-a doua sesiune din acest an a examenului de bacalaureat începe luni, 19 august, în trei centre din Sălaj. 868 de absolvenţi de liceu vor încerca să obţină, în această sesiune, diplomă de bacalaureat.

Din datele primite de la inspectorul şcolar Rodica Costache, faţă de numărul iniţial de candidaţi înscrişi la această a doua sesiune a examenului de bacalaureat, de 811, examenele de corigenţă au adus o suplimentare de 57 de candidaţi. Vorbim despre absolvenţi de liceu care nu s-au putut înscrie la prima sesiune a examenului pentru că nu aveau situaţia şcolară încheiată din pricina uneia sau mai multor corigenţe. Cu cei 57, numărul candidaţilor înscrişi la sesiunea de toamnă a bacalaureatului ajunge, astfel, la 868.

Bacalaureatul de toamnă începe în 19 august, cu probele de evaluare a competenţelor. Probele scrise încep în 26 august şi se vor desfăşura în trei centre de examen: unul în Zalău, la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu”, unul în Şimleu Silvaniei, la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, şi unul în Jibou, la Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu”. Lucrările vor fi corectate la centrul de evaluare de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”. Primele note vor fi afişate în 2 septembrie, afişarea rezultatelor finale, după soluţionarea eventualelor contestaţii, fiind programată pentru data de 5 septembrie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu