Zeci de catedre neocupate în scolile din Sălaj

Marcel Lucaciu este purtatorul de cuvant al Inspectoratului Şcolar

Deşi a trecut o săptămână şi jumătate de la începerea şcoli, sute de copii şi elevi din Sălaj nu şi-au cunoscut încă educatoarea, învăţătorul sau profesorul. Şi asta pentru că aproximativ 60 de posturi de suplinitori nu au fost încă repartizate.

Potrivit inspectorul şcolar Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar, la sfârşitul anului şcolar precedent au fost declarate vacante sau rezervate 978 de posturi. În urma ședințelor publice de repartizare pe posturi din lunile august-septembrie,   s-au ocupat 830 de posturi, astfel încât la începerea cursurilor mai rămăseseră neocupate 148 de posturi, dintre care aproximativ 40 de posturi incomplete.

Începând cu data de 17 septembrie 2013, la nivelul școlilor și al consorțiilor (grupuri de şcoli) s-au organizat concursuri de ocupare a catedrelor sau posturilor vacante, concursuri monitorizate de inspectorii școlari. “Unitățile de învățământ au primit de la Inspectoratul Școlar Județean Sălaj toate informațiile necesare, inclusiv Metodologia de organizare și desfășurare a acestui concurs, metodologie care prevede:  Art. 8 (1) Pentru organizarea și desfășurarea concursurilor la nivelul unei unități de învățământ, consiliul de administrație al unității de învățământ stabilește comisia de concurs, conform art. 254 alin. (10) din Legea nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare. Comisia de organizare și desfășurare a concursului, numită prin decizia directorului unității de învățământ, are următoarea componență: a) președinte – directorul adjunct sau un cadru didactic, membru al consiliului de administrație; b) membri – profesori, de regulă titulari, care au dobândit definitivarea în învățământ; c) un reprezentant al inspectoratului școlar d) secretar – un cadru didactic. (…)Concursul constă într-o inspecție la clasă (respectiv un interviu pentru personalul fără studii corespunzătoare) și o probă scrisă din domeniul specialității. La aceste probe nu se admit contestații. Candidații care nu obțin la inspecția specială la clasă sau la proba practică/orală minimum nota 5 (cinci) nu au dreptul de a participa la proba scrisă (…). Candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială, iar media de repartizare se calculează astfel: [(nota obținută la proba scrisă)*3+(nota obținută la proba practică/inspecția specială la clasă)]/4”, precizează Marcel Lucaciu.

Până în acest moment, s-au organizat concursuri în 41 de școli și au fost ocupate 85 de posturi, urmând ca necesarul de posturi să fie acoperit, integral, pe parcursul acestei săptămâni.

 

 

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Sulean says:

    Rog sprijin in ocuparea unui post Limba si Literatura Romana cu Licenta si Master Management Educational.Multumim!

  2. Sulean says:

    ofer relatii suplimentare Tel.0743363702

Postaţi un comentariu