Drum judeţean reabilitat cu peste 100 de milioane de lei, inaugurat vineri

Oficialii au tăiat vineri panglica de inaugurare

Drumul Judeţean 108 A, care face legătura dintre DN 1 F (E 81), din localitatea sălăjeană Românaşi, cu limita cu judeţul Maramureş, în localitatea Benesat, a fost inaugurat, vineri, 4 octombrie, în prezenţa oficialităţilor, după ce în ultimii doi ani a trecut printr-un proces de reabilitare. Lucrările au fost finanţate, în cea mai mare parte, din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional, cu o contribuţie de 13 la sută de la bugetul de stat şi de 2 la sută din partea beneficiarului – Consiliul Judeţean Sălaj. În cifre, valoarea totală a investiţiei se ridică la 102.697.090 de lei, cu care s-au reabilitat peste 36 de kilometri de drum, s-au construit trei poduri noi, s-au reabilitat alte patru, s-au amenajat 36.300 de metri liniari de şanţuri, s-au făcut 75 de podeţe noi şi s-au reabilitat alte 21.

PA049047După cum a precizat la conferinţa ce a precedat inaugurarea preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, cu această finanţare europeană, s-au câştigat zece ani. „Dacă am fi alocat banii pentru acest drum de la bugetul judeţului, ne-ar fi trebuit zece ani să-l facem. Dacă mai punem la socoteală şi drumul Ciucea – Crasna – Vârşolţ, reabilitat tot cu fonduri europene, rezultă faptul că judeţul a câştigat, cu cele două tronsoane, 20 de ani”.

Prefectul Sălajului, Ionel Ciunt, a apreciat, în acelaşi cadru, că „un judeţ mic, precum Sălajul, este principalul beneficiar al proiectelor europene din Regiunea de Nord-Vest”, Consiliul Judeţean fiind, de altfel, pe locul 2 pe ţară la absorbţia fondurilor europene.

Picture 115Drumul reabilitat vineri este al şaptea proiect derulat de Consiliul Judeţean prin POR ajuns la final.

Distribuie:

Postaţi un comentariu