Concurs de soluţii pentru remodelarea zonei centrale a Zalăului

Municipiul Zalău / Sursa foto: sj33.ro

Arhitecţii din întreaga ţară sunt aşteptaţi cu proiecte la concursul de soluţii ‘Remodelarea spaţiului public din municipiul Zalău – consens între nevoile culturii urbane locale şi rigorile arhitecturii şi designului urban’, organizat de Primăria municipiului Zalău şi finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Competiţia are premii totale în valoare de 54.000 de lei, partener în organizarea şi desfăşurarea concursului fiind Ordinul Arhitecţilor din România – filiala Transilvania.

‘Scopul concursului este selectarea celei mai bune soluţii pentru remodelarea spaţiului public central al Municipiului Zalău, format din Piaţa 1 Decembrie 1918, strada Unirii – include şi pasajul dinspre b.dul M. Viteazu şi Piaţa Iuliu Maniu, inclusiv zonele adiacente’, a declarat luni, pentru AGERPRES, Manuela Ghiuruţan, purtător de cuvânt al Primăriei Zalău.

Potrivit sursei citate, tema de proiectare prevede, în principal: amenajarea centrului civic – Piaţa 1 Decembrie 1918 – pentru a oferi o funcţiune urbană polivalentă, deschiderea spaţiului menţionat către zonele adiacente, tratarea acestora într-o manieră unitară şi punerea în valoare a fântânii arteziene situată în piaţă; amenajarea străzii Unirii, în pietonal, inclusiv a pasajului, şi a accesului în Piaţa Agroalimentară; amenajarea centrului istoric – Piaţa Iuliu Maniu – într-o manieră care să pună în valoare clădirile de patrimoniu şi monumentele de for public existente; propunerea unui sistem unitar de afişaj în arealul studiat.
Anunţurile şi documentaţia vor fi postate pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) după a doua jumătate a lunii iulie 2013.

‘Se acordă premii în valoare totală de 54.000 lei. Premiul I este în valoare de 25.000 lei, premiul II este în valoare de 18.000 lei, iar premiul III se ridică la 11.000 lei’, a adăugat Manuela Ghiuruţan.

Pentru alte informaţii, cei interesaţi pot consulta SEAP sau se pot adresa la sediul Primăriei Municipiului Zalău, Piaţa Iuliu Maniu nr 3, Serviciul de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului, tel: 0260-610550, int 247 şi 136, email: sandu@zalausj.ro, gavra@zalausj.ro, persoane de contact: Constantin Sandu – Arhitect şef şi Terezia Gavra – Şef Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului.

AGERPRES

Distribuie:

Postaţi un comentariu