Bisericile de lemn, pe harta turistică

Biserica de lemn din Racâș, județul Maramureș / Sursa foto: ecomunitate.ro

Cunoscut ca judeţ al bisericilor de lemn, la concurenţă cu Maramureşul, judeţul Sălaj vrea să-şi valorifice această resursă importantă print-un proiect cu finanţare europeană ce îşi propune punerea în valoare, în principal din punct de vedere turistic, a şapte astfel de dintre monumentele istorice din judeţ. Iniţiat în 2008, proiectul ce are o valoare totală de peste şase milioane de lei este în fază de contractare, consilierii judeţeni aprobând, vineri, devizului general şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord – judeţul Sălaj”.

 

Bisericile au fost selectate pentru acest proiect având în vedere accesibilitatea lor şi posibilitatea de a fi incluse într-un circuit turistic, intervenţii vizând, în principal, lucrări care să dea posibilitatea vizitatorilor să ajungă mai uşor la obiective. Astfel, vor fi amenajate drumuri de acces, câte o parcare pentru fiecare din cele şapte biserici, grupuri sanitare, trei puncte de informare turistică şi, nu în ultimul rând, cinci ascensoare special amenajate pentru persoanele cu mobilitate redusă.

 

Cele şapte monumente incluse în proiectul care prevede modernizarea şi introducerea acestora într-un circuit turistic al bisericilor de lemn din Transilvania de Nord sunt: Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril” din localitatea Ciumărma, Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril” din localitatea Românaşi, Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril” din localitatea Sâmnihaiu Almaşului, Biserica de lemn “Pogorârea Sfîntului Duh” din localitatea Fildu de Sus, Biserica de lemn “Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril” din localitatea Baica comuna Hida, Biserica de lemn ” Sfinţii Arhangheli Mihai şi Gavril” din localitatea Racâş, comuna Hida şi Biserica de lemn “Sfântul Gheorghe” din localitatea Bârsa, comuna Someş Odorhei.

 

Istoria acestui proiect începe în octombrie 2008, când aplicaţia de finanţare a fost depusă şi evaluată la ADR Nord-Vest, fiind declarată eligibilă pentru finanţare. În perioada martie – august 2012, proiectul tehnic a trecut prin etapa de verificare şi avizare – etapa de precontractare. Ulterior, în perioada aprilie – mai 2013, proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord – judeţul Sălaj” a parcurs o serie de verificări, în urma cărora a fost considerat acceptat pentru următoarea etapă, etapa de contractare. Actualmente se aşteaptă vizita la faţa locului a reprezentanţilor ADR Nord-Vest, vizită premergătoare semnării contractului de finanţare.

 

Judeţul Sălaj are cele mai multe biserici de lemn monumente istorice – 68 – cu una mai mult decât Maramureşul, potrivit directorului Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional (DJCPN) Sălaj, Doina Cociş. „Contrar unor păreri, judeţul Sălaj are cele mai multe biserici de lemn aflate pe lista monumentelor istorice. În Sălaj sunt 68 de biserici pe lista monumentelor istorice, iar în Maramureş doar 67. Sunt date oficiale”, afirmă Doina Cociş.

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu