Ce vor primarii de la Guvern: mai multă putere, mai mulţi bani şi legi mai simple

Reprezentanţii ACOR au susţinut luni o conferinţă de presă

Problemele cu care se confruntă administraţia publică locală fac obiectul unui acord de parteneriat semnat zilele trecute de Asociaţia Comunelor din România cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publică. Primarul comunei Meseşenii de Jos, Sandu Bercean, vicepreşedinte ACOR şi preşedinte a ACOR Sălaj, şi primarul comunei Pericei, Boncidai Csaba, secretarul general al filialei sălăjene a asociaţiei, au explicat, luni, într-o conferinţă de presă, care sunt schimbările cerute prin acest acord de primari Guvernului României. Cei doi au explicat că, prin cele 17 propuneri punctuale prevăzute în anexa la acest acord, primarii vor mărirea capacităţii unităţilor administrativ – teritoriale de a rezova problemele comunităţii, cu tot ce înseamnă asta: bani mai mulţi, putere de decizie mai mare, legislaţie mai simplă.

„Nu mi se pare corect, spre exemplu, să colectăm o anumită taxă şi la bugetul local să nu rămână absolut nimic din ea”, a declarat Sandu Bercean, referindu-se la primul punct din anexă, unde primarii cer modificarea Codului Fiscal, inclusiv prin integrarea tuturor impozitelor din domeniul agricol într-o singură sarcină fiscală. Potrivit acestora, dacă în prezent cetăţenii îşi pot plăti impozitul pe terenul agricol la primărie, pentru cel pe venitul agricol trebuie să meargă la administraţia financiară, care, de multe ori, este la zeci de kilometri depărtare. „Nu mi se pare normal să-i pui pe ţărani pe drumuri, până la administraţia fiscală, când ar putea plăti şi acest impozit la primărie”, a completat Boncidai Csaba.

Primarii au cerut şi ca toate proiectele începute să fie finanţate integral începând de anul viitor, dar şi să fie încadrate cu personal primăriile în funcţie de numărul de locuitori pe care îi deservesc, nu în funcţie de rangul teritoriului administrat.

Edilii încearcă, cu această ocazie, să-şi rezolve şi problemele salariale pentru că – spun ei – primarii sunt dezavantajaţi în raport cu ceilalţi funcţionari din primării. „Orice funcţionar din primărie beneficiază de spor de vechime, eu nu. În cazul proiectelor europene, pentru care – se ştie – cel mai mult aleargă primarii, funcţionarii beneficiază de sporuri de până la 75 la sută, noi nu. La incompatibilităţi suntem asimiliaţi funcţionarilor publici. Ca şi retribuţie, însă, nu!”, s-a justificat Bercean. La rândul său, Boncidai Csaba a apreciat că „fără o retribuire corectă nu vom avea în comune demnitari capabili să atragă dezvoltarea comunităţii. Haideţi să-l motivăm pe cel care doreşte să lucreze şi să-l sancţionăm pe cel care nu doreşte”, a spus el.

Doleanţele primarilor se referă şi la şcoli, unde edilii spun că ei sunt doar „oameni de serviciu”, puşi să igienizeze şi să repare şcolile, în timp ce deciziile referitoare la încadrare, spre exemplu, aparţin inspectoratelor şcolare. Ei cer, prin urmare, să se respecte Legea Educaţiei Naţionale şi şcolile să îşi organizeze propriile concursuri pentru angajarea profesorilor, dar şi ca profesorii titulari să fie obligaţi să vină la posturi în şcolile din mediul rural, nu să fie lăsaţi să îşi ceară detaşarea la oraş ani la rând.

Primarii vor şi să scape sau măcar să împartă cu altcineva răspunderea pentru documentele emise de primării. „Un primar poate fi şi cineva cu patru clase, în timp ce secretar poate fi doar cineva cu studii juridice, contabil – doar cineva cu studii economice, arhitect – doar cineva cu studii de specialitate. Cu toate acestea, pentru tot ce se întâmplă, răspunde primarul, nu şi cel care dă avizul de specialitate”, şi-a explicat nemulţumirea Sandu Bercean. Primarul din Pericei a explicat că s-a mai cerut şi ca secretarul primăriei să poată legaliza anumite acte pentru populaţie, astfel încât cei ce au nevoie de un document notarial să nu mai fie nevoiţi să meargă până în cel mai apropiat oraş pentru asta. „Nu este normal să pui oamenii pe drumuri pentru a obţine un act notarial pentru un ajutor social, o bursă sau altceva, pentru că secretarul poate legaliza astfel de documente şi în acest mod nu am mai îngroşa buzunarul notarilor pe spinarea oamenilor cu probleme sociale”, a declarat Bocidai.

Potrivit celor doi primari, o parte din probleme ridicate de ACOR în anexa în 17 puncte au fost deja soluţionate de Guvern. Pentru evaluarea stadiului de soluţionare a celorlalte, reprezentanţii asociaţiei şi ai guvernului se vor întâlni peste două luni.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu