Candidat la preşedinţia României, în căutare de membri de partid în Sălaj

Dinu Gheorghe (foto dreapta), alături de Vasile Buda

Dinu Gheorghe, candidat independent la preşedinţia României în 2004, încearcă să îşi facă un partid cu care să intre atace alegerile europarlamentare de anul viitor, dar mai ales alegerile prezidenţiale, unde va fi, evident, candidatul partidului. Astăzi, el s-a aflat în Sălaj, pentru a constitui organizaţia judeţeană a noului partid.

Partidul se numeşte Alianţa Lege şi Ordine şi există ca şi fundaţie de mai multe luni. Acum, Dinu Gheorghe, de profesie avocat, vrea să constituie şi formaţiunea politică şi – spune el – a strâns deja cele 25.000 de semnături necesare în acest sens. Viitorul partid are deja 26 de organizaţii judeţene, încluzând-o aici şi pe cea din Sălaj, urmând să fie înregistrat cel mai probabil în cursul lunii octombrie.

Într-o conferinţă de presă susţinută azi la Zalău, Dinu Gheorghe a enumerat, pe larg, care îi sunt calităţile care îl recomandă pentru preşedinţia României, subliniind aici experienţa sa în coordonarea unor servicii secrete şi calificarea sa în problematica de ordin comunitar.

Cât despre noul partid, al cărui preşedinte va fi, Dinu Gheorghe spune că este „o construcţie de centru-dreapta curată, făcută de la zero”, care are ca doctrină „A treia cale”, doctrină promovată de marii lideri politici ai lumii precum preşedintele american Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel ori fostul premier britanic Tony Blair.

Preşedintele Alianţei Lege şi Ordine susţine că această doctrină este singura care corespunde actualei dezvoltări a omenirii, adică globalizării, a îmbinând  neoliberalismul, necesar dacă ne dorim o societate eficientă din punct de vedere economic, cu social-democraţia, necesară şi ea într-o ţară săracă, în care protecţia socială este absolut obligatorie.

„Avem soluţii simple şi eficiente la toate problemele din România”, a declarat el, punctând că doctrina adoptată de noua formaţiune promovează intelectualitatea, ca motor de dezvoltare a societăţii. „Între cele două războaie mondiale, profesorii erau mai bine plătişu decât judecătorii. Şi este normal să fie aşa”, a declarat el.

De coordonarea organizaţiei locale a ALO se va ocupa Vasile Buda, un om de afaceri din Zalău.

Distribuie:

Postaţi un comentariu