Aurelian Pavelescu: „Corneliu Coposu şi Iuliu Maniu sunt mult peste ce un om de stat va putea reprezenta vreodată”

Preşedintele şi prim-vicepreşedintele PNŢCD, prezenţi la comemorarea de la Bobota

Prezent, sâmbătă, la Bobota, satul natal al lui Corneliu Coposu, pentru comemorarea a 18 ani de la moartea Seniorului, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Aurelian Pavelescu, a afirmat că personalităţile date României de Sălaj, precum Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu sunt, chiar şi după moarte, „cinstite de popor, cinstite de biserică, fără ca nimeni să impună asta” şi că este limpede că ele reprezintă sau măcar ar trebui să reprezinte un reper de moralitate în politică şi nu numai. „România trece astăzi printr-o criză morală fără precedenţi, pentru că oamenii politici şi-au uitat rădăcinile, şi-au pierdut identitatea. Corneliu Coposu, Iuliu Maniu, nu au fost simpli oameni politici. Ei sunt modele, mult peste ce un om de stat va putea reprezenta vreodată. Sunt deasupra oricărui context politic”, a declarat el, apreciind că „dacă oamenii politici nu se vor raporta la aceste modele, nu vom putea face nimic pentru ţara aceasta”.

DSC_0803

El s-a declarat, însă, optimist privind la generaţia care vine din urmă, „o nouă generaţie de conştiinţă, care trebuie să aibă ca reper personalităţi precum Corneliu Coposu şi Iuliu Maniu”. De altfel, se pare că aceasta este şi direcţia pe care Pavelescu, reales sâmbătă în funcţia de preşedinte al PNŢCD, vrea să o imprime partidului: „Acest partid se deschide către noua generaţie”, a spus el, anunţând şi obiectivul electoral stabilit până în acest moment: 16 la sută la alegerile din 2016.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Fulger C says:

    Buna ziua ,
    nu stiati ca domnului (?) Pavelescu ii este interzisa atingerea numelui de C Coposu ?
    Este de ghicit dece ?
    Se pare ca Dnu M Pop din Zalau a uitat unde este diferenta dintre PNTCD actual si valoarea C Coposu.
    Poate va reciclati domnule Pop- curind post de consilier ?
    Vedeti ne-ati incurcat nestiind in fapt cine sunteti.
    Mult succes cu Pavelescu impreuna

    Da ,Ardealul a dat mari oameni dar nu cei de azi din PNTCD Pavelescu.

    Vicepresedinte Fundatia C Coposu
    Cristian Fulger

Postaţi un comentariu