Peste 20 de mii de fermieri, aşteptaţi la alegerile pentru Camera Agricolă

Aproximativ 22.000 de fermieri sunt aşteptaţi la alegeri (foto gazetadedimineata.ro)

Aproximativ 22.000 de fermieri sălăjeni sunt aşteptaţi în 10 noiembrie la vot. Este vorba despre un vot pentru desemnarea conducerii Camerei Agricole a judeţului Sălaj.

Potrivit informaţiilor prezentate joi, 26 septembrie, de directorul Direcţiei pentru Agricultură Sălaj, Valentin Duca, miza acestor alegeri este desemnarea reprezentanţilor agricultorilor sălăjeni în structura de conducere a camerei. Vorbim de o structură formată din 25 de membri, dintre care opt trebuie să fie reprezentanţi ai asociaţiilor de fermieri, doi – ai patronatelor, doi – ai sindicatelor din domeniu, doi – ai cooperativelor agricole, câte un reprezentant vor avea proprietarii de păduri, cercetătorii din agricultură şi medicii veterinari, iar câte patru – fermierii şi tinerii cu vârste sub 35 de ani.

Alegerile se vor desfăşura în 61 de secţii de votare, constituite la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale. Ele sunt organizate de un comitet judeţean de iniţiativă, condus de Mircea Ciocian, şef serviciu în cadrul Instituţiei Prefectului.

Constituirea Camerelor Agricole Judeţene este un proces intens susţinut de sălăjeanul Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură, ele având ca principal obiectiv acordarea de  asistenţă tehnică şi consiliere a producătorilor agricoli în vederea absorbţiei fondurilor europene în exerciţiul financiar 2014 – 2021. Camerele ar urma să se ocupe şi de organizarea de activităţi de popularizare şi asistenţă tehnică de specialitate prin înfiinţarea de loturi demonstrative, demonstraţii practice, târguri, expoziţii, festivaluri, seminare, simpozioane. De asemenea, camerele agricole vor asigura asistenţa tehnică de specialitate, economică şi managerială persoanelor care desfăşoară activităţi în domeniile agricole şi conexe, în aplicarea tehnologiilor agricole moderne şi a metodelor noi de conducere a fermelor în scopul eficientizării activităţilor la nivel de fermă.

Totodată, camerele agricole judeţene vor colabora cu instituţiile de învăţământ şi cercetare agricolă în scopul realizării transferului tehnologic şi diseminării rezultatelor cercetării aplicative în agricultură prin elaborarea şi distribuirea gratuită de tehnologii de cultură şi de creşterea animalelor, materiale de specialitate, proiecte model.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu