Oana Stanciu, doctorand UMF Cluj: „Sistemul de învăţământ universitar este ca tocăniţa delicioasă a bunicii făcută în ceaun vechi”

Maria Stanciu (foto mijloc), lucrând în laboratorul de Toxicologie din cadrul Universităţii din Valencia/ Foto: arhiva personală

Sunt tineri, ambiţioşi şi tobă de carte. Vorbim despre studenţii români de pe mapamond care au avut curajul şi perseverenţa de a-şi urma pasiunea pentru studiu şi visele în cele mai diferite puncte de pe glob. Transilvania Reporter îşi propune să vă prezinte săptămânal în cadrul campaniei „Români în amfiteatrele lumii” poveştile de viaţă, pasiunile şi realizările celor mai valoroşi şi premiaţi tineri români, care studiază la unele din cele mai prestigioase universităţi din lume sau care au ales să înveţe în locuri dintre cele mai surprinzătoare pentru a-şi lărgi orizontul şi experienţa de viaţă.

Oana Stanciu este doctorand în anul IV în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi a Universităţii din Valencia. Se descrie ca fiind o persoană ambițioasă care adoră tricolorul românesc. A studiat la Cluj,iar în prezent este dascăl în cadrul universității care a format-o. Cu toate că susține că experiența din afara țării este una „intensă”, ce merită toată atenția studenților mediciniști, acesta s-a întrebat mereu ce ar putea face pentru țară, punând pe locul doi ce face această țară pentru tineri și astfel a decis să rămână la Cluj, să contribuie la dezvoltarea sistemului universitar din interioarul acestuia, folosindu-se de toată experiența acumulată în Spania.   

Ambasadoarea portului românesc

Reporter: Ce anume îți doreai să devii când erai mică?

Oana Stanciu: Sincer nu îmi amintesc cu exactitate ce îmi doream când eram mică, însă ţin minte unele obiceiuri pe care le aveam şi cred că acestea îmi justifică profesia aleasă. Deseori, în joacă, obişnuiam să strâng toate cutiile de medicamente de prin casă şi să le aşez de parcă ar fi o farmacie. Şi uneori făceam asta şi cu cărţile din bibliotecă.

Reporter: Când anume ai știut ce drum îți dorești să urmezi cu adevărat în viață?

Oana Stanciu: În liceu am început să mă gândesc serios la drumul pe care vreau să îl urmez în viaţă. M-a fascinat întotdeauna costumul militar, rigoarea şi credinţa pentru ţară. Drept urmare, prima opţiune se îndrepta către Academia Militară, însă nu aveam înălţimea necesară admiterii. Farmacia a fost a doua opţiune, venită din pasiunea pentru matematică şi chimie. Aşa că am lăsat haina militară pentru halatul alb.

Facultatea de Farmacie oferă multe direcţii în care îţi poţi exercita profesia după absolvire, iar eu am realizat în anul IV că mi-ar plăcea să urmez cariera didactică.  Am simţit mereu că pot face mai mult, iar prin interacţiunea continuă cu oamenii în formare cred ne supunem noi înşine la provocarea de a ne autodepăşi.

Reporter: Ești din Târgoviște. De ce ai ales Clujul pentru studiile universitare? Cum te-a primit acest oraș? Cum au fost primii ani la medicină farmacie?

Oana Stanciu: Am ales Clujul din două motive. În primul rând vroiam un oraş mai liniştit decât Bucureştiul, dar care să fie la fel de competitiv. Avusesem ocazia să vizitez Clujul de câteva ori înainte de a veni aici ca studentă şi simţeam că e un oraş tânăr, primitor şi plin de oameni calzi. Nu m-am înşelat deloc în această privinţă, căci alături de colegii şi prietenii de aici am trăit multe dintre cele mai frumoase amintiri, de la primul curs în amfiteatru la examenul de licenţă, de la serile în cămin la spectacolele de operă, de la escapadele la munte la training-urile de dezvoltare.

Dintre anii de studenţie cred că cei mai grei au fost primii doi. Responsabilităţile avute atunci când te muţi într-un alt oraş departe de familie, noua modalitate de formare, volumul de informaţii, toate vin dintr-o dată şi înspăimântă, dar eu cred că teama trebuie mereu transformată în energie pozitivă.    

Reporter: Ai făcut mult voluntariat în cadrul studenției, dedicându-ți o bună parte din timpul liber proiectelor Organizaţiei Stundeţilor Farmacişti din Cluj. Ai menționat la un moment dat că „acolo ai aflat care este drumul tău în viață”. În ce sens? La ce anume te-ai referit exact?

Oana Stanciu: În cadrul Organizaţiei Studenţilor Farmacişti am pornit de jos, ca simplu voluntar, încă din primele luni de studenţie. Încet, încet am realizat că pot face mai mult şi îmi plăcea că îmi puteam pune amprenta în unele proiecte. Astfel am ajuns în conducerea Organizaţiei, am ajuns să lucrez cu grupuri de studenţi şi uneori să îi coordonez. În OSF am învăţat să comunic, să nu îmi fie teamă să spun ce gândesc, să am argumente pentru a îmi susţine ideile şi, mai ales, am învăţat să văd dincolo de teoria cărţilor. Apogeul implicării mele în organizaţia studenţească a fost în anul IV, când mi-am dat seama că tot ce am învăţat non-formal m-ar ajuta enorm dacă aş rămâne în facultate ca şi cadru didactic. Atunci am realizat că rămânând aproape de studenţi mă regăsesc şi îmi doresc să le transmit nu doar teoria unei materii, ci vreau să fim cu toţii parte a unei echipe din care cu toţii aveam doar de câştigat.   

Reporter: Cât de important este voluntariatul? Dacă ar fi să o iei de la capăt ți-ai dedica tot atâtea ore acțiunilor de acest tip sau ți-ai petrece într-un alt mod timpul liber?

Oana Stanciu: Cred că voluntariatul în prezent este indispensabil pentru a ne educa pe noi înşine. Trăim într-o lumea ce uneori se dovedeşte egoistă, însă fiecare dintre noi cred că ar trebui să dea din puţinul său celorlalţi, fie că acest puţin se măsoară în energie, bunătate, implicare sau spirit civic. Dacă ar fi să o iau de la capăt, m-aş implica poate mai mult decât am făcut-o.

Reporter: În prezent ești doctorand în anul IV în domeniul Farmaciei în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și în cadrul Universității Valecia din Spania.  Este un doctorat în cotutelă?

Oana Stanciu: Teza de doctorat este o teză în cotutelă, adică presupune înmatricularea la ambele universităţi, desfăşurarea activităţilor de cercetare în fiecare din cele două universităţi şi încadrarea în cerinţele lor academice.

Maria Stanciu, lucrând în laboratorul de Toxicologie din cadrul Universităţii din Valencia / Foto: arhiva personală

Reporter: Ce anume te-a determinat să studiezi în afara țării? Ai aplicat pentru o bursă Erasmus. De ce ai ales Valencia?

Oana Stanciu: În momentul în care te decizi să pleci la o universitate din afara ţării, îţi asumi responsabilitatea că eşti un adevărat ambasador al ţării din care vii. Cred cu tărie că experienţele în afara graniţelor ţării ne fac să fim realişti şi ne arată unde ne situăm. Tinerii români au un bagaj genetic ce îi plasează în sfera competitivităţii, dar pentru asta ei trebuie susţinuţi şi încurajaţi, inclusiv financiar. Bursele Erasmus sunt un sprijin pentru formarea practică a studenţilor. Am ales Universitatea din Valencia întrucât tema tezei mele de doctorat se suprapunea cu direcţia lor de cercetare. Tehnicile de lucru noi cu care am lucrat m-au învăţat să fiu exigentă cu mine însumi şi să văd în mod continuu ştiinţa ca pe o provocare ale cărei taine trebuie desluşite şi cercetate.

Reporter: Cum a fost experiența în Spania? Ce ți-a plăcut în mod deosebit?

Oana Stanciu: Dacă ar fi să descriu într-un singur cuvânt întreaga experienţă ar fi „intensă”. Am stat în Spania în total 18 luni, cu două burse ERASMUS şi una POSDRU, iar în tot acest timp am îmbinat lucrul şi studiul cu multiculturalitatea.  Şi asta mi-a plăcut enorm. În laboratorul în care am lucrat am ajuns să cunosc peste 20 de studenţi străini şi acum am ajuns să am prieteni noi în nouă ţări de pe trei continente.

Reporter: Care sunt principalele diferențe dintre învățământul nostru, în speță, cel din Cluj și cel din Spania?

Oana Stanciu: La capitolul formare, în Spania au mai multe ore de practică (în special la nivel de licenţă şi masterat) şi mai puţine cursuri decât la noi. La capitolul inserţie pe piaţa muncii, au un sistem care dă roade vizibile, bazat pe parteneriate public-privat, astfel că universităţile colaborează intens cu înteprinderi, fabrici şi firme. Iar în aria cercetării şi inovării oportunităţile sunt mai mari, iar cerinţele privind rezultatele şi diseminarea acestora cresc proporţional.  

Maria Stanciu alături de colegii din laboratorul de Toxicologie al Universităţii din Valencia/ Foto: arhiva personală

Reporter: Ce anume cercetezi? Ne poți detalia puțin?

Oana Stanciu: Tema de studiu a tezei este una pluridisciplinară, încadrată în domeniul toxicologiei alimentare. Mai precis, analizez prezenţa unor substanţe numite micotoxine (compuşi produşi de unele mucegaiuri) în grâu şi derivatele acestuia pentru consum uman, precum făină, pâine, paste, biscuiţi, putând evalua expunerea populaţiei la aceste substanţe toxice. Întrucât micotoxinele apar iniţial în cereale ca materie primă, mi-am îndreptat atenţia şi către factorii de influenţă pentru apariţia lor, precum clima sau tipul de agricultură.

Reporter: În prezent ești cadru didactic al Facultăţii de Farmacie din Cluj-Napoca. Ce discipline predai?

Oana Stanciu: În prezent coordonez lucrări practice de Bromatologie, Igienă, Nutriţie pentru studenţii de la Specializarea Farmacie şi, respectiv, Chimia Alimentului pentru studenţii de la Specializarea Nutriţie şi Dietetică.   

Reporter: Cum ți se pare experiența de dascăl?

Oana Stanciu: A fi dascăl este o onoare ce implică şi o responsabilitate nemăsurată. A fi dascăl înseamnă să mergi dincolo de cifre, dincole de reacţii chimice şi principii, dincolo de teorie. A fi dascăl însemană să fii mentor şi pedagog. Iar pentru asta cei care ajung să fie dascăli trebuie să înveţe în continuare, trebuie să se adapteze, să se redescopere cu fiecare generaţie de studenţi ce li se aşează în bănci.  

Reporter: Cum ai descrie relația ta cu studenții?

Oana Stanciu: Cuvântul potrivit ar fi colegialitate. Poate că eu pentru ei aş putea fi o sursă de inspiraţie, dar ei pentru mine cu siguranţă sunt sursa de energie.

Maria Stanciu, participant la III National and II International Student Congress of Food Science and Technology, Spania/ Foto: arhiva personală

Reporter: Ce crezi că îi lipsește sistemului nostru de învățământ universitar?

Oana Stanciu: Aş asemăna sistemul de învăţământ universitar actual cu o tocăniţă delicioasă a bunicii făcută în ceaunul vechi şi cu o lingură de lemn epuizată. Pornind de la studentul de rând, cred că sistemului nostru de învăţământ universitar îi lipseşte curajul de a responsabiliza studenţii. Îi lipsesc ideea de „open-mind” şi colaborarea cu mediul privat. Cred că ar trebui să lăsăm orgoliul la o parte şi să vedem ce e bine acum (şi să rămână aşa dacă funcţionează) şi ce trebuie îmbunătăţit să învăţăm de la alţii. Trebuie să plasăm oamenii competenţi pe locurile potrivite, trebuie să lăsăm sistemul acesta să se revigoreze cu energia tinerilor şi ne mai trebuie o reformă a sistemului gândită înainte de a fi implementată, nu care să fie corectată la primele rateuri.   

Reporter: 84, 7% dintre absolvenții de medicină din Cluj pleacă să profeseze în afară. Tu ai ales să rămâi și mai mult decât atât să te implici în sistemul universitar. Ce anume te-a determinat să iei această decizie?

Oana Stanciu: Medicina este un domeniu care se dezvoltă la fiecare secundă şi vă asigur că mulţi dintre cei care pleacă să profeseze în afara ţării nu pleacă doar din motive financiare, pleacă pentru că îşi doresc să practice cu adevărat medicina, în ciuda faptului că sunt la început de carieră şi, mai ales, îşi doresc să fie respectaţi ca oameni în slujba oamenilor.

Eu am simţit că este mai bine să mă întreb întâi ce pot face eu pentru ţară decât să mă gandesc ce îmi oferă ţara. Ştiu, sună a teribilism, mai ales că nu de puţine ori m-am gândit că există şi riscul de a rămâne dezamăgită de ce voi întâlni în drumul profesional. Implicarea în sistemul universitar poate fi o şansă de a îndrepta lucrurile spre mai bine. Poate fi greu, dar nu imposibil.        

Reporter: Este mai simplu pentru farmaciști să reușească în România, decât pentru cei care aleg alte ramuri de studiu?

Oana Stanciu: Pentru nimeni nu este uşor, fie că vorbim de a ne exercita profesia sau meseria cu profesionalism, fie că vorbim de a face performanţă într-un domeniu. În ultimii ani şi domeniul farmaceutic a avut parte de multe „deraieri”, iar rolul farmacistului în societate s-a degradat uşor. Farmacistul trebuie să redevină acum ceea ce era în trecut, una dintre cele mai importante verigi în lanţul terapeutic, dedicat pacientului, dar şi apreciat de acesta din urmă. E un cerc vicios din care trebuie să reuşim să ieşim, punând accentul mai mult pe latura umană decât pe cea politică sau financiară. 

Maria Stanciu a obținut premiul al II lea la Secţiunea Comunicări Orale PostUniversitar în cadrul VI Stundet Congress of Pharmacy, University of Valencia / Foto: arhiva personala

Reporter: Lucrezi în domeniu, în afara meseriei de dascăl?

Oana Stanciu: În prezent sunt şi rezident în ultimul an în cadrul Rezidenţiatului de Laborator Farmaceutic, astfel că până acum mi-am canalizat energia pe doctorat, rezidenţiat şi meseria de dascăl. Pentru a face lucrurile cât mai bine, este corect să ne stabilim propriile limite.

Reporter: Ce îți place să faci în timpul liber?

Oana Stanciu: În timpul liber îmi place să citesc, să vizitez locuri noi şi, mai ales, să admir culorile şi sunetele naturii. 

Reporter: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Oana Stanciu: Exigentă, perfecţionistă şi organizată.

Maria, finalist în cadrul Galei LSRS 2017, categoria ERASMUS/ Foto: arhiva personală

Reporter: Ce planuri de viitor ai?

Oana Stanciu: Anul acesta urmează să îmi susţin teza de doctorat. Ulterior voi duce mai departe cercetările în domeniu. Post-doctorat voi profita de oportunităţile ce vor apărea şi sunt deschisă către o noua provocare în afara ţării. Doar rămânând conectaţi cu tot ceea ce se întâmplă în întreaga lume putem ajunge să ne dezvoltăm şi să devenim competitivi. Îmi doresc să creez în cadrul facultăţii un grup de lucru tânăr pentru formarea de formatori, adică pentru îmbunătăţirea practicii pedagogice a cadrelor didactice, de la cei tineri la cei cu experienţă. Şi mai mult decât atât, îmi doresc să reiau voluntariatul, fie el într-o formă mai matură acum.


Publicitate

Postaţi un comentariu