Sălaj: Frâncenii de Piatră, raiul sălbatic abandonat în grija cailor

Florin Criste

Un mic sat din Sălaj, de o frumuseţe sălbatică aparte, a fost abandonat de oameni, liniştea verde a pădurilor de fag şi stejar fiind astăzi tulburată doar de galopul şi nechezatul câtorva cai, care trăiesc aici în semi-libertate, ca nişte adevăraţi stăpâni ai dealurilor şi văgăunilor din zonă.

Frâncenii de Piatră 7 km – scrie pe indicatorul din localitatea Glod, de pe drumul naţional ce leagă oraşele Baia Mare şi Dej. Nu suntem însă nici în Maramureş şi nici în Cluj, ci în comuna Gâlgâu, judeţul Sălaj, pe Valea Someşului. Călătorul ar putea rămâne surprins că drumul care duce la micul sat este unul impecabil, vinovat de acest fapt fiind însă un proiect cu finanţare europeană. De la intersecţia către Frâncenii de Piatră, şarpele negru de asfalt se strecoară într-un peisaj deluros, cucerit treptat de sălbăticie. Doar o carieră de calcar ce se cască asemeni unei uriaşe guri de balaur în coasta unul deal semnalează prezenţa umană în zonă.

Intrarea în mica localitate nu e marcată de niciun însemn, doar apariţia a două case, pe ambele părţi ale drumului, arătându-ne că suntem deja în Frâncenii de Piatră. Acestea sunt, de fapt, printre puţine case locuite, una dintre ele găzduind pe perioada verii o bătrânică ce iarna se refugiază la sora ei, la Dej, iar cea de-a doua o familie de patru surori ce vin, prin rotaţie, să aibă grijă de casa părintească.

„În sat au fost în vremurile bune până la 80 de familii. Noi suntem patru fete şi stăm prin rotaţie, avem grijă de gospodărie. Părinţii mi-au spus cu limbă de moarte să nu lăsăm să se prăpădească gospodăria. În stat mai stă o bătrână, care în ultimele două ierni a plecat la sora ei, la Dej, şi un băiat care are grijă de animalele lui Florin”, spune Mia, una dintre surori.

Florin nu este nimeni altul decât un nepot al ei, inginer zootehnist ce locuieşte la Dej, dar, cucerit pur şi simplu de frumuseţea locurilor în care au trăit părinţii săi, a ales să revină periodic în sat, unde şi-a amenajat minimal casa natală, pentru a avea grijă de cei şase cai de rasă pe care îi lasă să alerge, în semi-libertate, pe dealurile din zonă. În vârstă de 42 de ani, Florin Criste vrea să înfiinţeze aici şi o fermă de capre, având deja 100 de capete.

calul

„Sunt inginer zootehnist. Părinţii mei sunt de aici din sat. Eu vin la sfârşit de săptămână şi după masa. Am vreo 100 de capre şi şase cai de călărie. M-am apucat de capre din această primăvară şi intenţionez să ajung la 200 de capete. Am fost director la Oficiul de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor (ORSA) Sălaj, la Zalău. După reorganizare am fost director al ORSA la Cluj, după care director pe zona Cluj-Bistriţa-Sălaj. Ulterior, am fost director general în Bucureşti şi în timpul ăsta am înfiinţat un centru de formare profesională la Dej. Facem cursuri pentru operatori de însămânţări artificiale şi lucrător în creşterea animalelor”, spune Florin.

Din vremea copilăriei el îşi aminteşte că uliţa principală a satului era prin cursul văii ce străbate localitatea, iar ocupaţia principală a sătenilor era producerea varului ars, în cuptoare special concepute în acest sens.

„Aici au fost vărari, care făceau var ars. Toţi bărbaţii din Frânceni se ocupau de fabricarea varului, în aşa numitele văraştini. Eu eram copil când încă se mai făcea var. Care era tehnologia? Oamenii făceau var în cuptoare speciale, îl puneau în căruţă, luau caii şi se duceau pe câmpie, de unde veneau cu bucate, cu grâu cu porumb. Totul era troc. De aia îi şi spune Frâncenii de Piatră. E piatră de var. Acum nu mai ştiu pe nimeni care să ştie să clădească cuptorul de ars var”, menţionează Florin.

Vremurile vărarilor sunt însă de mult apuse, iar satul a ajuns să fie părăsit în momentul în care a apărut mirajul civilizaţiei de la oraş. Drumul rău şi distanţa relativ mare până la cele mai apropiate oraşe, Baia Mare, Zalău sau Dej, dar şi sărăcia agricolă a zonei au făcut ca cei plecaţi să nu mai revină, iar bătrânii să dispară încetul cu încetul, împreună cu casele de lemn în care locuiau.

„După anii ’40, când populaţia a plecat de la sat la oraş, în cazul acestui sat a fost o migraţie masivă, pentru că accesul în localitate a fost dificil, iar terenurile din zonă nu sunt bune pentru agricultură, fiind vorba doar de păşuni, fânaţ sau pădure. Lumea s-a mutat la oraş, iar în sat au rămas doar bătrânii. Din păcate, revenirea nu s-a mai făcut”, afirmă primarul comunei Glod, Cristian Ungur.

franceni-2-1024x682

Majoritatea caselor din sat au fost pur şi simplu înghiţite de vegetaţie, lemnul din care au fost construite putrezind, pentru a lăsa loc vegetaţiei sălbatice. Printre casele dispărute se numără şi cea a părinţilor cunoscutului component al trupei Compact, Teo Peter. Mai este însă în picioare, chiar în apropierea bisericii satului, casa bunicilor lui Teo din partea mamei.

„Îi ştiu bine pe bătrânii Peter. Tatăl lui Teo Peter a fost învăţător aici, la şcoală. Dar mai bine îi ştim pe bunici. La un moment dat părinţii tatălui lui Teo s-au mutat la Glod, dar părinţii mamei au stat aici până au murit. Teo venea pe aici când era copil”, îşi aminteşte Mia.

Un nechezat scurt se aude din depărtarea pădurii de fag şi stejar. Unul din cai a auzit vocea stăpânului şi îşi confirmă şi el prezenţa. Cu pielea lucind în culorile calde ale apusului de toamnă, armăsarul vine cuminte şi îşi aşează capul pe umărul lui Florin. Zootehnistul creşte cai de câţiva ani buni la Frâncenii de Piatră, lăsându-i liberi în pădurile şi pe păşunile din zonă, fără teama de a-i fi furaţi sau a-i pierde. Cailor li s-au alăturat şi 14 câini, dar şi o specie ciudată de porci, obţinută din împerecherea între porcii mistreţi şi cei domestici. Cu o blană maronie, creaţă, şi un şir de păr pe spate, asemeni mistreţilor, porcii lui Florin sunt unii cu siguranţă speciali.

Nu doar porci mistreţi pot fi văzuţi în pădurile din jurul satului, ci şi căprioare, pisici sălbatice, cerbi şi chiar lupi sau urşi. Frumuseţea sălbatică a zonei e completată de o peşteră, în apropierea căreia, în fiecare primăvara, are loc un fenomen interesant.

„Este şi o peşteră aici şi un lac subteran. În timpul primăverii, când se topesc zăpezile, toată apa din văgăunile aste vine în peşteră. Lacul subteran se umple de apă şi atunci ies afară izbucuri. Pe circa o jumătate de hectar sunt şapte-opt izbucuri, prin care apa iese din pământ până la un metru înălţime. Tot aici se găsesc şi trilobiţi imenşi pietrificaţi”, spune Florin.

„Mă plimbam într-o zi pe dealurile din jur. Era o zi cu ceaţă, în perioada când nasc căprioarele. Dintr-o dată, în faţa mea a apărut o căprioară cu un pui. M-am apropiat de ei, am luat puiul în braţe, căprioara s-a uitat la mine şi a rămas pe loc. Am lăsat puiul şi mi-am sunat un prieten. I-am spus: cred că sunt în rai. Verifică te rog, nu s-a întâmplat un accident şi am murit? Mi-am continuat plimbarea şi am întâlnit o altă căprioară cu un pui. L-am luat şi pe acesta în braţe, fără ca mama lui să fugă. Am avut senzaţia că sunt în rai”, povesteşte Florin.

franceni-3

Un rai care, crede el, ar putea fi împărtăşit şi altora printr-o formă de turism care să refacă vechiul obicei al producerii varului, ca punct de atracţie care să se alăture frumuseţilor date de natură. Şi primarul comunei crede că satul ar putea reveni la viaţă prin turism şi prin implicarea celor care au origini aici.

„În ultimii ani sunt persoane care revin în satul natal, în special în perioada verii, deoarece e o foarte frumoasă zonă turistică. Unii şi-au făcut o căbănuţă de vacanţă, alţii doar un foişor şi vin cu cortul, fiecare după posibilităţi. Sunt foarte mulţi nostalgici care vin în perioada de vară, îşi mai recuperează din proprietăţi. Din moment ce acolo au stau cel puţin bunicii tăi, e clar că eşti legat sentiment de localitate. Eu zic că într-un viitor apropiat va deveni un sat de vacanţă, la fel cum văd eu că anual se construieşte câte ceva în sat”, conchide primarul Cristian Ungur.

Pentru Florin, Frâncenii de Piatră înseamnă raiul pe care îl împarte cu caii pe care îi iubeşte, înseamnă libertate şi viaţă trăită cu îţi dă de mâncare natura şi Dumnezeu.

Populat altă dată de zeci de familii ale meşterilor specializaţi în arderea calcarului pentru var, Frâncenii de Piatră este astăzi un sat în care casele ce au rămas în picioare aproape că pot fi numărate pe degetele de la cele două mâini, iar oamenii care trăiesc aici, pe degetele de o singură mână. Şansa „reînvierii” lui poate fi transformarea într-un sat de vacanţă, unii fii ai satului, încântaţi de frumuseţea locului, alegând să revină pe meleagurile natale, deocamdată doar în perioada verii.

 


Publicitate

Nu există Comentarii

Postaţi un comentariu