Pablo Picasso: omul şi artistul, arta şi muzele

Pablo Picasso (1881 – 1973) a fost pictor, sculptor şi ceramist spaniol, unul dintre fondatorii mişcării cubiste

Pablo Picasso este un nume de legendă, înainte de toate. Un artist complet, excentric, genial, cu o viaţă lungă şi plină – din toate punctele de vedere. La moartea sa, pe 8 aprilie 1973, Picasso a lăsat în urmă circa 25.000 de lucrări originale şi multe poveşti. Încă din timpul vieţii a devenit o legendă, fiind cel mai celebru artist al secolului 20.

Picasso a utilizat în arta sa toate mijloacele cunoscute – creion, vopsele de ulei, acuarele, cărbune, metal etc. – şi a inventat altele noi. A iniţiat schimbări radicale în pictură, a ajuns să domine viaţa artistică şi să se poziţioneze ca avangardist.

Artistul spaniol s-a remarcat încă din copilărie, demonstrând un talent extraordinar la pictură. În copilărie şi adolescenţă a pictat în manieră naturalistă, apoi, în primii ani ai secolului 20, a început să experimenteze tehnici şi idei diverse. Astfel, lucrările sale sunt categorisite pe perioade: Perioada Albastră (1901-1904), Perioada Roz (1904-1906), Perioada cu influenţe africane (1907-1909), Cubism Analitic (1909-1912) şi Cubism Sintetic (1912-1919) – cunoscută şi ca Perioada de Cristal.

Talent recunoscut din copilărie

Numele său, la naştere, a fost Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso Lopez. S-a născut în data de 25 octombrie 1881, la Malaga, în sudul Spaniei; era al treilea copil al lui José Ruiz Blasco – pictor şi profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Malaga – şi al soţiei sale, Maria Picasso y López. Tatăl său i-a fost şi primul profesor – i-a remarcat imediat talentul şi i l-a cultivat. L-a trimis la Institutul de Arte Frumoase din La Coruna, apoi la Şcoala de Arte din Barcelona, oraş în care familia s-a mutat în 1895. Se spune că în această perioadă tatăl i-a recunoscut talentul printr-un gest simbolic: i-a dăruit pensulele sale şi a jurat ca el să nu mai picteze niciodată. La 16 ani, Pablo a ajuns la Academia Regală San Fernando din Madrid, cea mai prestigioasă şcoală de artă din Spania. Nicăieri nu reuşea să se integreze cu adevărat, respingând rigorile sistemului şi educaţia academică.

“Guernica” este, probabil, cea mai cunoscută creaţie a lui Picasso. Artistul a dorit să exprime, prin ea, oroarea faţă de bombardarea şi distrugerea capitalei baste Guernica, în războiul civil spaniol.

“Guernica” este, probabil, cea mai cunoscută creaţie a lui Picasso. Artistul a dorit să exprime, prin ea, oroarea faţă de bombardarea şi distrugerea capitalei baste Guernica, în războiul civil spaniol.

Totuşi, la Barcelona a început să se facă remarcat şi chiar respectat în comunitatea artiştilor, în ciuda vârstei fragede. La doar 19 ani a fost acceptat pentru a-şi expune lucrările în localul Els Quatre Gats („La patru pisici”) din Barcelona, unde se aduna avangarda artistică şi intelectuală din capitala Cataluniei. Din 1901, a început să îşi semneze lucrările cu numele mamei sale, considerând că Picasso „sună foarte bine”.

Albastru şi roz, în Montmartre
Picasso a început să îşi dorească şi să caute mai mult – începuse să îşi petreacă luni întregi la Paris, iar în 1904 s-a stabilit definitiv acolo, în cartierul Montmartre, pe care l-a şi făcut celebru. Cunoscuse un poet, pe nume Max Jacob, care îl învăţa limba şi literatura franceză. Au ajuns să împartă un „apartament” – de fapt, aveau un singur pat, în care dormeau cu rândul, unul ziua, iar altul noaptea. Se zbăteau în sărăcie şi frig, fiind nevoiţi adeseori să ardă lucrările lui Picasso, ca să se încălzească noaptea.

Parisul era, la acea vreme, centrul artei mondiale, iar Picasso a înflorit aici, ca artist, în ciuda greutăţilor. A intrat în „Perioada Albastră”, pictând în tonuri reci, din această culoare, personaje din jurul său, care ilustrau sărăcia, singurătatea, tristeţea, disperarea. A cunoscut-o apoi pe Fernande Olivier, o tânără frumoasă care „lucra” ca model pentru pictori şi care avea să-i devină iubită şi muză. Datorită ei, Picasso a trecut la „Perioada Roz”, pictând arlechini, acrobaţi, totul în nuanţe deschise, senine. Fernande a fost doar prima dintr-un lung şir de femei care au trecut prin viaţa artistului, presărată cu nenumărate aventuri, iubiri şi infidelităţi.

Fernande l-a părăsit în 1912, pentru un alt pictor, însă Picasso îşi găsise deja drumul… şi primii „sponsori” – Gertrude şi Leo Stein, colecţionari americani bogaţi, care au început să îi cumpere lucrările şi să le expună în casa lor. Renunţase şi la modele, începând să picteze exclusiv din imaginaţie. În 1907 a realizat prima sa lucrare importantă: „Domnişoarele din Avignon”, care prevestea apariţia cubismului.

“Les Demoiselles d’Avignon” (“Domnişoarele din Avignon”), din 1907, este una dintre cele mai cunoscute şi mai importante lucrări ale lui Picasso. Deşi a fost neînţeles la aceea vreme, acest tablou ce reprezenta cinci personaje feminine dintr-un bordel a devenit cea mai semnificativă lucrare din perioada timpurie a lui Pablo Picasso, pentru că marca sfârşitul erei în care pictura trebuia neapărat să înfăţişeze realitatea şi vestea naşterea cubismului.

“Les Demoiselles d’Avignon” (“Domnişoarele din Avignon”), din 1907, este una dintre cele mai cunoscute şi mai importante lucrări ale lui Picasso. Deşi a fost neînţeles la aceea vreme, acest tablou ce reprezenta cinci personaje feminine dintr-un bordel a devenit cea mai semnificativă lucrare din perioada timpurie a lui Pablo Picasso, pentru că marca sfârşitul erei în care pictura trebuia neapărat să înfăţişeze realitatea şi vestea naşterea cubismului.

Începuturile cubismului

Denumirea curentului cubist a venit în urma unui articol al criticului Louis Vauxcelles, care scria astfel: “ei dispreţuiesc formele, reduc totul – locuri, figuri, case – la formele geometrice elementare, la cuburi”. „Ei” erau Picasso şi Georges Braque, care porniseră pe un drum revoluţionar de reprezentare a formelor în picturi, altul decât cel cunoscut până atunci. „Ei” nu mai făceau deosebirea între prim-plan şi fondul în perspectivă, descompuneau obiectele în părţi elementare şi le reconstruiau în pictură. Următoarea fază a fost cea „sintetică”, după ce Picasso a recurs la colaje, ca tehnică pentru a diferenţia şi mai mult suprafaţa tabloului şi relieful obiectelor reprezentate.

Picasso începuse să devină tot mai cunoscut, preţul lucrărilor sale creştea, dificultăţile materiale au dispărut pentru totdeauna. Pe plan personal, avea o nouă iubită, pe Marcelle Humbert – pe care a botezat-o Eva. Aceasta a murit de tuberculoză, în 1916, lăsându-l în tristeţe şi suferinţă pentru o vreme. Şi-a revenit când prietenul său, scriitorul şi cineastul Jean Cocteau, l-a invitat să picteze decorurile spectacolului „Parada”, pe care el îl punea în scenă la Roma. Era vorba despre un spectacol al ansamblului avangardist Les Ballets Russes – iar între balerine a remarcat-o pe Olga Koklova, femeia care a îndrăznit să nu cedeze avansurilor sale şi care s-a lăsat cu greu îmblânzită.

S-au căsătorit în 1918 şi, pentru un timp, au dus o viaţă liniştită şi fericită, în Parisul monden pe care Olga îl iubea. Picasso câştiga tot mai mulţi bani, spre fericirea Olgăi, care i-a şi dăruit un fiu, numit Paulo. Însă artistul a rămas un boem libertin, iar infidelităţile lui au devenit tot mai puţin ascunse, spre disperarea nevestei. Totuşi, în ciuda scandalurilor, nu au divorţat niciodată, deşi au trăit separaţi, până la moartea Olgăi. Motivul principal a fost faptul că Picasso nu dorea să îşi împartă averea cu Olga, aşa cum i-ar fi cerut legea franceză, în cazul unui divorţ.

Olga Koklova a murit în 1955, fiind bolnavă de cancer. Fiul ei, Paulo Picasso, a avut, la rândul său, doi copii – Pablito Picasso, care s-a sinucis în 1973, şi Marina, care a folosit averea moştenită de la bunicul său în scopuri caritabile.

Olga Koklova, pictată de soţul ei, Pablo Picasso, în primăvara anului 1918. Pictura „Portrait d'Olga dans un fauteuil” se află la Muzeul Picasso din Paris.

Olga Koklova, pictată de soţul ei, Pablo Picasso, în primăvara anului 1918. Pictura „Portrait d’Olga dans un fauteuil” se află la Muzeul Picasso din Paris.

Război pe pânză, război în dormitor

La 45 de ani, Picasso a cunoscut şi a sedus o tânără de 17 ani, Marie-Thérèse Walter. Legătura lor a durat ceva vreme, deşi era încă însurat cu Olga – la un moment dat, i-a cumpărat Mariei un apartament chiar peste drum de casa pe care o împărţea cu nevasta „oficială”. Abia când Marie a născut o fetiţă, pe nume Maya, năbădăiosul artist s-a despărţit de Olga – dar deja era îndrăgostit de o altă femeie, pictoriţa Dora Maar, care avea 29 de ani.

În această perioadă, după ce izbucnise războiul civil din Spania, Picasso a pictat una dintre cele mai cunoscute lucrări ale sale, „Guernica“, dedicată oraşului basc Guernica, bombardat de aviaţia germană. Tabloul a fost expus în 1937 la „Expoziţia Mondială” de la Paris, în pavilionul spaniol.

“Guernica” marchează începutul implicării politice a artistului, care va culmina cu înscrierea în Partidul Comunist Francez (1944) – pe care îl va părăsi, totuşi, în 1953. În timpul ocupaţiei germane a Parisului, atelierul lui Picasso din rue des Grands Augustins a devenit un punct de întâlnire al artiştilor şi literaţilor, ca Jean-Paul Sartre.

Şi în viaţa lui personală se ducea un război, între cele două amante, care aflaseră una despre cealaltă şi chiar s-au întâlnit în atelierul artistului pe care şi-l disputau. Picasso însuşi a povestit cum Marie şi Dora s-au bătut, la propriu, pentru el, în faţa lui. Maestrul a asistat şi s-a bucurat de scenă, declarând că a fost una dintre cele mai „savuroase” amintiri ale sale. Se pare că Dora a ieşit învingătoare, căci legătura celor doi a mai durat mulţi ani, şi datorită potrivirii intelectuale, pe care nu o mai găsise la altă femeie.

Pentru „Visul” (Le Rêve) din 1932, model a fost tânăra Marie-Thérèse Walter. Picasso a înfăţişat-o mereu pe Marie în culori deschise, blânde, în opoziţie cu reprezentările Dorei Maar, pe care o picta întunecată, „torturată”.

Pentru „Visul” (Le Rêve) din 1932, model a fost tânăra Marie-Thérèse Walter. Picasso a înfăţişat-o mereu pe Marie în culori deschise, blânde, în opoziţie cu reprezentările Dorei Maar, pe care o picta întunecată, „torturată”.

Marie s-a sinucis la patru ani după moartea lui Picasso. Fiica ei, Maya, a avut, la rândul ei, trei copii – unul dintre aceştia, Olivier Widmaier Picasso, a publicat o biografie a bunicului său, iar fiica ei, Diana Widmaier Picasso, s-a ocupat de catalogarea sculpturilor lui Picasso.

După Picasso, Dumnezeu

Următoarea pe lista seducătorului Picasso a fost o studentă de 21 de ani, Françoise Gilot, pictoriţă aspirantă, pe care a cunoscut-o într-o cafenea pariziană. Şi Françoise i-a rezistat destul de mult, până când a cedat, iar maestrul a instalat-o într-un apartament din apropierea locuinţei pe care o împărţea cu Dora. Aceasta din urmă şi-a găsit refugiul în religie, după ce relaţia cu artistul s-a încheiat; se spune că ar fi zis „După Picasso, Dumnezeu” – ca şi când nimeni de pe pământ nu l-ar fi putut înlocui. Dora Maar a reuşit să îşi construiască un nume şi o carieră în fotografie, având expoziţii proprii.

Picasso şi-a continuat viaţa alături de Françoise, mutându-se împreună în sudul Franţei. Au avut şi doi copii, Claude şi Paloma; însă el şi-a continuat stilul de viaţă boem şi lipsit de orice conformism social. S-a consacrat sculpturii, ceramicii şi litografiei, lucrând încontinuu, fără oprire. Françoise l-a părăsit în 1953 şi s-a recăsătorit în 1970, trăind liniştită până la 94 de ani, în Paris şi New York. A fost, la rândul ei, pictoriţă şi autor de bestseller-uri. Claude Picasso a devenit fotograf, cineast, regizor şi artist, la rândul său, desfăşurându-şi activitatea în New York. Paloma Picasso s-a făcut cunoscută ca fashion designer, designer de bijuterii şi creator de parfumuri pentru nume mari din industrie.

“Guernica” este, probabil, cea mai cunoscută creaţie a lui Picasso. Artistul a dorit să exprime, prin ea, oroarea faţă de bombardarea şi distrugerea capitalei baste Guernica, în războiul civil spaniol.

“Guernica” este, probabil, cea mai cunoscută creaţie a lui Picasso. Artistul a dorit să exprime, prin ea, oroarea faţă de bombardarea şi distrugerea capitalei baste Guernica, în războiul civil spaniol.

Ultimii ani, ultimele iubiri

După ce Françoise a plecat, Picasso avea 72 de ani şi un apetit neobosit pentru viaţă, dragoste, artă. A cunoscut-o pe Jacqueline Roque, o tânără de 27 de ani, care îl venera şi care i-a devenit soţie, în 1961. Ea a inspirat cel puţin 400 de lucrări ale lui Picasso, mai multe decât orice altă iubită a artistului. Jacqueline i-a stat alături şi l-a iubit până la capăt, în ciuda infidelităţilor, care au continuat până la sfârşitul vieţii maestrului. La moartea lui Picasso, în 1973, Jacqueline a rămas neconsolată şi s-a sinucis în 1986, la 59 de ani.

Pablo Picasso s-a stins din viaţă pe 8 aprilie 1973 la Mougins, în apropiere de Cannes, la vârsta de 91 ani. Françoise Gilot a atacat procedurile de succesiune şi a năvălit peste Jacqueline, cerând pentru copiii ei partea cuvenită din avere şi proprietăţi. În final, cele două au ajuns la o înţelegere. Maestrul avea în colecţia sa cea mai mare parte dintre lucrările sale originale, căci, în ultimii ani, nu mai fusese nevoit să le vândă – avea bani suficienţi, case şi vile unde şi cum şi-a dorit. Multe dintre aceste lucrări au ajuns în posesia statului francez. Lucrările din prima parte a vieţii se găsesc în muzeul din Barcelona; altele sunt în marile muzee ale lumii, în Londra sau New York. Moştenitorii săi încă primesc sume imense din drepturile de autor, în condiţiile în care Picasso s-a menţinut în top, în ceea ce priveşte cele mai scumpe lucrări de artă.

Pablo Picasso a rămas în istorie, fiind recunoscut la nivel internaţional ca artist excepţional, extraordinar de prolific şi de talentat, un vizionar şi un avangardist, care a schimbat pentru totdeauna arta.

În 1963 se deschide la Barcelona “Muzeul Picasso”, care va cuprinde mai târziu cea mai mare parte din operele sale. În Paris, Musée Picasso (foto) deţine peste 5.000 de lucrări semnate de artist, la care se adaugă lucrări ale altor artişti, care se aflau în colecţia lui Picasso (Cézanne, Degas, Rousseau, Seurat, Matisse)

În 1963 se deschide la Barcelona “Muzeul Picasso”, care va cuprinde mai târziu cea mai mare parte din operele sale. În Paris, Musée Picasso (foto) deţine peste 5.000 de lucrări semnate de artist, la care se adaugă lucrări ale altor artişti, care se aflau în colecţia lui Picasso (Cézanne, Degas, Rousseau, Seurat, Matisse)


Publicitate

Postaţi un comentariu