Istoria şi evoluţia terorismului

Înaintea erei noastre a trăit generalul chinez Sun Tzu, celebru strateg şi autor al lucrării “Arta războiului”. El a scris un îndemn care poate sta la baza conceptului “terorism”: “Omoară unu. Terorizează o mie”.

„Terorism”. „Terorişti”. „Organizaţii teroriste”. Nu doar în ultimele zile, ci în ultimii ani, ne-a fost dat să auzim tot mai frecvent aceşti termeni. Se vorbeşte chiar despre o „eră a terorismului”, în care trăim noi, o eră care ar fi început în secolul 20 şi pare să îşi atingă apogeul în zilele noastre, în secolul 21, pe care l-am fi crezut civilizat, liniştit, dezvoltat, lipsit de griji.

Cei mai mulţi dintre noi, românii, probabil că am auzit pentru prima dată cuvântul „terorist” sau „terorişti” în acele zile tulburi din timpul Revoluţiei din decembrie 1989, când „terorist” însemna o persoană dubioasă, care trăgea asupra celor ieşiţi în stradă sau, pur şi simplu, semăna teroare.

Ce este, totuşi, terorismul, şi cât de lungă este istoria sa.

Definiţia terorismului

Fiind un termen atât de complex, terorismul nu poate fi descris în câteva cuvinte şi nu are o definiţie acceptată în mod unanim. Potrivit Wikipedia, una dintre definiţii, probabil cea mai simplă şi mai cuprinzătoare, este aceasta: „Terorismul este o tactică de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea unor obiective politice. El se bazează pe acte de violenţă spectaculară acţionate asupra unor populaţii neimplicate în mod direct în conflict dar cu potenţial de presiune asupra conducerii (stat , organizaţii, categorii sociale sau, împotriva unui grup de persoane civile) în sensul scontat de terorişti – producerea unui efect psihologic generalizat de panică şi intimidare, augmentat de folosirea manipulativă a mediei, cu scopul atingerii unui obiectiv greu de realizat prin mijloace democratice sau convenţionale.”

Termenul s-a dezvoltat din latină: terror, terroris înseamnă groază, frică, provocate premeditat, prin ameninţare sau intimidare. Conform dicţionarului limbii române, terorismul reprezintă “Totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de o organizaţie pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat”.

Terorismul poate fi perceput diferit, în funcţie de cultură, viaţa politică sau socială – de unde şi definiţiile diverse. Dar câteva elemente se regăsesc mereu, în orice aşa numit ”act terorist”: sunt folosite forţa şi violenţa, ameninţarea, pentru a crea frică; acţiunile sunt atent planificate şi au motivaţii politice, iar victimele sunt, de cele mai multe ori, neimplicate direct în ceea ce teroriştii consideră a fi o nedreptate – fie ea reală sau imaginară.

Terorism din antichitate

Dacă ne gândim la terorism ca la folosirea forţei, a crimei, în scopul atingerii unor obiective politice, atunci putem spune cu siguranţă că acesta datează din antichitate. Unii merg mai departe şi afirmă că terorismul a apărut deodată cu primii oameni. Teroriştii au existat mereu, fiind, iniţial, acele persoane care nu erau de acord cu un anumit regim politic şi urmăreau răsturnarea acestuia prin orice mijloace – violente, evident (asasinate, atentate, sabotaje diverse). Apoi, cel mai adesea, terorismul s-a manifestat în strânsă legătură cu religia, pentru că dintotdeauna au existat grupuri de oameni care considerau că numai credinţa lor este reală, iar toţi ceilalţi sunt necredincioşi, meritând să moară. Încă din secolul 1, grupuri de confesiuni diferite s-au hărţuit, s-au ameninţat şi s-au decimat reciproc, fiecare fiind convins că deţine adevărul suprem.

În ceea ce priveşte politica, cel mai celebru grup terorist de la începuturile istoriei este cel format din “Asasini”, membri ai unui grup islamic disident, care acţiona în perioada medievală, secolele 12-13. Aceştia urmăreau să răspândească groaza în rândul “necredincioşilor”, prin violenţă şi crimă; în final, atentatele au fost folosite pentru a obţine bani de la conducătorii Levantului – atât musulmani, cât şi creştini. Gruparea s-a făcut cunoscută prin modul unic de operare: membrii săi ucideau numai cu pumnalul, unul special făcut pentru ei. Victimele lor erau fie nobili sau conducători politici, fie membrii ai clerului, fiind alese cu grijă, pentru ca mesajul să fie receptat, iar restul populaţiei să fie cuprinsă de frică.

terorism

Apariţia terorismului în Europa

În Europa, putem spune că termenul „terorism” a intrat în 1789 – acesta a fost înregistrat de Academia Franceză în anul respectiv, cu explicaţia „sistemul sau domnia terorii”. Apariţia s-a datorat Revoluţiei Franceze, care a dorit să instaureze o nouă ordine socială şi a făcut-o prin violenţă şi ameninţări, întrucât se mai întâmpla ca cetăţenii să opună rezistenţă faţă de noile reguli şi idei.

Noul guvern era minoritar şi nu se putea menţine la putere decât prin forţă; Comitetul Siguranţei Publice, condus de celebrul Robespierre, trebuia să-i ţină la respect pe revoluţionarii moderaţi şi pe cei aflaţi la stânga politică a iacobinilor. În final, Robespierre a fost arestat, apoi judecat şi executat. Iacobinii au fost etichetaţi drept “terorişti”, iar termenul s-a răspândit apoi în toată Europa, având ca înţeles “partizan al terorismului de stat”. Desigur, cuvântul avea semnificaţii diferite, în funcţie de cei care îl foloseau – fapt care este valabil şi în zilele noastre.

Londra,   7 iulie 2005

Londra, 7 iulie 2005

Aşadar, în secolul 18, „terorismul” însemna utilizarea terorii şi a violenţei în numele statului; sub influenţa ruşilor, la sfârşitul anilor 1800, acesta a fost asociat cu violenţa premeditată, pentru a semăna teroarea. Această tactică a fost adoptată ca instrument de guvernare de către ţarul Nicolae I, care îşi decima adversarii în funcţie de nevoi şi de situaţie şi îşi consolida puterea prin menţinerea unui permanent sentiment de teamă în rândul populaţiei. La rândul lor, opozanţii ţarului au apelat la aceleaşi mijloace, ca să-l răstoarne – atentate teroriste.

Epoca modernă

Şi în epoca modernă vorbim tot mai des despre organizaţii şi mişcări clandestine, care luptă în slujba unor idealuri înalte – cel puţin în viziunea lor. Au apărut, totodată, şi teroriştii individuali, capabili să schimbe cursul istorie; iar cel mai celebru putem să îl considerăm pe Gavrilo Princip, cel care l-a ucis pe Franz Ferdinand, prinţul moştenitor al coroanei austriece, la Sarajevo, pe 28 iunie 1914. Princip făcea parte dintr-o organizaţie secretă care poate fi considerată teroristă şi care urmărea eliberarea Bosniei de sub Imperiul Austro-Ungar. Atentatul a dus la izbucnirea Primului Război Mondial, încheiat cu un „bilanţ” de peste 20 de milioane de morţi. A dus, de asemenea, la apariţia actelor teroriste executate la comandă.

Terorismul a continuat să existe şi în perioada interbelică, servind intereselor interne sau pentru a trimite avertismente duşmanilor externi. A existat şi în timpul Războiului Rece, chiar dacă între timp se mai schimbaseră tacticile – cele două mari puteri se străduiau să evite un război nuclear, dar se şicanau reciproc prin “incidente” minore, dând naştere astfel „terorismului internaţional”. În restul lumii, au apărut diverse mişcări care luptau pentru independenţa ţărilor lor faţă de puterile coloniale, care au folosit tactici teroriste pentru a încerca să îşi atingă scopurile.

Potrivit specialiştilor, epoca terorismului „modern” ar fi început odată cu deturnarea unui avion care plecase de la Tel Aviv, cu destinaţia Roma, în 1968. Teroriştii făceau parte din Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei şi au luat ca ostatici pe toţi pasagerii, dorind eliberarea unor camarazi. Astfel, civilii au devenit “monedă de schimb” în negocierile dintre două tabere adversare.

Atentate care au zguduit lumea

În ultimii ani, lumea a fost zguduită de atentate înfricoşătoare, puse la cale de organizaţia Al-Qaeda. Cel mai „spectaculos”, dacă îi putem spune aşa, a fost cel de la 11 septembrie 2001, când patru avioane au fost deturnate de terorişti şi îndreptate spre ţinte importante din Statele Unite ale Americii. Două dintre ele au intrat în Turnurile Gemene din New York, al treilea s-a prăbuşit peste clădirea Pentagonului, iar un al patrulea s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită – pentru că, după cum s-a aflat mai târziu, pasagerii s-au luptat cu teroriştii sinucigaşi, reuşind să le strice planurile. Bilanţul a fost de aproape 3.000 de morţi şi circa 9.000 de răniţi, o lume întreagă în stare de şoc şi un „război împotriva terorismului” declarat de SUA şi de aliaţii săi.

Atentatele de la 11 septembrie 2001,   care au şocat întreaga lume şi au schimbat dinamica politicilor internaţionale în materie de securitate,   au ucis aproape 3000 de oameni şi au rănit alţi 9.000. Terorişti sinucigaşi din organizaţia Al-Qaeda au deturnat patru avioane de pasageri; au prăbuşit două dintre ele în Turnurile World Trade Center din New York,   unul peste clădirea Pentagonului,   iar al patrulea pe un câmp din Pensylvania.

Atentatele de la 11 septembrie 2001, care au şocat întreaga lume şi au schimbat dinamica politicilor internaţionale în materie de securitate, au ucis aproape 3000 de oameni şi au rănit alţi 9.000. Terorişti sinucigaşi din organizaţia Al-Qaeda au deturnat patru avioane de pasageri; au prăbuşit două dintre ele în Turnurile World Trade Center din New York, unul peste clădirea Pentagonului, iar al patrulea pe un câmp din Pensylvania.

Motivul din spatele acestor atentate este ura faţă de americani, care a crescut în timp, după implicarea directă a Statelor Unite în Orientul Mijlociu şi în zona Golfului Persic; izbucnirea războiului din Irak (1991), staţionarea trupelor americane în Arabia Saudită şi după încheierea acestuia şi sprijinul acordat Israelului în conflictul arabo-izraelian au accentuat resentimentele faţă de americani şi au exacerbat extremismul islamic în unele state (Irak, Iran, Siria, Libia).

După atentatele de la 11 septembrie, SUA a declarat războiul împotriva terorismului, trimiţând trupe în Irak şi Afghanistan, împreună cu aliaţii săi europeni.

Din cauza acelui „război”, Europa a fost lovită, la rândul său, de teroriştii Al-Qaeda, dornici de răzbunare. Patru trenuri au sărit în aer la Madrid, pe 11 martie 2004, ucigând 191 de oameni şi rănind alţi aproape 1.900. La Londra, pe 7 iulie 2005, patru terorişti sinucigaşi din aceeaşi organizaţie au aruncat în aer trei metrouri şi un autobuz; atentatul s-a soldat cu 56 de morţi şi circa 800 de răniţi.

Epoca terorismului

În prezent, lumea se află în continuare sub ameninţarea terorismului, după cum s-a putut vedea la începutul lunii ianuarie, când Parisul a fost zguduit de uciderea redactorilor Charlie Hebdo şi de evenimentele care au urmat şi au înspăimântat, din nou, populaţia. O ameninţare tot mai mare o constituie dezvoltarea organizaţiilor extremiste islamiste de tip ISIS, aşa-zisul conflict între musulmani şi creştini.

De asemenea, un conflict deja permanent care se manifestă adeseori prin acţiuni teroriste este cel din Orientul Mijlociu, în spaţiul israeliano-palestinian, fiind generat de lupta de aproape o jumătate de secol a poporului palestinian pentru crearea propriului stat.

131575

Pericolele în zilele noastre sunt şi mai mari, tocmai datorită progreselor tehnologice, care pot fi folosite de către terorişti, cu rezultate devastatoare. Aceştia au la îndemână arsenale moderne, posibilitatea de a călători rapid, comunicare nelimitată, dar şi publicitate la nivel mondial, ceea ce duce totul la un nou nivel. În aceste condiţii, specialiştii avertizează că numărul organizaţiilor teroriste se află în creştere, la fel şi numărul ţărilor în care aceştia activează. Şi, într-adevăr, trăim cu toţii într-o eră a terorismului.

Atacuri teroriste rămase în istorie

Munchen, septembrie 1978: membri ai grupării palestiniene „Organizaţia Septembrie Negru” infiltraţi în Satul Olimpic au luat ostatici 9 membri ai echipei israeliene şi au ucis alţi 2. Toţi ostaticii au murit în timpul intervenţiei poliţiei.

Iran, 18 august 1978: cinematograful Rex din Ambadan, Iran, a fost incendiat premeditat, iar circa 470 de persoane şi-au pierdut viaţa. Incendiul a fost pus la cale de militanţii islamici din Iran şi a avut ca obiectiv principal discreditarea şi învinuirea falsă a agenţilor de securitate din SAWAK (serviciul de securitate a şahului Iranului, instituţie activă înainte de Revoluţia Islamică a ayatolahilor).

Irlanda, 23 iunie 1985: avionul Boeing 747-237B al Air India a fost distrus de o bombă, la altitudinea de 9.400 de metri. S-a prăbuşit în Oceanul Altantic, la Cork, când era încă în spaţiul aerian al Irlandei. Au fost ucişi 329 de oameni, majoritatea victimelor fiind de origine canadiană. În acelaşi timp, pe Aeroportul Narita, din Japonia, a explodat o bombă ce trebuia să fie plasată pe zborul Air India 301, însă a explodat înainte, ucigând 2 persoane şi rănind 4. Principalii suspecţi au fost membrii unui grup militant sikh, Babbar Khalsa.

Lockerbie, Marea Britanie, 1988: Un avion al Pan Am, zborul 103, se prăbuşea în noaptea de 21 decembrie 1988 peste casele din localitatea scoţiană Lockerbie. O bombă pusă de teroriştii libieni în acel avion a expolodat, dezintegrând aeronava şi ucigând 270 de persoane. S-a bănuit că atentatul fusese ordonat de fostul lider libian Muammar Gaddafi, iar motivul ar fi fost răzbunarea pentru atacurile comise de marina americană asupra navelor libiene şi aeronavelor, la începutul deceniului.

Beslan, Federaţia Rusă, 2004: Un grup de 32 de terorişti de origine cecenă, după cum s-a spus, au atacat atunci o şcoală din Beslan şi au luat 1200 de ostatici, pe care i-au ţinut trei zile într-una dintre sălile şcolii. Teroriştii au ucis o parte dintre ostatici până la intervenţia trupelor speciale şi i-au folosit pe copii ca scuturi umane în atacul trupelor. 380 de oameni au fost ucişi atunci, între care 186 erau copii.

136 de copii au murit la Beslan,   în septembrie 2004

136 de copii au murit la Beslan, în septembrie 2004

Madrid, 11 martie 2004: o serie de explozii puse la cale de terorişti Al-Qaeda au avut loc pe liniile ferate. Aproape 200 de oameni au murit, circa 2.000 au fost răniţi.

Londra, 7 iulie 2005: patru bombe explodează în trei metrouri şi într-un autobuz, omorând 56 de oameni şi rănind alţi 700. Atentatele au fost puse la cale de simpatizanţi Al-Qaeda care doreau să pedepsească Marea Britanie pentru implicarea în Irak.

Irak, 14 august 2007: la ora 19.20, patru maşini-bombă au fost detonate simultan în oraşele comunităţii Yazidi, Kahtaniya şi Jazeera, în apropiere de Mosul. Acesta era cel mai tragic atac cu bombă din Irak în perioada marilor operaţiuni de luptă americane. Atacurile poartă semnătura Al-Qaeda – aceştia obişnuiesc să organizeze atacuri simultane. Totuşi, niciun grup nu a revendicat responsabilitatea pentru atacuri. În total, au murit 530 de oameni şi au fost răniţi 1500.

Boston, 15 aprilie 2013: două bombe artizanale au explodat la interval de 12 secunde una de cealaltă, în mijlocul unei mulţimi adunate la linia de sosire a maratonului de la Boston; trei persoane au murit, alte 264 au fost rănite.

Gamboru-Ngala, Nigeria, mai 2014. În noaptea 5 spre 6 mai 2014, militanţii Boko Haram au atacat două oraşe din Nigeria, Gamboru şi Ngala. Într-un atac ce a durat 12 ore au fost ucişi peste 300 de oameni, iar oraşele au fost distruse.

În 2009, acelaşi grup radical islamist uciseseră 780 de persoane, în timpul unui conflict cu forţele de securitate din oraşul Maiduguri.

Terorismul în România. Operaţiunea Autobuzul

Din fericire, ţara noastră a fost ferită până acum de atentate grave. Din anii ’70 încoace, au existat diverse tentative de „lovituri” teroriste, însă au fost îndreptate asupra unor anumite persoane, în majoritatea cazurilor oficiali israelieni şi au fost dejucate de autorităţile române.

Un celebru caz de „terorism” este cel cunoscut sub numele „operaţiunea Autobuzul”, petrecut pe 23 august 1981. Atunci, trei indivizi – Andrei Drăgănescu, Viorel Butincu şi Mircea Emil Muntean – au luat ostatici călătorii unui autobuz de navetişti din judeţul Hunedoara, intenţionând să îi folosească pentru a fugi din ţară.

Cei trei „terorişti” aveau la ei mai multe arme şi l-au obloigat pe şofer să meargă spre Timişoara, încercând să treacă graniţa. Ajunşi aproape de aeroportul din Timişoara, cei trei au cerut un elicopter de la Crucea Roşie şi 30.000 de dolari. Deoarece autorităţile nu le-au îndeplinit cererea, cei trei au încercat să treacă cu forţa de barajul improvizat de autorităţi. Forţele armate au început să tragă asupra autobuzului, iar în final au murit şase oameni şi au fost răniţi alţi doisprezece, înainte ca teroriştii să fie capturaţi şi arestaţi. După capturare, cei trei au fost executaţi, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu.


Publicitate

Postaţi un comentariu