Femeile care au îndrăznit să schimbe lumea (I)

Ana Aslan

Dacă în luna martie sărbătorim femeile, ar fi nimerit să începem cu acele femei care au schimbat lumea. De fapt, au făcut mai mult de atât: au schimbat şi felul în care lumea a privit femeile, au dovedit că sunt (cel puţin) la fel de inteligente, de capabile, de rezistente, ca şi bărbaţii. Unele au stabilit recorduri, altele au reuşit premiere în lumea ştiinţifică. Unele au luptat pentru toate femeile lumii, altele au luptat pentru a reuşi în domeniul lor de interes. Toate au rămas, în final, în istorie.

Savant la feminin

Atunci când ne gândim la realizări ştiinţifice, primul nume de femeie care ne vine în minte este Marie Curie, fizician şi chimist, dublă laureată a premiului Nobel. Realizările acestei femei remarcabile, de origine poloneză, pot fi invidiate de orice om de ştiinţă, indiferent de sex.

Marie Skłodowska Curie este celebră mai ales pentru descoperirea elementelor radioactive poloniu si radiu. Ea a fost prima femeie care a primit un premiu Nobel şi primul savant care a primit două premii Nobel, unul pentru fizică în 1903 şi al doilea pentru chimie în 1911. Dincolo de acestea, întreaga ei viaţă a fost dedicată ştiinţei, iar munca sa nu poate fi cuprinsă în doar câteva rânduri.

Marie Curie

Marie Curie

Maria Skłodowska s-a născut la Varşovia, pe 7 noiembrie 1867, într-o familie de profesori, moştenind dragostea pentru ştiinţă de la tatăl ei, profesor de matematică şi fizică. Maria a fost al cincilea membru al familiei şi nu s-a bucurat de o copilărie prea fericită – şi-a pierdut sora mai mare, pe când avea 8 ani, apoi mama, la vârsta de 11 ani. Aceste lovituri nu au doborât-o, ci au ambiţionat-o să studieze şi mai mult, astfel că, în 1883, a absolvit cu medalia de aur cursurile şcolii secundare. Nu şi-a continuat studiile imediat, fiind nevoită să lucreze ca guvernantă în familii bogate, ca să îşi susţină sora mai mare, studentă la Medicină în Franţa. La rândul său, aceasta a ajutat-o apoi pe Maria să studieze la Paris, unde a ajuns în 1891, fiind admisă la Sorbona. Pe vremea aceea, femeile nu aveau dreptul la studii universitare în Polonia, aflată sub ocupaţia Rusiei ţariste.

Premiile Nobel

Maria s-a adaptat vieţii de la Paris, şi-a schimbat numele în Marie şi a continuat să studieze asiduu, cu toate că trăia la limita subzistenţei. A devenit licenţiată în fizică, în 1893, după ce a absolvit cursurile magna cum laude; un an mai târziu, devenea licenţiată şi în matematică.

În 1894 l-a cunoscut pe Pierre Curie, cel care avea să-i devină partener de cercetare şi soţ. Acesta avea numai 35 de ani, dar era deja celebru în lumea academică pentru cercetările sale cu privire la natura magnetismului. S-au căsătorit în 1895, pe 26 iulie, şi au avut împreună două fete: Irčne (1897) şi Čve (1904).

Marie Curie a început cercetările în domeniul radioactivităţii, iar soţul său i s-a alăturat, descoperind împreună noi elemente radioactive: poloniul şi radiul. În 1903, Academia Franceză de Ştiinţă îi nominalizează pe Henri Becquerel şi Pierre Curie pentru obţinerea premiului Nobel în fizică, lăsând-o la o parte pe Marie, în ciuda aportului său semnificativ. Totuşi, la insistenţele matematicianului suedez Magnus Goesta Mittag-Leffler, este inclusă şi Marie Curie în această nominalizare.

Marie şi Pierre Curie obţin Premiul Nobel pentru fizică, ca semn al recunoaşterii contribuţiei lor la descoperirea de către Henri Becquerel a radioactivităţii. Abia în 1911 avea să primească al doilea Nobel, pentru chimie, fiind recunoscută, în sfârşit, importanţa descoperirii celor două noi elemente chimice, poloniul şi radiul.

Recunoaşterea şi moştenirea

Recunoaşterea internaţională le-a adus soţilor Curie şi avantaje profesionale şi materiale – în 1904, Pierre a fost numit profesor la Sorbona, iar Marie pentru prima dată în cariera sa reuşeşte să obţină atât titlul de şef de laborator, cât şi un salariu universitar. În acelaşi an, soţii Curie determină şi faptul că razele X pot fi folosite în tratarea cancerului şi a lupusului.

În anul 1906, Pierre Curie şi-a pierdut viaţa în urma unui accident, la numai 46 de ani. Marie a rămas să îşi crească singură fiicele şi să continue activitatea de cercetare. La o lună după accident, i s-a oferit postul de profesor la catedra pe care o deţinuse iniţial Pierre, iar doi ani mai târziu este aleasă profesor cu drepturi depline, devenind altfel prima femeie profesor de la Sorbona.

Şi-a petrecut următorii ani studiind, făcând cercetare şi îndrumând alţi cercetători. Din păcate, activitatea sa i-a adus şi moartea: în vremea aceea, nu se cunoşteau efectele nocive ale radioactivităţii asupra sănătăţii, iar Marie nu se proteja deloc în timpul cercetărilor sale. Sănătatea i s-a şubrezit tot mai mult, iar în final s-a îmbolnăvit de leucemie şi a murit în 1934, pe 4 iulie. A fost înmormântată alături de soţul ei, Pierre Curie.

Fiica celor doi savanţi, Irène Joliot-Curie, le-a călcat pe urme, iar în 1935 a primit şi ea premiul Nobel pentru chimie, drept recunoaştere pentru descoperirea radioactivităţii artificiale. Cealaltă fiică, Čve Curie, a devenit scriitoare.

Prima femeie inginer a fost româncă

Prea puţină lume ştie că prima femeie inginer din lume a fost o româncă născută la Galaţi, în 1887, care s-a numit Elisa Leonida Zamfirescu. După ce a terminat liceul, ea şi-a dorit să se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, însă a fost respinsă, din cauza prejudecăţilor. A plecat la Berlin şi s-a înscris la Academia Regală Tehnică, însă nici acolo nu a scăpat de piedici – încă de la momentul înscrierii, decanul a încercat să o convingă să renunţe, punându-i în vedere că rolul femeii în societate este format din „cei trei K”: Kirche, Kinder, Küche (biserica, copiii, bucătăria, în limba germană).

Elisa Leonida Zamfirescu

Elisa Leonida Zamfirescu

Conducerea Academiei a fost nevoită să o primească, în final, neavând ce să-i reproşeze: scria şi vorbea impecabil limba germană cultă, avea cunoştinţe temeinice de matematică, fizică şi chimie; singurul ei „defect” era faptul că era prima candidată din istoria instituţiei, care instruise până atunci numai bărbaţi. Se spune chiar că unul dintre profesori, când a văzut-o în sală, a strigat: „La bucătărie, acolo-i locul femeilor, nu la politehnică!“. A fost ocolită şi de colegi, însă nimic nu a convins-o să renunţe – în 1912 a absolvit cu brio Academia, devenind prima femeie inginer din lume. Mai mult, la înmânarea diplomei, decanul Facultăţii de Chimie şi Metalurgie a catalogat-o drept „cea mai silitoare dintre silitori“.

O știre senzațională

Ştirea „senzaţională” despre prima femeie inginer a apărut în ziarele vremii, inclusiv în cele româneşti. Iată cum a relatat „evenimentul” ziarul Minerva: “Cine a spus că femeia nu este capabilă de muncă intensă şi serioasă s-a înşelat desigur. O compatrioată a noastră, d-ra Elisa Leonida, în loc să studieze literele sau medicina, sau mai rău, dreptul, a studiat ingineria la Charlottemburg. În inginerie viitorul femeilor e mare, d-ra Elisa Leonida a trecut cu deosebit succes examenul final, obţinând diploma de inginer. Dânsa este prima femeie inginer din ţara noastră şi din Germania. Transmitem felicitările noastre tinerei inginere şi sperăm ca exemplul domniei Sale să fie urmat şi de alte femei din ţara noastră, care astăzi se îngrămădesc la facultatea de litere, sporind proletariatul licenţiaţilor în litere, candidate în viaţă la posturi de copiste sau, mai rău, dactilografe.”

După finalizarea studiilor, Elisa a fost şefă a laboratoarelor Institutului Geologic al României şi, în paralel, profesoară de fizică şi chimie. A participat şi la război, ca membră a Crucii Roşii, fiind şi decorată. S-a căsătorit pe front, în 1918, cu un chimist, Constantin Zamfirescu, fratele scriitorului Duiliu Zamfirescu.

După război şi-a reluat activitatea la Institut, conducând mai multe laboratoare de analize geologice. A participat şi la importante studii de teren, dar a și publicat lucrări științifice.

O româncă, prima femeie neurochirug

Tot româncă a fost și prima femeie neurochirug din lume, născută în 1920, la Fălticeni – Sofia Ionescu-Ogrezeanu. Născută într-o familie modestă, a urmat şcoala primară în oraşul natal, după care a studiat la Liceul de Fete Fălticeni şi Şcoala Centrală de Fete “Marica Brâncoveanu” din Bucureşti, unde a obţinut bacalaureatul în 1939. În toamna aceluiaşi an a intrat la Facultatea de Medicină Umană din Bucureşti, pe care a terminat-o în 1945.

Sofia Ionescu-Ogrezeanu

Sofia Ionescu-Ogrezeanu

Era studentă în al cincilea an când a făcut prima sa operaţie pe creier, unui copil care fusese victima unui bombardament. Intervenţia sa a fost recunoscută ca premieră mondială de Congresul Mondial al Femeilor Neurochirurg din 2005.

Această primă reuşită a încurajat-o să facă o carieră în neurochirurgie. A făcut parte din prima echipă neurchirurgicală, considerată echipa de aur, alături de Prof. Dr. Dimitrie Bagdasar, întemeietorul neurochirurgiei româneşti şi doctorii Constantin Arseni şi Ionel Ionescu (care i-a devenit ulterior soţ).

A avut pacienţi celebri și a fost ea însăși o celebritate, fiind numită profesor universitar, membru al Societăţii Române de Istoria Medicinei, Membru Emerit al Academiei de Ştiinţe Medicale; apoi, a fost declarată medic erou de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care i-a trecut numele într-un album alături de alţi 65 de renumiţi medici. A primit „Semnul de Distincţie” al Crucii Roşii, insigna „Evidenţiată în Munca Medico-Sanitară”, medalia „A XX-a Aniversare a Eliberării Patriei”, medalia „25 de ani de la Proclamarea Republicii”, Diploma de Onoare ANFDUR pentru merite de excepţie, Premiul „Elisa Leonida Zamfirescu” şi Diploma de Onoare a Confederaţiei Naţionale a Femeilor din România.
Sofia Ionescu a încetat din viaţă pe 21 martie 2008.

Ana Aslan – pionier în geriatrie

Numele Ana Aslan se leagă de bazele geriatriei românești, de acele produse revoluționare care ameliorează suferințele vârstnicilor și îi ajută să înfrunte mai ușor neplăcerile înaintării în vârstă. Produsul ei de bază, Gerovitalul, a fost omologat în anul 1957. În zilele noastre, linia de cosmetice lansată de Ana Aslan se bucură încă de succes la nivel internațional, la fel și tratamentele medicale.

Ana  Aslan s-a născut pe 1 ianuarie 1897, la Brăila. Când avea numai 13 ani, a rămas orfană de tată și familia ei s-a mutat la București. La început, Ana visa să ajungă pilot, apoi a decis să devină doctor, în ciuda împotrivirii mamei sale. S-a înscris la Facultatea de Medicină, pe care a terminat-o în 1922. În timpul Primului Război Mondial a îngrijit soldații răniți pe front, iar în 1919 a lucrat alături de neurologul Gheorghe Marinescu.

În 1949  adevenit șefa secției de Fiziologie a Institutului de Endocrinologie din București, moment decisiv în viitoarea sa carieră de gerontolog. Și-a făcut cercetările și experimentele împreună cu farmacista Elena Polovrăgeanu. Împreună, cele două au reușit să ajungă la un compus care încetinea procesul de îmbătrânire: celebrul Gerovital. Acesta a fost încercat cu succes de oameni simpli, dar și de personalități, precum Mao Zedong, Charles de Gaulle, Pablo Picasso, Sir Winston Churchill, Charlie Chaplin, Marlene Dietrich, Konrad Adenauer, Aristotel Onassis, John F. Kennedy.

Ana Aslan a inventat și Aslavital, un alt produs geriatric, folosit ca tratament profilactic pentru afecțiuni cerebrale și cardiace specifice vârstnicilor, dar și o linie de cosmetice anti-îmbătrânire.

 

Româncă, prima licențiată în Drept

Sarmiza Bilcescu a fost prima femeie din Europa care a reuşit să obţină licenţă şi apoi doctorat în Drept, la Universitatea din Paris, în 1887.

Ea s-a născut pe 27 aprilie 1867, în București, iar în 1884 s-a înscris la Facultatea de Drept a Universității din Paris. A întâmpinat numeroase piedici, ca și alte femei care au ”îndrăznit” să ceară dreptul la educație superioară, însă a reușit să își termine studiile cu brio, câștigând respectul profesorilor și al colegilor.

A obținut în anul 1890 doctoratul în Drept, cu doi ani mai devreme decât Jeanne Chauvin, prima femei din Franța care a reușit acest lucru.

Ada Lovelace

Ada Lovelace

Ada Lovelace, considerată primul programator din istorie (1840)

Augusta Ada King, Contesă de Lovelace, s-a născut pe 10 decembrie 1815, cu numele Augusta Ada Byron, fiind singurul copil legitim al poetului Lord Byron. Mama ei, Anne Isabella Byron, s-a despărțit de poet la doar la o lună după nașterea Adei, iar acesta a părăsit Anglia pentru totdeauna patru luni mai târziu. Byron a decedat din cauza unei boli în timpul Războiului de independență al Greciei, când Ada avea doar opt ani. În ciuda amintirii tatălui care le-a părăsit, mama i-a susținut interesul Adei pentru matematică și logică.

Ada Lovelace a rămas astfel în istorie ca matematician cu o minte sclipitoare. Timp de aproape un an, în 1842–1843, ea a tradus un articol al matematicianului italian Luigi Menabrea, despre mașinăria lui Charles Babbage, numită „Motorul analitic”. Ea a adăugat mai multe pagini traducerii articolului, explicând mai detaliat decât autorul. De fapt, notițele Adei erau de trei ori mai lungi decât articolul în sine și includeau, în detaliu, o metodă corectă de calcul pentru o serie de numere Bernoulli cu ajutorul noii mașinării, dacă aceasta ar fi fost construită. Datorită acestei lucrări, Ada Lovelace este considerată primul programator din toate timpurile, iar limbajul de programare Ada îi poartă numele.

„În copilărie şi chiar mai târziu, când cântam la pian, îmi era teamă să nu mă vadă cineva că tremur. Atunci, la prima operaţie, m-am simţit copilul de altădată în faţa pianului. Dar din dorinţa de a nu-mi vedea nimeni teama, m-am lăsat copleşită de o linişte binefăcătoare. Apoi, toată viaţa, la operaţiile cele mai dificile, am simţit că sufletul îmi este stăpânit de pace. Este o stare minunată, de comunicare cu Dumnezeu”, afirma Sofia Ionescu într-un interviu, potrivit Enciclopediei personalităţilor feminine din România, lucrare publicată de Editura Meronia, Bucureşti, 2012.


Publicitate

Postaţi un comentariu