Darwin Day: Ziua în care sărbătorim ştiinţa şi umanismul

Darwin Day este celebrată pe 12 februarie, ziua în care s-a născut Charles Darwin, fiind aleasă ca reper mondial pentru a celebra ştiinţa şi progresul prin ştiinţă.

Pentru mulţi dintre noi, numele Charles Darwin este sinonim cu geniul, cu ştiinţa, cu teoria evoluţiei; pentru alţii, cu blasfemia, cu atacul asupra creaţionismului. Teolog la origine, Darwin a clătinat din temelii credinţa potrivit căreia omul a fost creat de Dumnezeu şi a adus primele dovezi în sprijinul teoriei evoluţiei, prin perpetuarea genelor celor puternici.

Indiferent de controversele iscate, Charles Darwin este incontestabil o personalitate emblematică pe plan internaţional, iar impactul muncii sale asupra ştiinţei moderne şi a dezvoltării gândirii este major. Prin urmare, data de 12 februarie, ziua lui de naştere, a fost aleasă pentru a sărbătorii realizările ştiinţei. Ziua lui Darwin sau Darwin Day este un prilej pentru organizarea diferitelor evenimente în toată lumea, pentru a celebra gândirea ştiinţifică şi umanismul.

Darwin, sărbătorit de oameni de ştiinţă

Anul acesta se împlinesc 207 de ani de la naşterea lui Charles Darwin şi 157 de ani de la publicarea cărţii lui „Despre originea speciilor” care a revoluţionat atât biologia şi numeroase alte discipline ştiinţifice, dar şi viziunea generală asupra originii omului şi a lumii vii. Teoria evoluţiei prin selecţie naturală, enunţată de Darwin, a fost ulterior susţinută şi completată de numeroase probe materiale şi de descoperirile geneticii, fiind astăzi considerată una dintre cele mai importante şi influente teorii din ultimele secole.
Darwin Day este sărbătorită la nivel mondial, în zeci de ţări, pe 12 februarie; iar 2009 a fost declarat „Anul Darwin”, când s-au împlinit 200 de ani de la naşterea omului de ştiinţă, respectiv 150 de ani de la publicarea cărţii sale de căpătâi.
“Darwin Day” este o sărbătoare recent instituită, în scopul aniversării naşterii lui Darwin, fiind şi un prilej de a sublinia importanţa contribuţiilor acestuia în dezvoltarea şi promovarea ştiinţei. Această zi a fost aniversată sporadic şi imediat după moartea naturalistului britanic, la Down House, locuinţa din Downe, un sat de lângă Londra, unde familia sa a locuit din 1842 până la moartea soţiei, Emma, în 1896.
La 100 de ani de la naşterea lui Charles Darwin, în 1909, 265 de oameni de ştiinţă şi demnitari din 167 de ţări s-au întâlnit la Cambridge pentru a discuta teoriile acestuia. Evenimentul s-a bucurat de o deosebita atentie din partea opiniei publice. De asemenea, pe 12 februarie 1909, Academia de Ştiinţe din New York şi Muzeul American de Istorie Naturală au aniversat un secol de la naşterea lui Darwin şi o jumătate de secol de la publicarea Originii speciilor. Cu această ocazie, a fost dezvelită o statuie de bronz reprezentând bustul marelui savant. Şi în Noua Zeelandă, pe 2 iunie 1909, Societatea Regală a organizat o festivitate dedicată lui Darwin.

Celebra lucrare „Originea speciilor” a avut o lansare modestă,   în numai 1250 de exemplare,   pe 22 noiembrie 1859. Cu toate acestea,   a schimbat radical şi pentru totdeauna concepţia asupra vieţii şi a începuturilor acesteia pe Pământ. Titlul complet al cărţii sale este ”Originea speciilor prin selecţie naturală sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru viaţă”.

Celebra lucrare „Originea speciilor” a avut o lansare modestă, în numai 1250 de exemplare, pe 22 noiembrie 1859. Cu toate acestea, a schimbat radical şi pentru totdeauna concepţia asupra vieţii şi a începuturilor acesteia pe Pământ. Titlul complet al cărţii sale este ”Originea speciilor prin selecţie naturală sau conservarea raselor favorizate în lupta pentru viaţă”.

Celebrat la nivel mondial

După alţi 50 de ani, o festivitate similară, dedicată publicării “Originii speciilor”, s-a desfăşurat şi în incinta Universităţii din Chicago, în perioada 24 – 28 noiembrie 1959. Tot în America, începând cu 1980, colegiul Salem State College din Massachusetts organizează anual un festival Darwin, care este chiar înregistrat ca marcă, la US Patent and Trademark Office.
Comunitatea Umanistă a continuat aceste acţiuni de comemorare a lui Darwin, dedicate ştiinţei şi umanismului, la 12 februarie în fiecare an.
În 1997, Massimo Pigliucci, profesor de Ecologie şi de Teoria evoluţionistă, un cunoscut critic al creaţionismului, a iniţiat celebrarea unei zile Darwin, pe care o susţine anual, alături de colegii şi studenţii săi, în cadrul Universităţii din Tennessee – Knoxville. Evenimentul include mai multe lecturi, conferinţe şi dezbateri publice, în scopul unei mai bune înţelegeri a evoluţionismului şi combaterii conceptelor creaţioniste.

Promovarea mai hotărâtă a Zilei Darwin a început la sfârşitul secolului 20, la iniţiativa a doi susţinători entuziaşti ai lui Darwin, Amanda Chesworth şi Robert Stephens. Ei au înfiinţat în New Mexico fundaţia non-profit Darwin Day Program, prezentându-şi obiectivele într-un articol intitulat “Darwin Day, An International Celebration” (“Ziua Darwin, o sărbătoare internaţională”). În 2004, organizaţia a fost desfiinţată şi toate bunurile acesteia au trecut în componenţa Darwin Day Celebration, o altă organizaţie non-profit, de data aceasta înfiinţată în California de către Robert Stephens şi partenerii săi, iar statutul iniţial a fost extins.

Începuturile călătoriei lui Darwin

Charles Robert Darwin s-a născut pe data de 12 februarie 1809 în localitatea Shrewsbury, comitatul Shropshire din Marea Britanie. Tatăl său, Robert Darwin, era un reputat medic, iar bunicul său, medicul, poetul, inventatorul şi filosoful Erasmus Darwin, fusese unul dintre cei mai apreciaţi savanţi ai epocii sale; aşadar, era de aşteptat ca şi Charles să urmeze o carieră în domeniul ştiinţelor.

Charles şi-a început studiile de medicină la Universitatea din Edinburgh, însă le considera plictisitoare. A început, în schimb, să aprofundeze istoria naturală şi să frecventeze întâlnirile societăţilor care promovau conceptul filosofic al materialismului radical. Apoi, Darwin a urmat cursurile de teologie ale Universităţii Cambridge, pe care le-a finalizat în 1831. Pasiunea lui pentru ştiinţele naturii era deja evidentă, iar în timpul studiilor de teologie, a studiat intens „Teologia Naturală” a lui William Palley, lucrare care explica adaptarea speciilor prin intermediul Divinităţii.
Tot în anul 1831 a intervenit cel mai important moment din viaţa omului de ştiinţă: a depus o cerere pentru a participa în calitate de naturalist pe nava regală Beagle, fiind acceptat în ciuda unei concurenţe acerbe. La numai 22 de ani, Charles Robert Darwin pleca astfel într-o călătorie care avea să îi schimbe viaţa şi care urma să devină o sursă de inspiraţie pentru multe generaţii de oameni de ştiinţă.

Evoluţia şi supravieţuirea speciilor

Deşi era atât de tânăr şi la început de carieră, Darwin s-a achitat cu profesionalism de îndatoririle sale – a clasificat şi a colecţionat mostre din sute de specii de plante şi animale ce fuseseră necunoscute până atunci în mediile academice europene şi a descoperit fosile ale unor uriaşe animale dispărute, toate acestea urmând să constituie fundamentul viitoarei teorii a evoluţiei.

În acea epocă, mai toată lumea credea că lumea a fost făcută de Dumnezeu în şapte zile, aşa cum este descris în Biblie. În timpul voiajului pe mare, Darwin a citit ”Pincipiile geologiei” de Lyell, carte care sugera că fosilele găsite în roci reprezentau dovezi ale faptului că au existat animale care au trăit pe pământ în urmă cu mii sau chiar milioane de ani. Ideea a fost confirmată în mintea lui Darwin de ceea ce a observat în timpul călătoriei sale, diversitatea de faună şi de caracteristici geologice întâlnite.

După ce a ajuns şi în insulele Galapagos, Darwin a observat că pe fiecare insulă trăia o anumită specie de cinteză, înrudită cu cele de pe alte insule, dar în acelaşi timp diferită. Acest fapt l-a dus la concluzia că animalele sau plantele care se adaptează cel mai bine la mediul înconjurător au şanse mai mari de a supravieţui şi de a se reproduce, transmiţând mai departe caracteristicile genetice de care au nevoie urmaşii lor pentru a supravieţui la rândul lor. În timp, speciile ajung astfel să se schimbe. Realizând „miracolul înlocuirii unor specii dispărute cu altele noi”, tânărul naturalist nota în propriul jurnal: „Se pare că mie îmi revine datoria de a aduce o rază de lumină asupra originii speciilor”.

Teoria evoluţiei are un rol important în ştiinţă,   nu numai datorită faptului că explică organizarea biologică,   dar realizează legături între numeroasele domenii ştiinţifice. Ea armonizează domeniile ştiinţifice,   constituind un nod important în pânza cunoaşterii umane.

Teoria evoluţiei are un rol important în ştiinţă, nu numai datorită faptului că explică organizarea biologică, dar realizează legături între numeroasele domenii ştiinţifice. Ea armonizează domeniile ştiinţifice, constituind un nod important în pânza cunoaşterii umane.

Evoluţia în era victoriană

La întoarcerea în Anglia, în 1836, Charles Darwin era deja un savant în adevăratul sens al cuvântului şi a încercat să formuleze o explicaţie pentru descoperirile sale. A publicat mai multe lucrări bazate pe observaţiile făcute în timpul călătoriei pe nava Beagle, dar munca la cea mai cunoscută lucrare a sa avea sa dureze aproape două decenii. Era conştient de reacţiile pe care urma să le genereze „Originea speciilor” şi teoria evoluţiei bazată pe principiul selecţiei naturale.

După ce a aflat despre un alt naturalist cu idei similare, Alfred Russel Wallace, cei doi au făcut un anunţ comun în legătură cu rezultatele cercetărilor, în 1859. Un an mai târziu, Darwin a publicat ”Originea speciilor prin selecţie naturală”, o carte extrem de controversată deoarece, practic, insinua că oamenii reprezintă, la rândul lor, o formă evoluată a unui alt animal.

Aşa cum se aştepta, criticile din partea teologilor şi a adepţilor creaţionismului au fost violente (şi nu au dispărut total nici în zilele noastre). Presa vremii era plină de articole denigratoare la adresa lui Darwin şi erau completate de caricaturi ce îl înfăţişau în chip de maimuţă sau de monstru alcătuit din părţi de animale. Darwin îşi lansase îndrăzneaţa teorie în plină eră victoriană, una în care religia era la putere, în ciuda dezvoltării ştiinţelor.

“Originea speciilor” a avut o lansare timidă, în numai 1250 de exemplare, pe 22 noiembrie 1859. Cu toate acestea şi în ciuda nenumăraţilor opozanţi, lucrarea a avut un succes major; în următoarele două decenii, lumea ştiinţifică a adoptat teoria selecţiei naturale a lui Darwin, aceasta începând să fie predată în primele academii europene.

Continuarea şi completarea teoriei darwiniste

“Originea speciilor” a fost apoi tradusă în zeci de ţări şi a răspuns astfel la multe întrebări pe care alţi oameni de ştiinţă şi le puseseră. Prin urmare, opera naturalistului britanic a fost completată ulterior cu teorii şi dovezi dezvăluite de savanţi. În 1868, geologul scoţian Sir Charles Lyell a publicat „Dovezile geologice ale Antichităţii omului”, iar biologul englez Thomas Henry Huxley, cel ironizat de contemporani cu apelativul „buldogul lui Darwin”, a lansat o nouă lucrare, intitulată „Dovezi ale locului Omului în natură”, în care explica asemănările anatomice dintre oameni şi maimuţe. Mai departe, exploratorul Henry Walter Bates a susţinut cu dovezi palpabile teoria evoluţiei prin amplul tratat „Naturalistul pe fluviul Amazon”, volum publicat după 11 ani de cercetări în jungla amazoniană. După descoperirea omului din Java (ulterior numit Homo erectus), în 1891, au început să se adune şi mai multe dovezi în sprijinul teoriei evoluţiei omului.

Deşi expresia „survival of the fittest” („supravieţuirea celui mai bine adaptat”) reprezintă esenţa teoriei lui Darwin şi este cea mai cunoscută, formularea nu îi aparţine. Contemporanul său, filosoful Herbert Spencer, a introdus această expresie după ce a citit cartea lui Darwin şi a extins teoria sa privind selecţia naturală şi în sociologie, etică şi economie.

Astfel era înfăţişat adeseori în prea vremii Charles Darwin,   de către opozanţii săi,   cei care nu puteau accepta teoriile sale. Era denigrat prin articole şi caricaturi care îl prezentau în chip de maimuţă sau ca un monstru.

Astfel era înfăţişat adeseori în prea vremii Charles Darwin, de către opozanţii săi, cei care nu puteau accepta teoriile sale. Era denigrat prin articole şi caricaturi care îl prezentau în chip de maimuţă sau ca un monstru.

Darwin familist

Charles Darwin a avut timp şi să se căsătorească, luând-o de soţie pe Emma Wedgwood, verişoara sa primară. Ei au avut împreună zece copii, însă trei dintre ei au murit înainte de a împlini 10 ani.

Se spune că Darwin ar fi făcut o listă de motive “pro” şi “contra” căsniciei şi vieţii de familie – iar printre argumentele „contra” se număra faptul că nu ar mai fi avut timp să citească seara. La capitolul „pro” a trecut compania soţiei şi a copiilor. În final, savantul a concluzionat că lucrurile pozitive sunt mai valoroase decât cele negative.

A suferit foarte mult când şi-a pierdut copiii; se spune că ar fi renunţat definitiv la credinţă atunci când fiica lui, Annie, s-a îmbolnăvit de scarlatină şi a murit. Deşi era o persoană religioasă în tinereţe, treptat şi-a pierdut credinţa în divinitate pe măsură ce a trecut prin viaţă şi a învăţat sau a văzut tot mai multe lucruri – în special în timpul călătoriei sale prin lume, când a putut să vadă cum trăiau oamenii din alte colţuri ale lumii, a cunoscut atâtea culturi şi stiluri de viaţă noi. De altfel, în timpul călătoriei sale, Darwin a făcut şi o serie de observaţii legate de psihologia umană; el şi-a dat seama că, deşi nu reuşeşte să comunice cu oameni din diferite colţuri ale lumii, emoţiile au aceleaşi expresii indiferent de cultură. Acest lucru a dus ulterior la dezvoltarea teoriei emoţiilor universale.
Charles Darwin a murit pe 19 aprilie 1882 şi a fost înmormântat la Westminster Abbey, lângă cel care îi fusese model pe tot parcursul vieţii, ilustrul fizician Isaac Newton.

Copiii lui Darwin

Emma_Darwin

Emma Wedgwood (foto) i-a dăruit lui Charles Darwin 10 copii, dintre care trei au decedat în copilărie, înainte de a împlini 10 ani:

William Erasmus Darwin (27 decembrie 1839 – 1914)

Anne Elizabeth Darwin (2 martie 1841–22 aprilie 1851)

Mary Eleanor Darwin (23 septembrie 1842 – 16 octombrie 1842)

Henrietta Emma “Etty” Darwin (25 septembrie 1843 – 1929)

George Howard Darwin (9 iulie 1845 – 7 decembrie 1912)

Elizabeth “Bessy” Darwin (8 iulie 1847 – 1926)

Francis Darwin (16 august 1848 – 19 septembrie 1925)

Leonard Darwin (15 ianuarie 1850 – 26 martie 1943)

Horace Darwin (13 mai 1851 – 29 septembrie 1928)

Charles Waring Darwin (6 decembrie 1856 – 28 iunie 1858)

Evoluţionism şi darwinism

Curentul darwinist sau evoluţionist înseamnă, pe scurt, teoria că omul, împreună cu toate formele de viaţă de pe Pământ, nu sunt creaţia divinităţii. Darwin a arătat că atât flora, cât şi fauna, erau rezultatul unui îndelungat proces evolutiv, în care urmaşii mai bine adaptaţi ai unei specii supravieţuiau în detrimentul celor mai slabi. La rândul lor, aceştia dădeau naştere altor specii mai evoluate, într-un proces continuu, totul făcând trimitere la un strămoş comun care ar fi existat în urmă cu sute de milioane de ani.


Publicitate

Postaţi un comentariu