Vasile Dâncu: „2014 va fi un an al războiului total al politicii”

Vasile Dâncu

Anul 2014 va fi un an al războiului total în politică, dar va fi și anul în care va apărea o nouă generație de politicieni, chiar dacă pe unii încă nu îi cunoaștem, a declarat sociologul, Vasile Dâncu, directorul Transilvania Reporter, într-un interviu acordat Agerpres.

Dâncu a precizat că o dată cu finalul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Traian Băsescu se va termina “epoca tătucilor” din politica românească, dar politicienii trebuie să înțeleagă că este nevoie să vină în fața oamenilor la alegeri cu proiecte, nu cu atacuri verbale la adresa oponenților lor.

Sociologul clujean consideră că această modificare se simte și în rândul românilor, care încearcă să-și schimbe atitudinea de spectatori cu una mai activă, iar protestele împotriva proiectului de la Roșia Montană sunt tocmai un asemenea semnal.

„Cred că au trecut aproape 25 de ani de la Revoluție și suntem într-o schimbare politică majoră care vizează mai multe lucruri. Cred că un lucru este modul în care avem un faliment al sistemului politic, un faliment al încrederii în instituții, în politicieni și asta a creat o stare de nemulțumire generală, deocamdată indistinctă, dar care se poate canaliza în anii care vin, 2015-2016, spre nașterea unor noi curente politice. Altfel nu putem să înțelegem nici paradigma Pieței Universității și a protestelor de acum”, a declarat Dâncu pentru Agerpres.

Interviul integral poate fi citit aici.

Distribuie:

Postaţi un comentariu