Traian Băsescu are ultimul cuvânt în numirea procurorilor. Ce nu poate să facă?

După destituirea procurorului Lucian Papici de către ministrul Justiţiei, premierul Victor Ponta a declarat despre acesta că era un procuror băspoist şi a făcut dosare politice. În cursul zilei de astăzi, joi, 3 octombrie, Lucian Papici a făcut o cerere de apărare a reputaţiei către Consiliul Superior al Magistraturii. Sursele Transilvania Reporter ne-au confirmat faptul că cererea intră în analiză la CSM, iar dacă afirmaţiile premierului nu au susţinere reală şi sunt denigratoare acesta va fi atenţionat de către CSM. Iar dacă analiza va demonstra că afirmaţiile acestuia se adeveresc, atunci va începe o anchetă a cazului.

Sursele noastre ne-au asigurat că, având în vedere gravitatea declaraţiilor, decizia CSM nu poate întârzia, cel mai probabil că va fi luată săptămâna viitoare. Aceasta în privinţa declaraţiilor publice, cât priveşte procedura de demitere şi numire a altor procurori, CSM va da un aviz negativ sau pozitiv tot săptămâna viitoare pe care-l vor transmite preşedinţiei. Preşedinţia poate să accepte sau să respingă numirile, dar procurorii delegaţi pot să rămână pe funcţii şase luni cu prelungire încă şase luni. Preşedintele are un cuvânt de spus doar pe titularizarea nominalizaţilor, dar nu şi pe delegaţiile lor.

Între timp, procurorii delegaţi de ministrul Niţu la DNA îşi pot exercita funcţiile, termenul de şase luni poate deveni un an, cam cât mai este până la alegerile prezidenţiale.

Distribuie:

Postaţi un comentariu