Sociologul Vasile Dâncu, propus pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, a primit aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate

Vasile Dâncu, sociolog / Foto: Dan Bodea

Sociologul Vasile Dâncu, propus pentru funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei, a primit astăzi aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate, cu 27 voturi “pentru” şi o abţinere.

Vasile Dâncu a precizat că una dintre priorităţile sale este moernizarea administraţiei, urmând ca în perioada următoare să prezinte mai multe detalii legate de acest proiect. Vasile Dâncu ar urma să ocupe şi poziţia de vicepremier în Cabinetul Cioloş.

În discuţiile pe care le-a avut cu parlamentarii din comisiile de Administraţie, Vasile Dâncu a declarat că dezvoltarea unei ţări trebuie să fie sub controlul şi expresia societăţii, afirmând că nicio decizie nu va fi luată fără consultarea Parlamentului, administraţiei locale, mediului universitar şi non-guvernamental.

„Ne-am propus să ducem mai departe o muncă de bună calitate. Vom încerca să conducem acest proces ca să fie funcţional şi să putem pune la dispoziţie celor care vor veni un plan de strategie”, a mai spus Dâncu, adăugând va încerca să fie o verigă şi un canal de comunicare foarte bun cu miniştrii din domeniul social, ministerele de resort.

„Prin dezvoltarea regională vizăm o creştere a coeziunii economice şi la nivel naţional care va duce la creşterea competitivităţii României. Trebuie să lucrăm şi la dezvoltarea culturii privind dezvoltarea regională care va duce la o creştere a solidarităţii”, a spus Dâncu.

Întrebat de jurnaliști despre posibilitatea ca Guvernul Cioloș să relanseze proiectele de regionalizare și revizuire a Constituției, Vasile Dâncu a subliniat ca viitorul Executiv are prea puțin timp la dispoziție, doar un an. „Putem să reîncepem această dezbatere, dar e o problemă care ține de consens politic”, a declarat Vasile Dâncu.

În rândul provocărilor cu care se confruntă ministerului pe care îl va prelua a amintit mangementul progamelor europene pentru administraţia publică, care presupune închiderea proiectelor care se termină în acest an, dar şi găsirea de resurse pentru continuarea proiectelor în derulare, dezvoltarea infrastructurii locale care a fost privită până acum fragmentar potrivit lui Dâncu, consolidarea clădirilor din spaţiul urban, precum şi finanţarea locuinţelor pentru tineri, a locuinţelor sociale.

„Un partid are la dispoziție 4 ani. Noi am avut la dispoziție foarte puțin timp. Dacian Cioloș a mers pe ideea de a prelua câteva priorități importante, pe care ni le asumăm, dar avem 2-3 luni ca fiecare ministru cu expertiza lui să vină cu completări (…) E o chestiune care ține de criza momentană și trebuie făcuta foarte rapid”, a argumentat Vasile Dâncu, referindu-se și la schimbările zilnice în programul de guvernare.

De asemenea, viitorul vicepremier a dat asigurări că aceste probleme de instalare a Guvernului Cioloș nu tțn de lipsa de competența a premierului desemnat.

„Un premier desemnat care e tehnocrat nu are în spate partide politice, are doar propria lui expertiză. Se consultă cu diverși oameni, există elemente care pot să însemne lacune de documentare, nu are la dispoziție un specialist care să îi spună până la ultimul detaliu biografia unor oameni, nu poate sa anticipeze prestația în comisii. Vă asigur că sunt defecțiuni care țin numai de conjunctură, nu sunt defecțiuni care țin de expertiza”, a subliniat acesta.

Distribuie:

Postaţi un comentariu