Seplecan: Se pare că Marius Nicoară s-a urcat băut la volanul partidului şi a făcut accident

MIhai Seplecan (foto Dan Bodea)

Mihai Seplecan a declarat, după decizia luată azi de colegii săi de partid în cadrul Biroului Politic Judeţean al PNL Cluj de a începe demersurile pentru sancţionarea sa, că nu există temei legal şi statutar pentru excluderea sa din partid.

“Mi-este frică, sunt foarte debusolat şi dezorientat, nu pot să mă gândesc că ei m-au chemat astăzi declarând că mă exclud şi de fapt au hotărât să mă cheme săptămâna viitoare să vadă ce fac cu mine. Eu i-am crezut oameni politici hotărâţi şi puternici şi mai ales faţă de cetăţenii care i-au susţinut şi cred în dânşii trebuiau să arate că sunt oameni de cuvânt. Dacă au spus că mă exclud trebuiau să se ţină de cuvânt. Aşa fac şi la alegeri vin şi le promit una oamenilor şi apoi fac alta? Ce credibilitate mai au ei în faţa alegătorilor, dacă azi spun una şi mâine fac alta? Nici săptămâna viitoare nu voi participa la şedinţă, prin demersurile lor arată că sunt disperaţi, m-ar fi exclus deja dacă aveau pârghiile legale şi statutare să o facă. Cred că prin acest demers se vede disperarea de care dau dovadă îşi a-şi ascunde mizeriile şi ilegalităţile pe care le-au făcut în ultimii ani, modul cum şi-au bătut joc de banul public şi de oamenii care i-au susţinut acolo, pentru că ei nu au respectat legea ci numai voinţa politică. Se pare că Marius Nicoară s-a urcat băut la volanul partidului şi a făcut accident. Păcat că a accidentat partidul care i-a dat cele mai frumoase şi importante funcţii pentru un om politic, şi-a bătut joc de partid şi de mine”, a declarat pentru Transilvania Reporter, Mihai Seplecan.

Distribuie:

Postaţi un comentariu