Seplecan dă în judecată Guvernul pentru că nu a stabilit data alegerilor pentru şefia Consiliului Judeţean Cluj

Mihai Seplecan

Consilierul judeţean Mihai Seplecan este decis să dea în judecată Guvernul pentru că nu a stabilit nici până acum data alegerilor parţiale pentru alegerea preşedintelui acestei instituţii, funcţie rămasă vacantă după arestarea lui Horea Uioreanu.

“Am așteptat ca pe parcursul zilei de miercuri Primul Ministru al Guvernului României să binevoiască să se aplece și asupra respectării legii în județul Cluj și să emită Ordonanța de Urgență care să stabilească data alegerilor anticipate pentru funcția de președinte a Consiliului Județean Cluj. A fost încălcată legea, motiv pentru care mă voi adresa justiției. Cei care se fac vinovați de încălcarea legii, vor trebui să plătească. Reamintesc că, imediat după desfășurarea turului II al alegerilor prezidențile, am notificat atât Instituția Prefectului Cluj, cât și Ministrul de Interne să poftească să respecte legea și să facă diligențele necesare desfășurării alegerilor anticipate pentru funcția de președinte al CJ Cluj. De asemenea l-am notificat pe premierul Victor Viorel Ponta și am solicitat ca, până la începutul lunii decembrie a.c., să se adopte o hotărâre de Guvern prin care să stabilească, cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului 2015 data de desfășuare a alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj”, se arată în comunicatul de presă semnat de Mihai Seplecan.

Distribuie:

Postaţi un comentariu