Reconstituirea majorităților PDL-PNL la nivel local începe de la Cluj

PNL și PDL pregătesc preluarea puterii la nivel local.
Strategia a fost confirmată de vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, preznet, miercuri, la ședința Consiliului Județean Cluj unde au fost desemnați vicepreședinții acestui for dupp arestarea lui Horea Uioreanu.

Ludovic Orban a declarat că alegerea lui Mihai Seplecan ăn funcția de vicepreședinte al CJ Cluj este urmarea parteneriatului dintre PNL şi PDL.
„Astăzi la Cluj s-a dat prima bătălie între PNL şi PDL de o parte şi PSD de cealaltă parte. Este un eveniment prin care PNL şi PDL încep un proces de reconstituire a majorităţilor în toate consiliile judeţene, consiliile municipale şi locale unde este posibil acest lucru”, precizat Orban.

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj şi-a ales, în şedinţa de miercuri, un nou vicepreşedinte, în persoana lui Mihai Seplecan (PNL), iar vicepreşedintele PSD Ioan Oleleu a fost destituit din funcţie.
Mihai Seplecan va încerca, într-o şedinţă viitoare, ca pe baza susţinerii din partea PNL şi PDL, să preia funcţia de vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte.

Pe 3 iunie, CJ Cluj a decis, în şedinţa extraordinară, ca vicepreşedintele Vakar Istvan să preia atribuţiile funcţiei de preşedinte interimar, după arestarea preşedintelui Horea Uioreanu pentru corupţie.

Distribuie:

Postaţi un comentariu