Categoria: Politică

Al doilea parlamentar maramureșean în Comisia pentru Roșia Montană

Al doilea parlamentar maramureșean în Comisia pentru Roșia Montană

Deputatul PPDD Nuțu Fonta este cel de-al doilea parlamentar maramureșean care face parte din Comisia specială pentru Roșia Montană. Acesta a luat locul lui Tudor Ciuhodaru, care s-a retras din Comisie.…

Citeste mai departe ›
Mirel Taloş se declară,   personal,   împotriva folosirii cianurilor

Mirel Taloş despre proiectul Roşia Montană: Nu vreau să mă expun riscului de a avea pe conştiinţă victime

Deputatul USL Mirel Taloş a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că este împotriva proiectului Roşia Montană în actuala formulă şi că ar fi fost împotriva acestui proiect şi dacă grupul parlamentar al PNL nu s-ar fi pus de acord să respingă acest proiect printr-un vot negativ la legea ce se referă inclusiv la exploatarea aurului de la Roşia Montană.…

Citeste mai departe ›
Ovidiu Silaghi a fost chemat din nou la DNA,   pentru a face declarații 
FOTO realitatea.net

Ovidiu Silaghi, chemat din nou la DNA

Fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, s-a prezentat din nou vineri la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat că ar fi primit 200.000 de euro de la Nelu Iordache, pentru a interveni la persoane cu funcţii de decizie din CNADNR în sprijinul unui contract al firmei omului de afaceri.…

Citeste mai departe ›
Daniela Coţa,   realeasă în funcţia de preşedintă a femeilor social-democrate

Social-democratele din Zalău şi-au ales o nouă conducere

Viceprimarul Zalău, Daniela Coţa, a fost realeasă joi în funcţia de preşedintă a Organizației Femeilor Social Democrate Sălaj, la capătul unei conferinţe de alegeri la care au participat delegate din partea organizaţilor locale din întreg judeţul.…

Citeste mai departe ›
Conducerea centrală a PPDD vine în Maramureş

Conducerea centrală a PPDD vine în Maramureş

UPDATE:

Potrivit unor surse din cadrul formațiunii politice, alegerile la PPDD Maramureș nu vor mai avea loc. Va avea loc doar o evaluare a filialei județene.

Simona Allice Man, preşedintele PPDD, însoţită de Liviu Neagu, secretarul general al formaţiunii politice, Florin Condurăţeanu, vicepreşedinte dar şi de deputatul Cristian Sefer, vin în Maramureş.…

Citeste mai departe ›
Crin Antonescu vine la Satu Mare și Sighet

Crin Antonescu vine la Satu Mare și Sighet

Președintele PNL, Crin Antonescu, va fi alături de tinerii liberali, sâmbătă, la Școala Politică „Gheorghe I. Brătianu”, care se desfăsoară în fiecare an la Sighetu Marmaţiei. Acesta va veni în Maramureş după ce vineri va avea o întâlnire cu europarlamentarul Ovidiu Silaghi şi preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, pe Aeroportul Satu Mare.…

Citeste mai departe ›
Deputatul PNL de Maramureș,   Mircea Dolha / Sursa foto: rtv.net

Mircea Dolha: PNL nu va vota proiectul Roşia Montană în forma prezentată în Parlament

Deputatul liberal de Maramureş Mircea Dolha a declarat miercuri la Roşia Montană că PNL îşi menţine decizia luată, respectiv de a nu vota proiectul Roşia Montană în forma în care a fost prezentat în Parlament.…

Citeste mai departe ›
Atac la premier: Un deputat maramureşean îl critică pe Ponta pentru starea infrastructurii din judeţ

Atac la premier: Un deputat maramureşean îl critică pe Ponta pentru starea infrastructurii din judeţ

Deputatul PPDD de Maramureş, Nunţu Fonta, îl critică dur pe premierul Victor Ponta. Acesta s-a adresat deputaților în plenul Camerei pentru a le relata despre strarea deplorabilă a infrastructurii din judeţ care generează o stare de nemulţumire profundă pentru locuitorii din Maramureş.…

Citeste mai departe ›
Lia Stanca este preşedinta fundaţiei

Ce nereguli a găsit Fundaţia Mişcarea Populară în şcoli

Preşedinta Fundaţiei Mişcarea Populară – Organizaţia Judeţeană Sălaj, Lia Stanca, a vorbit, astăzi, într-o conferinţă de presă, despre neregulile depistate de specialiştii fundaţiei în sistemul de învăţământ, dar şi despre măsurile pe care fundaţia le pregăteşte pentru remedierea unora din aceste probleme.…

Citeste mai departe ›
Secretarul general al PNL,   Eduard Hellvig,   a declarat că tinta PNL la alegerile europarlamentare de anul viitor este de a obține 25% la nivel național

Liberalii ascut săgeţile la Satu Mare. Cum vor să-l facă preşedinte pe Crin Antonescu

Liberalii cred că pot să-l facă președinte pe Crin Antonescu chiar dacă vor avea contracandidat din USL. La Satu Mare, secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a stabilit scorul pe care liberalii trebuie să-l obțină la alegerile alegerile europarlamentare de anul viitor: 25% la nivel naţional.…

Citeste mai departe ›
Angela merge mai departe. Conservatorii au obţinut majoritatea în Bundestag

Angela merge mai departe. Conservatorii au obţinut majoritatea în Bundestag

Conservatorii din cadrul CDU-CSU ai cancelarului german Angela Merkel au obţinut majoritatea absolută în Bundestag, în alegerile legislative de duminică, potrivit estimărilor posturilor publice de televiziune.

Prin urmare, Merkel ar putea să guverneze singură, fără să fie nevoită să se alieze cu opoziţia social-democrată (SPD), potrivit acestor estimări de la ora 17.10 GMT (20.10 ora României), ceea ce nu s-a mai întâmplat de la cancelarul Konrad Adenauer în 1957.…

Citeste mai departe ›
Kelemen Hunor / Sursa foto: cotidianul.ro

Kelemen Hunor: O reducere a pragului la referendum nu este corectă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că sesizarea Curţii Constituţionale de către preşedintele Traian Băsescu privind neconstituţionalitatea legii referendumului era de aşteptat, apreciind că o reducere a pragului la referendum nu este corectă pentru că creează o asimetrie.…

Citeste mai departe ›