Mitropolitul Andrei Andreicuţ îl vrea pe Dîncu premier

ÎPS Andrei ANdreicuț

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, spune că Liviu Dragnea făcea mai bine dacă îl propunea pe Vasile Dîncu pentru funcţia de premier.

„Dacă e să-mi cereţi părerea mea personală, v-o spun şi pe aceasta. Încă n-o ştim pe doamna care va fi prim ministru, probabil că e o femeie bună, o femeie pricepută la administraţie. Însă, subiectiv, eu aş fi dorit să fie nominalizat un premier pe care îl cunoşteam şi care era… Se ştie de la sine, mitropolit ortodox fiind, aş fi dorit un premier român şi ortodox. Adică, pe cine, mă veţi întreba. Pe domnul Vasile Sebastian Dîncu, pentru că corespundea din toate punctele de vedere la criteriile pe care le avea în minte dl Dragnea. Sigur, că el a avut un rol deosebit în câştigarea alegerilor, îi respectăm personalitatea, dar făcea mai bine dacă îl numea de pildă pe dl Dîncu”, a declarat Andrei Andreicuţ, solicitat de jurnalişti să comenteze propunerea de prim ministru.

El a mai spus însă că biserica se ocupă de partea spirituală.

„Zice Domnul Hristos să dăm cezarului ce-i al cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Noi ne preocupăm de partea spirituală şi lăsăm pe Cezar să-şi rânduiască lucrurile aşa cum crede mai bine”, a mai spus Andrei Andreicuţ.


Publicitate

Postaţi un comentariu