Ludovic Orban se vede alesul PNL

Ludovic Orban consideră că are prima şansă la preşedinţia PNL, potrivit unei declaraţii făcute miercuri, cu ocazia unei a treia întâlniri cu liberalii clujeni în această campanie: „Stau foarte bine. De departe se vede că am prima şansă. Din 47 de filiale, deja în 27 de filiale există un sprijin consistent, foarte puternic. De asemenea, şi în celelalte filiale există o susţinere; de altfel mai sunt mai multe filiale care încă nu s-au exprimat şi care, cel mai probabil, mă vor susţine”.

El a mai spus că liberalii clujeni vor să ajungă la putere şi că ceea ce oferă programul său e o cale sigură: „Moţiunea mea consider că este o moţiune bună, care îmi arată fundamentul ideatic, principiile, valorile, convingerile pe care îmi întemeiez viziunea asupra managementului partidului. De asemenea, propune lucruri clare pentru îmbunătăţirea activităţii în partid, pentru creşterea democraţiei, pentru creşterea încrederii în leadership-ul partidului. De asemenea, pentru o comunicare cât mai apropiată cu societatea, astfel încât să ajungem cât mai rapid să reuşim să recâştigăm încrederea oamenilor care nu ne-au votat în 11 decembrie 2016. Liberalii clujeni vor un partid care să ajungă la putere. Ori, ceea ce ofer eu e o cale aproape sigură de a readuce PNL la putere”.

Alături de Ludovic Orban, la preşedinţia PNL mai candidează Cristian Buşoi şi Viorel Cataramă.


Publicitate

Postaţi un comentariu