În principiu, UDMR va vota Guvernul Grindeanu

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că, în principiu, formaţiunea sa va vota noul guvern şi pe premierul desemnat, Sorin Grindeanu, dar că aşteaptă, totuşi, să vadă care e programul de guvernare şi componenţa executivului.

„Aşteptăm programul de guvernare, aşteptăm lista guvernului, structura cabinetului şi probabil că săptămâna viitoare va fi dezbaterea în parlament şi votul. Deci, din acest punct de vedre, cred că am intrat pe o linie dreaptă în privinţa formării guvernului. Cam atât pot să spun, alte comentarii nu e cazul să facem până când nu vedem cum arată guvernul, cine sunt membrii cabinetului şi cum arată programul de guvernare”, a spus Kelemen Hunor.

El a adăugat că deocamdată nu există elemente pentru care UDMR să nu votezeviitorul guvern.

„Nu avem nicio problemă legată de persoana premierului. Aşa cum îl cunoaştem şi mai ales colegii noştri din Timişoara, bănăţenii, care spun că poate să aibă susţinerea noastră, votul nostru, cu toate că se poate şi fără noi, fiindcă are 54% coaliţia de guvernare. Dar având noi această colaborare parlamentară şi dacă nu există alte elemente, atunci vom susţine guvernul. Şi în acest moment nu văd alte elemente, dar trebuie să aşteptăm şi programul de guvernare. În principiu, da, vom vota. Vom lua această decizie la şedinţa grupurilor reunite, când va fi convocat parlamentul”, a mai spus Kelemen Hunor.


Publicitate

Postaţi un comentariu