Gheorghe Funar, ales preşedinte al PRM. Corneliu Vadim Tudor, exclus din partid

Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al PRM

Fostul primar al Clujului,  Gheorghe Funar, a fost ales preşedinte al PRM, sâmbătă, la Congresul partidului de la Alba Iulia, cu 530 de voturi din cele 667 valabil exprimate, în timp ce fostul lider al formaţiunii Corneliu Vadim Tudor a fost exclus, prin vot deschis.

Aproximativ 700 de delegaţi participă, sâmbătă, la Congresul Extraordinar al PRM de la Alba Iulia, unde pentru funcţia de preşedinte al partidului au candidat Gheorghe Funar, Corneliu Ciontu şi Ştefan Valentin Varga., ultimul autopropunându-se în timpul lucrărilor. Din cei aproximativ 700 de delegaţi, 667 au votat pentru alegerea noului preşedinte, fiind validate 660 de voturi.

Gheorghe Funar a fost ales preşedinte al PRM cu 530 de voturi, în timp ce Corneliu Ciontu a obţinut 113 voturi, iar Ştefan Valentin Varga, 17 voturi. De asemenea, în cadrul lucrărilor congresului, Corneliu Vadim Tudor a fost exclus din partid, prin vot deschis, înregistrându-se doar patru voturi împotrivă şi trei abţineri.

Noul preşedinte al PRM, Gheorghe Funar, a declarat pentru  MEDIAFAX că lucrările congresului s-au desfăsurat într-un spirit de “unitate” şi “bună-credinţă” şi, totodată, şi-a exprimat convingrea că “PRM are puterea de a renaşte”.

El a mai spus că părerea unanimă a delegaţilor prezenţi la congres a fost că partidul are nevoie de unitate şi că trebuie înlocuită “dictatura unei singure persoane, a fostului preşedinte Corneliu Vadim Tudor, cu o conducere democratică şi care să respecte statutul”. Întrebat dacă există viaţă pentru PRM după Corneliu Vadim Tudor, Gheorghe Funar a răspuns că “orice preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani”.

“Corneliu Vadim Tudor, la fel ca oricare dintre noi, este trecător prin lumea asta şi un preşedinte de partid nu poate să rămână în această funcţie 100 de ani”, a spus Funar.

El a adăugat că a propus Biroului Permanent al partidului, şi iniţiativa sa a fost aprobată, limitarea la cel mult două mandate consecutive pentru funcţiile de preşedinte, vicepreşedinte şi secretar general.

Gheorghe Funar a explicat că propunerea sa va fi în statutul partidului, astfel încât să nu se mai ajungă la dictatura unei singure persoane.

Corneliu Vadim Tudor a calificat vineri drept ilegală convocarea Congresului PRM care se desfăşoară la Alba Iulia.

„Şmecherii vor să vândă partidul, îşi caută un stăpân. Au negociat cu Voiculescu pentru două milioane de euro. E posibil aşa ceva? Ăştia mă dau pe mine afară din partidul înfiinţat de mine? Am făcut plângeri penale. Nu poate să vină o şleahtă de pe stradă să voteze debarcarea Papei de la Roma. Cum e posibil aşa ceva? E bine ce au făcut securiştii pensionari, da? Sunt fripturişti care îşi caută un stăpân. Funar parcă e împăiat. Am crescut şarpele la sân. Zice că am pus partidul la picioarele lui Băsescu.“, a spus Vadim Tudor, într-o intervenţie telefonică la România TV. „Nu există un alt preşedinte. Ăsta e un Congres cu ştampile false, convocat cu oameni de pe stradă. E caz penal.“, a mai spus el.

Distribuie:

Postaţi un comentariu