Gavril Ardusătan candidează la funcţia de preşedinte al PNL Baia Mare

Consilierul judeţean Gavril Ardusătan

Preşedintele interimar al PNL Baia Mare, Emil Marinescu „a intrat în pâine”, iar printre primele decizii pe care le-a luat au fost cele legate de pregătirea alegerilor în cadrul organizaţiei pe care o conduce cu titlu interimar. Astfel, pentru alegerile programate să aibă loc în data de 8 noiembrie a fost desemnat responsabilul Departamentului de Comunicare, în persoana lui Radu Ardelean, preşedintele TNL Baia Mare.

A fost înregistrată şi prima candidatură pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, respectiv a consilierului judeţean Gavril Ardusătan. Data limită de depunere a candidaturilor este 6 noiembrie 2013.  Surse din cadrul PNL au precizat că Ardusătan ar putea fi singurul candidat în condiţiile în care Emil Marinescu a precizat că nu doreşte să candideze.

Emil Marinescu, vicepreşedintele PNL Maramureş, deţine cu titlu interimar funcţia de preşedinte a PNL Baia Mare , a fost numit în data de 18 octombrie, după ce Graţian Taloş, cel care a fost ales preşedinte în luna iunie, a fost demis pe motiv că a plecat din ţară.

Distribuie:

Postaţi un comentariu