Emil Marinescu este preşedintele interimar al PNL Baia Mare

Emil Marinescu este preşedintele interimar PNL Baia Mare

Vicepreşedintele PNL Maramureş, Emil Marinescu, a preluat vineri, 18 octombrie, funcţia de preşedinte interimar al PNL Baia Mare. În cadrul şedinţei de Birou Politic Teritorial s-a înaintat propunerea ca alegerile pentru această funcţie să aibă loc în data de 8 noiembrie.

„Este o propunere pe care o vom înainta spre validare Biroului Municipal şi vom lua o decizie finală”, a precizat Emil Marinescu.

Funcţia de preşedinte a Organizaţiei Municipale PNL Baia Mare a rămas vacantă în urmă cu o săptămână, când Graţian Taloş a fost demis. Încă de la alegerea acestuia, eveniment care a avut loc la începutul acestei veri, asupra organizaţiei a planat suspiciunea de fraudă, lucru care a dus la numeroase controale de la Centru, dar şi amânarea alegerilor la nivelul filialei judeţene a PNL.

„Pot să vă spun că nu se va mai pune problema de fraudă, chiar dacă acest lucru va însemna să stau eu lângă cel care va număra voturile, a subliniat Emil Marinescu.

În ceea ce priveşte eventualii candidaţi la portofoliul de preşedinte al PNL Baia Mare, Marinescu a precizat că se aşteaptă la mai mulţi candidaţi, dar că ar prefera unul cu state vechi în partid, care ar avea un cuvânt mai greu de spus, în perspectiva exerciţiilor electorale de anul viitor.

Distribuie:

Postaţi un comentariu