Crin Antonescu nu consideră necesar un referendum în privinţa câinilor fără stăpân din Bucureşti

sursa foto: arq.ro

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, copreşedinte al USL, a declarat joi că nu este necesar un referendum în Bucureşti în privinţa câinilor fără stăpân.

„Îmi spun o părere personală, ca cetăţean şi locuitor în Bucureşti. Referendumul nu are ce să comunice nou. Răspunsul e clar: niciun bucureştean şi nici cel mai mare iubitor de câini nu vrea să vadă câini pe stradă. Atunci la ce să fac referendumul”, a afirmat Crin Antonescu, pe şantierul noii piste a Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca.

El a spus că problema câinilor fără stăpân este o chestiune de civilizaţie.

„Singurul lucru pe care îl simţim toţi dincolo de durere şi solidaritate cu familia victimei şi dincolo de indignare e un lucru dureros de simplu. Nu putem avea pretenţia că suntem o ţară civilizată, nu vorbesc de UE, câtă vreme se întâmplă aşa ceva. Din păcate nu este primul caz. Al doilea lucru pe care vreau să-l spun e că este cu adevărat dezgustător dacă ajungi să vezi cum unii politicieni încearcă să câştige nişte puncte electorale, să arunce vina pe alţii, să speculeze până şi asemenea tragedie când este evident că e o problemă a noastră, a tuturor ca societate, ca administraţie. Nu sunt de acord că este o problemă legislativă. (…) Problema noastră nu este dacă ucidem sau nu câinii, ci ca pe stradă să nu mai fie câini fără stăpân. Şi dacă vrem să nu mai fie câini trebuie să îi prinzi. Problema e că ai nevoie de un plan, de un buget, de nişte oameni care să prindă aceşti câini”, a menţionat Crin Antonescu.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că va organiza un referendum privind eutanasierea câinilor fără stăpân.

El a precizat că această consultare populară ar putea avea loc în ultima duminică din septembrie sau prima duminică din octombrie.

Un copil de patru ani a murit luni după ce a fost muşcat de câini în apropierea Parcului Tei din Capitală.


Publicitate

Postaţi un comentariu