Conducere nouă la CJ. Seplecan a ajuns în vârful judeţului

Mihai Seplecan / Foto: Dan Bodea

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj are, începând de miercuri, un nou preşedinte, pe liberalul Mihai Seplecan, care a preluat funcţia de la vicepreşedintele cu atribuţii de preşedinte, Vakar Istvan (UDMR), şi după ce, în urmă cu un an, fostul preşedinte Horea Uioreanu (PNL) fusese arestat pentru corupţie.

Mihai Seplecan a fost ales în funcţia de preşedinte de consilierii judeţeni, potrivit noii legi privind alegerile locale, şi-şi va exercita mandatul cu puteri depline, fără să-i fie numai delegate atribuţiile de preşedinte, cum a fost până acum în cazul lui Vakar Istvan.

Seplecan a fost singurul candidat şi a fost ales în funcţia de preşedinte cu 25 voturi pentru şi 8 împotrivă.

În precedenta şedinţă a CJ Cluj, pe 25 mai, Mihai Seplecan a devenit vicepreşedinte, după ce Ioan Oleleu (PSD) demisionase din funcţia de vicepreşedinte, precum şi din cea de consilier judeţean. Între timp, pentru a putea să fie ales preşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan a demisionat din funcţia de vicepreşedinte.

Pe 7 mai, vicepreşedintele CJ Cluj Ioan Oleleu (PSD) a demisionat din funcţie şi din CJ, iar miercuri, în locul său a devenit consilier judeţean Ioan Deac (PNL), care a urmat pe lista USL de atunci. Oleleu a invocat faptul că majoritatea PNL şi UDMR din CJ Cluj blochează toate proiectele pe care s-a angajat să le deruleze fostul USL, care a câştigat majoritatea în CJ Cluj, precum şi funcţia de preşedinte, prin Horea Uioreanu (PNL).

Pe 6 octombrie 2014, prefectul judeţului Cluj, Gheorghe Vuşcan, a emis ordinul prin care constată încetarea de drept a mandatului preşedintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu (PNL), care a demisionat, după ce a fost arestat şi trimis în judecată pentru corupţie.

Horea Uioreanu şi-a dat, pe 3 octombrie, demisia din funcţia de preşedinte al CJ Cluj, pe care o deţinea din anul 2012. La finalul lunii mai 2014, Horea Uioreanu a fost reţinut de procurorii DNA, alături de doi oameni de afaceri clujeni, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, fiind acuzat de luare de mită. În urma arestării sale, partidele care au consilieri în CJ Cluj au încercat în repetate rânduri să îşi aleagă propriul vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte, existând o luptă administrativă între PNL şi PSD în forul deliberativ judeţean. După ce PNL a reuşit să îl aleagă, cu ajutorul PDL, pe Mihai Seplecan în această funcţie, prefectul Gheorghe Vuşcan a atacat în contencios administrativ decizia consilierilor judeţeni. Acest fapt a atras după sine repunerea în funcţie a foştilor vicepreşedinţi, respectiv Ioan Oleleu (PSD) şi Istvan Vakar (UDMR). Procedura aceasta s-a repetat de două ori, ceea ce a îngreunat activitatea administrativă a CJ Cluj.

Nici pe siteul CJ Cluj şi nici pe cel al PNL nu există un cv al lui Mihai Seplecan, dar, înainte de a deveni consilier judeţean, se ştie că acesta a fost, printre altele, şi şofer al actualului senator liberal Marius Nicoară. Pe un blog al său, acesta scria că îi plac filmele horror şi că “nu prea” are cărţi preferate. “AM TERMINAT LICEUL SPORTIV, AM ABSOLVIT O POST LICEALA DE TURISM “VIGIL MADGEARU”, ANUL ACESTA, AM ABSOLVIT SI FACULTATEA DE DREPT ADMINISTRATIV DIN BUCURESTI “SPIRU HARET”, SI SUNT IN ANUL 6 LA FACULTATEA DE STIITE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA CLUJ, SECTIA ZOOTEHNIE”, mai scria Seplecan pe blogul său.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. mihai says:

    de rasul lumii

Postaţi un comentariu