Cătălin Predoiu susţine că traiul din România trebuie să ajungă la nivelul celui din UE

Catalin Predoiu

Corina Creţu a renunţat la cursa internă pentru desemnarea candidatului PDL în alegerile prezidenţiale de anul viitor, astfel că marea bătălie se dă între fostul ministru Cătălin Predoiu şi primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Cei doi au ajuns la Oradea şi au încercat ca prin discursurile lor să-i convingă pe membrii PDL Bihor să le acorde votul de încredere la alegerile programate a avea loc sâmbătă, 2 noiembrie. Primul care a luat cuvântul a fost Cătălin Predoiu, fostul ministru al Justiţiei.

El a apreciat demersul de a fi desemnat candidatul în urma unei competiţii interne, pentru că demonstrează “seriozitatea PDL”, “un nou fel de a face politică”. Le-a transmis bihorenilor că PDL este singulul partid care face opoziţie, celelalte fiind ocupate să atace PDL în loc să se ocupe de guvernarea USL.

În ceea ce priveşte proiectul său pentru alegerile prezidenţiale, Predoiu a precizat că trebuie pus în valoare potenţialul României, că trebuie ca nivelul de trai din România să ajungă nivelul mediu de trai din UE.

“În ce priveşte politica externă, avem obiective fundamentale ce trebuie păstrate, prezervate şi după 2014. Relaţia cu partenerii nord-atlantici. NATO, Uniunea Europeană, Republica Moldova pe care dorim să o sprijinimîn parcursul său european. Împreună cu Uniunea Europeanăcreştem şansele Republicii Moldova către acest club care trebuie să fie nu numai unul al democraţiei, ci şi unul al bunăstării pentru noi. Este cea mai bună formulă de a ne reprezenta interesele, de a ne recupera istoria. Asta nu exclude o relaţie de bună vecinătate în spaţiul estic, o relaţie pragmatică şi predictibilă cu Federaţia Rusă, o intensificare a schimbărilor economice cu aceasta. Sunt piloni deja aşezaţi. Trebuie întăriţi şi trebuie continuată această construcţie. Politica externă poate aduce un plus valoare intensificând raportul economic, sprijinind economia. Intreprinderile româneşti au şi vor avea nevoie de sprijin pentru a-şi extinde pieţele”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Distribuie:

Postaţi un comentariu