Cătălin Predoiu, hotărât să lupte pentru prezidențiale: „Cred că pot să ofer soluţii pentru România”

Prim- vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, și-a anunțat intenția de a a candida la prezidențialele din 2014.

Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a anunțat joi că intră în cursa internă a partidului pentru nominalizarea la alegerile prezidențiale. Acesta a anunțat își va trimite declarația de intenție în cursul zilei de vineri și va adăuga la aceasta  „schița unui proiect de țară”.

Fost ministru al Justiției în timpul a trei guvernări, Cătălin Predoiu a anunțat la Digi 24 că intenționează să intre în cursa pentru nominalizarea la prezidențiale din partea PDL.

„E o cursă care începe imediat ce candidaturile vor fi validate şi va dura până în jur de 15 decembrie. E o cursă care va desemna acel candidat care poate să înfrângă un contracandidat al stângii. PDL face un efort fără precedent, este primul partid care nu stabileşte candidatul la masa verde, într-un birou. E primul partid care dă dovadă de curaj”, a declarat fostul ministru.

Cătălin Predoiu promite că va înainta și o schiță a unui proiect de țară, agreată de colegii de partid, pe care i-a consultat înainte de a face acest pas.

„Cred că pot să ofer soluţii pentru România, sunt săturat să văd cum această ţară e târâtă de o guvernare incompetentă înapoi, am învăţat foarte mult, am încredere că pot să reuşesc pentru partid, dar şi pentru români. Vreau în România o ofensivă a echilibrului”, spune acesta.

Cătălin Predoiu s-a înscris în PDL în 2013 și are în CV o perioadă de patru ani de conducere a Ministerului justiție în guvernele Tăriceanu, Boc, și Ungureanu, fiind el însuși, pentru o scurtă perioadă de timp, prim-ministru interimar al României.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu