Băsescu nu îl vrea pe Silaghi la Transporturi: A fost ineficient ca ministru

Deputatul Ovidiu Silaghi / Sursa foto: evz.ro

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că lipsa sa de încredere în Ovidiu Silaghi este urmare a performanţei acestuia la Ministerul Transporturilor, când nu s-a evidenţiat cu nimic, a fost “un fel de apă sfinţită”, adică nici nu a mişcat ceva, nici nu s-a opus la ceva, adăugând că va lua în 23 august o decizie definitivă privind numirea lui Silaghi.

 “Am primit adresa semnată de Victor Ponta. Ceea ce vă voi spune despre lipsa mea de încredere le-am spus şi primului-ministru şi lui Crin Antonescu. Nu doresc să îi crez prejiudicii de imagine. Principalul motiov invocat în discuţii a fost legat de istoricul prezenţei sale la Ministerul Transporturilor, când nu s-a evidenţiat prin nimic. Dimpotrivă, a părut un fel de apă sfinţită, nici n-a împins lucrurile înainte, nici nu s-a opus la ceva. Am observat ineficienţa totală. Un om fără performanţă care nu aduce nimic ca imagine Guvernului Ponta”, a declarat Băsescu.

Preşedintele s-a întrebat, retoric: “De ce să nu găseşti în partidul căruia îi revine un om care să aducă un plus de imagine?”. “Este în interesul nostru să avem un Guvern cu o imagine cât mai bună”, a mai spus preşedintele.

Preşedintele  a anunţat, luni, că va lua în 23 august o decizie definitivă privind numirea lui Ovidiu Silaghi la Ministerul Transporturilor.  “Voi lua o decizie definitivă cu privire la domnul Silaghi pe 23 august (…) Voi lua o decizie vineri, 23 august, dacă resping sau, cu toate argumentele pe care le-am adus, dacă accept. Dar până atunci, ar fi timpul să se semneze sau să se respingă semnarea contractului de privatizare. Nu aş vrea să îl văd pe Silaghi, chiar aşa cum e, că devine ţapul ispăşitor al unei operaţiuni de privatizare eventual de tip Oltchim”, a spus Băsescu.

Potrivit preşedintelui, mandatul interimar la Transporturi expiră pe 25 august, dar această dată pică duminică.

El a subliniat că, în consecinţă, va lua pe 23 august o decizie legată de Silaghi.

Distribuie:

Postaţi un comentariu