Aurelia Cristea se pregăteşte pentru Primăria Cluj-Napoca

Aurelia Cristea

Deputatul Aurelia Cristea va fi, cel mai probabil, candidatul PSD pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, a anunţat, luni, preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan.

El a explicat că, în principiu, vor candida la primăriile clujene toţi cei 23 de primari pe care îi are în prezent PSD şi preşedinţii de organizaţii locale. El a precizat însă că până pe 15 octombrie vor fi organizate alegeri în toate structurile PSD Cluj.

„Există o decizie foarte clară a PSD care spune că toţi primarii care sunt în funcţie, dacă doresc şi sunt susţinuţi de organizaţia din care fac parte, pot să continue. Noi avem 23 de primari la nivelul judeţului Cluj, deci toţi aceşti primari, dacă doresc, o să poată candida. Dacă o să fie situaţii excepţionale o să le analizăm. (…) În toate unităţile administrativ teritoriale se porneşte de la premisa că pentru funcţia de primar candidează preşedintele organizaţiei locale. În situaţia în care organizaţia locală are altă opţiune, se va discuta. Astfel, la Cluj Napoca, în acest moment, doamna Aurelia Cristea, deputat, fost ministru, este preşedinta organizaţiei şi, până când organizaţia nu are altă propunere, este şi potenţialul candidat pentru funcţia de primar şi domnia sa are obligativitatea să se implice şi să facă tot ce trebuie pentru a avea şanse cât mai mari pentru a câştiga primăria”, a subliniat Remus Lăpuşan.

El a mai spus că, în acest fel, în acest moment, la Primăria Turda va candida Cristian Matei (preşedinte de organizaţie şi consilier judeţean), la Câmpia Turzii Radu Hanga (primar în funcţie), la Dej Costan Morar (primar în funcţie), la Gherla Ioan Neselean (viceprimar şi preşedinte de organizaţie), iar la Huedin Marius Fărcaş (preşedinte de organizaţie).

Potrivit lui Lăpuşan, în cazul Primăriei Cluj-Napoca nu este exclusă nici o coaliţie cu mai multe partide pentru desemnarea unui singur candidat pentru funcţia de primar.

În cazul consilierilor judeţeni, Remus Lăpuşan a spus că până pe 30 noiembrie cei care doresc să candideze trebuie să anunţe organizaţia judeţeană. În cazul său, Remus Lăpuşan a menţionat că va candida pentru un nou mandat de consilier judeţean, nefiind exclusă nici candidatura sa pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj.

Distribuie:

Postaţi un comentariu