Aurelia Cristea pleacă din guvern

Aurelia Cristea

Ministrul delegat pentru dialog social, Aurelia Cristea, a anunţat, pe Facebook, că îşi încheie mandatul guvernamental.

“Sărbătorile iernii se petrec mereu acasă, în familie și sunt cu atât mai frumoase atunci când la finalul unui proiect, politic, rezultatele sunt apreciate de echipă. Și am speranța că și de către cei cu care am interacționat. În această seară, în urma unei discuții cu premierul Victor Ponta am încheiat un proiect guvernamental, pentru a continua unul comunitar, de suflet, acasă, în Cluj-Napoca.

Le mulțumesc tuturor colegilor pentru buna colaborare și premierului Victor Ponta pentru încredere. Mă bucur că am reușit în aproape zece luni, în calitatea de ministru delegat pentru dialog social să îmbunătățesc comunicarea și dialogul între partenerii sociali și autorități, să pun umărul la lansarea unor proiecte finanțate prin fonduri europene care să încurajeze democrația participativă, să susțin un dialog constructiv cu partenerii sociali și să contribui la promovarea unei culturi a dialogului nonconflictual.

Apreciez foarte mult demersul societății civile, mesajul de reformă și modernizare a societății promovat de aceasta, în spațiul public, și mă bucur că am reușit să susțin proiectele tinerilor.

În perioada imediat următoare voi prezenta un raport de activitate și câteva gânduri de viitor, atât pentru sfera dialogului social cât și pentru comunitatea noastră, Cluj-Napoca. În încheiere vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați urmărit activitatea și mi-ați scris”, a scris Aurelia Cristea.

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. Ela says:

    Pana sa ajunga membru in guvern nu auzisem de dansa. De acum o sa-i urmaresc evolutia profesionala.

Postaţi un comentariu