Un indian anti-sistem

Danish Ashraf a trebuit să câștige trei procese cu statul, ca să poată învăța în România. Negricios și mic de statură, Syed Mohd Danish Ashraf (33 de ani) este întruchiparea proverbului „buturuga mică răstoarnă carul mare”. Încăpățânarea sa de a se opune unui sistem care voia să-l stoarcă de bani, în prima jumătate a anilor 2000, a determinat un șir de procese care s-au lăsat cu condamnarea și/sau destituirea unor profesori de la facultățile de medicină din Timișoara și Oradea.

Danish a ajuns la Timișoara în 2001, pentru a se face medic, în urma unor campanii de promovare a facultăților din România în rândul studenților indieni.

Ajuns la Timișoara, a trecut ușor peste șocul cultural provocat de diferențele dintre Europa și India, dar nu a putut trece peste faptul că o profesoară de Anatomie îi cerea 1.000 de dolari ca să îl treacă examenul.

A făcut o plângere la DNA și s-a mutat la Oradea, unde se putea transfera chiar dacă avea restanțe. „Am fost revoltat. Cum adică? Eu dau taxă de școlarizare de 3.600 de dolari pe an și profesoara de anatomie mai îmi cere câte 1.000 de dolari pe fiecare semestru, adică 2.000 pe an, ca să trec mai departe? Cum să accepta așa ceva?”, povestește relaxat Dansih, acum, după mai bine de 10 ani de la cele petrecute. Adriana Gontean, profesoara care cerea bani de la studenți a fost condamnată în 2010 pentru luare de mită.

În 2003 a ajuns la Oradea, unde „tarifele” erau mult mai suportabile – 50, 60 de dolari. „Stăteam să mă gândesc ce fel de doctor o să fiu eu dacă dau bani ca să trec examenele. Atunci am auzit că la Cluj se face școală cum trebuie, nu pe bani și m-am transferat aici”, povestește indianul cum a ajuns la Cluj.

În 2004, s-a înscris la Facultatea de Medicină din Cluj. Lucrurile nu au fost însă simple, deoarece decanul de la Oradea, Mircea Ifrim, a încercat să împiedice transferul său, pentru a servi ca lecție altor străini care voiau să plece de la Oradea. Astfel, cazul lui Danish a ajuns notoriu, fiind relatat de presa locală și națională. „Eu învățam și plăteam taxe la Cluj și ei, la Oradea, cereau să fiu scos din țară, pentru că nu mai eram student la ei”, rezumă povestea Danish. „Decanul Ifrim mi-a spus să nu mă pun cu el că mă dă afară din țară”, mai povestește indianul.

În cele din urmă, Danish a câștigat toate cele trei procese prin care facultatea din Oradea a solicitat expulzarea sa, pe motiv că nu mai frecventează cursurile de acolo. Procedural, procesele au fost câștigate în fața ministerelor de Interne și al Educației. „Da. A trebuit să mă judec cu statul român ca să mă lase să învăț în România, unde mai și plăteam taxe consistente”, zâmbește pe sub mustață Danish.

Cazul său a fost printre cele care au subminat Facultatea de Medicină din Oradea, în timpul mandatului lui Ifrim. Acesta a fost „debarcat” de conducerea universității în 2006, pe fondul mai multor scandaluri care îl aveau ca protagonist.

La Cluj, Danish a absolvit Medicina în 2007. „Aici e altfel, nimeni nu mi-a cerut niciodată un ban ca să trec un examen. Am găsit și un sprijin puternic de la decanul de atunci, dr. Nicolae Miu”, spune Danish.

Oricum, jumătate din cei șase ani de medicină i-a petrecut în sălile de judecată, unde și-a câștigat dreptul de a învăța în România. Partea bună a acestei aventuri justițiare a fost că a învățat o limbă română cursivă.

Mai bine ca la nemți

După absolvire a urmat rezidențiatul, iar în timpul acestuia a avut șansa să se mute în Germania, la Jena, unde a „rezistat” doar un an. „Salariile erau incomparabile, condițiile la fel. Dar tot ce auzeam de la colegii mei era «Guten Morgen», dimineața, când ne vedeam prima dată și «Tchuss», seara, când ne despărțeam. Pur și simplu, nu m-am putut adapta. Nici în pauză nu vorbeau. Eu eram obișnuit altfel, ca la Cluj, oraș mai mare, cu oameni mai calzi, mai primitori. Simțeam că sunt într-o pușcărie de lux. Poate că aici câștig mai puțin, dar acolo eram un mort social”, povestește indianul.

Așa că în 2009 s-a reîntors la Cluj. „Clujul este casa mea. Acum, când ajung aici mă simt acasă, chiar dacă nu am o familie. În schimb, când mă duc în India, deși toate rudele mă așteaptă cu brațele deschise, nu mă mai simt acasă”, spune Danish, devenit deodată foarte serios.

Reîntors la Cluj, s-a lansat în afaceri, cu susținerea familiei. Acum se ocupă cu exportul de cherestea de fag în India. „Dacă nu luam vreo 5-6 «țepe» până acum de la furnizori care au încasat bani dar nu mi-au mai dat marfa, eram departe. Nici așa nu e rău, treaba începe să meargă. India este o piață de desfacere imensă. Vreau să diversific gama de produse pe care le export”, spune indianul.

În timpul liber, ca orice indian care se respectă, joacă cricket la Cluj Cricket Club și se roagă la moscheea de pe strada Păstorului, el fiind musulman „Îmi place orașul și nu numai pentru mulțimea de străini pe care îi vezi în fiecare zi că se plimbă de jos, de la rectoratul Universității de Medicină și Farmacie și până sus, pe Babeș, la clădirile universității”, spune Danish.

Despre diferențele dintre România și subcontinentul indian, spune că acestea se reduc la o singură deosebire majoră. „În India, familia este cel mai important lucru. În jurul ei se învârte totul, și nimic nu este mai important decât familia. În rest, totul e la fel, aici ca acolo, aceleași idei, aceleași mentalități”, explică indianul, care provine dintr-o familie prosperă de antreprenori în construcții.

Amintiri din copilărie. La Taj Mahal

Danish s-a născut în Aligarh, un oraș situat la jumătatea distanței de 200 de kilometri dintre capitala Indiei, New Delhi, și orașul Agra, unde se află celebrul Taj Mahal. De altfel, el a copilărit jucându-se în apropierea Taj Mahal-ului, bunicii săi fiind din Agra. „Știu că e frumos și lumea se uită la el ca la o minune, dar pentru noi nu este ceva așa de deosebit. Când eram mic, pe la Taj Mahal alergam și mă jucam, așa cum fac copii din Cluj în Piața Unirii de exemplu”, povestește Danish.