Povestea românească a lui Menno Schouten

Înalt de 2, 03 metri, Menno Schouten este confirmarea recentelor studii potrivit cărora olandezii sunt naţiunea cea mai înaltă din lume/ Foto: Dan Bodea

Înalt, chiar foarte înalt, zvelt şi cu tenul deschis, olandezul Menno Schouten face parte din acel tip de străini pe care îi distingi dintr-o mie de români. Totuşi, e românizat bine de tot, după cum nu se sfieşte să recunoască. Râde cu poftă si spune: „ca să o zic pe româneşte, de când am ajuns aici, m-am adaptat, m-am descurcat. Ca românii”.

A ajuns prima dată la noi în ţară în 1992, la scurt timp după căderea Cortinei de Fier, când Europa de Est se deschides spre Occident. „Studiam sociologia la facultate, în Olanda, şi îmi doream enorm să vin în Est, să cunosc realităţile de aici: oamenii, cultura, civilizaţia lor”, îşi aduce aminte Menno. S-a gândit să meargă în Rusia, dar o cunoştinţă care ajunsese întâmplător înaintea lui în România i-a sugerat să se răzgândească. „Mi-a spus că oamenii sunt mai deschişi, limba mai uşoară, şi este mai cald”.

După ce a trecut prin mai multe oraşe din ţară, s-a stabilit o perioadă mai lungă la Cluj, fiindcă aici a găsit o comunitate deja formată de Bahá’í, religia pe care o urmează Menno.

Apoi, după şase luni, a vrut să se întoarcă în Olanda, dar s-a întâmplat ceva neprevăzut: s-a îndrăgostit. „Nu era planificat, dar aşa e viaţa”, glumeşte olnadezul. A ales să stea în România, alături de iubita sa, Simona, care în 1995 i-a devenit soţie. Au rămas amândoi în Cluj, chiar dacă ea a studiat doi ani în Norvegia. „Am aşteptat-o. Mai mergeam acasă, în Olanda, mai stăteam aici”, îşi aduce aminte olandezul.

Anii au trecut, au fost vremuri bune şi vremuri mai puţin bune. Menno nu a mai terminat Sociologia dar a făcut sociologie aplicată în România, cum îi place să spună. În anii 1990 şi primii ani ai decadei 2000, a fost nevoit să lucreze ca şofer de camion în Olanda. „Doar pe curse interne, pe curse internaţionale nu te poţi bate cu românii, bulgarii sau turcii, care muncesc pe jumătate din salarii”, precizează Menno.

În România s-a specializat apoi pe traduceri din olandeză în engleză şi, mai târziu, în română, în special pentru firme.

Soţii Schouten locuiesc acum într-o casă confortabilă din cartierul Andrei Mureşeanu. Imediat după uşa de intrare, pe dulăpiorul de pantofi, se odihnesc două perechi de saboţi olandezi galbeni cu înflorituri. Au două fiice, Sabria şi Tania, în vârstă de 15 şi, respectiv, 14 ani, care merg la şcoală în limba română, dar vorbesc fluent şi olandeza. „În casă vorbim româneşte, dar când vin bunicii din Olanda sunt uimit să văd ce bine se descurcă fetele pe olandeză. Nu ştiu ce vor alege, dar poate că facultatea e mai bine să o facă în Olanda”, spune Menno.

În cei 22 de ani de când locuieşte la Cluj, Menno Schouten a văzut o schimbare radicală în bine a oraşului. „A venit culoarea. Prima dată a fost o primă reclamă la Coca-Cola. Acum e plin, peste tot, de reclame. Se vede că oraşul creşte. Drumurile s-au asfaltat, s-au făcut zone verzi, de magazine nu mai vorbesc. Prima dată a fost Billa, o adevărată revoluţie: primul loc în oraş unde găseai într-un singur loc cam tot ce voiai. Acum sunt super şi hipermarketuri la tot pasul”, spune olandezul.

O altă mare schimbare pe care a sesizat-o şi l-a afectat direct a fost scurtarea drumului spre casa natală, din Apeldoorn, în centrul Ţării Lalelor. „Când am venit aici, îmi lua două zile să ajung acasă. Apoi au început să vină avioanele. Acum, fac două ore până acasă în Olanda. Cu 50 de euro îmi iau bilet la Dortmund, şi încă 50 de euro mă costă drumul de la Dortmund la Apeldoorn”, explică traducătorul.

Nu regretă că a lăsat una dintre cele mai dezvoltate ţări, pentru una în transformare. „Condiţiile din Olanda sunt mai bune, da, dar peste tot sunt oameni şi oameni. Poate dacă nu era soţia, la un moment dat m-aş fi gândit să mă întorc în Olanda, dar aşa, nu. România e ţara pe care am ales-o, şi câteodată, când intru în ţară cu maşina, la graniţă simt că îmi bate inima mai tare”, mărturiseşte olandezul, ducând o mână la inimă. „Asta nu mi se întâmplă când merg în Olanda”, subliniază el.

Totuşi, sângele apă nu se face. Şi dovadă a fost un meci de fotbal dintre Olanda şi România. „Până la fluierul de început al arbitrului nu eram sigrur cu cine ţin. Apoi, când a fluierat arbitrul, am simţit şi am ştiut că nu pot ţine decât cu Olanda”, povesteşte Menno. Fan al lui Ajax Amsterdam, nu a fost prea emoţionat când PSV Eindhoven a jucat cu CFR, la Cluj: „M-am gândit la un moment dat să mă duc la meci, dar până la urmă nu am mers. Nu e echipa mea favorită”.

De altfel, şi primul român de care a auzit are legătură cu fotbalul, şi nu e Hagi, ci e clujeanul – coincidenţă – Ioan Sabău, care între 1990-1992, înainte ca el să ajungă în România, a jucat la Feyenoord Rotterdam.

În România, lui Menno Schouten nu îi place faptul că lumea se plânge de orice, dar sunt foarte puţini cei care fac ceva ca să schimbe lucrurile. „Apoi, fireşte, e birocraţia, dar şi nesiguranţa. De exemplu, eu emit o factură în august şi nu mi-e achitată decât în noiembrie, dar Fiscul vine să îmi ia impozitul fără ca eu să fii încasat banii. Cum se poate aşa ceva?”, se întreabă olandezul.

La polul opus, Menno apreciază românii pentru câteva din trăsăturile lor cele mai caracteristice: arta de a improviza, creativitatea şi felul în care reuşesc să se descurce în cele mai dificile situaţii. „Sunt şi nişte oameni deschişi. În autobuz lumea stă de vorbă. În Olanda nu vezi aşa ceva. Oamenii îşi pun căştile pe urechi şi îşi văd de treabă”, remarcă Menno, apoi îşi aduce aminte de ceva important despre români: „A, da, şi când sărbătoresc, sărbătoresc, nu glumă”.

Credinţa Bahá'í
În camera-birou a lui Menno Schouten, la loc de cinste se află portretul lui `Abdu’l-Bahá, unul dintre fiii lui Bahá’u’lláh, întemeietorul credinţei Bahá’í.

Religia Bahá’í este considerată cea mai nouă religie mondială, cele trei principii de bază ale credinţei sunt unitatea lui Dumnezeu, în sensul că există un singur Dumnezeu, care este sursa Creaţiei, unitatea religiei, în sensul că toate religiile importante au aceeaşi sursă spirituală şi provin de la acelaşi Dumnezeu şi unitatea umanităţii, în sensul că toti oamenii au fost creaţi egali.

Menno Schouten apreciază că în acest moment în Cluj sunt peste 50 de Bahá’í practicanţi. În 21 martie, cei de această credinţă au sărbătorit Anul Nou.


Publicitate

Postaţi un comentariu