Małgorzata, poloneza care umblă pe bicicletă după sași

„Iubesc Clujul” a scris Małgorzata pe tabla de la Centrul de Limbă și Cultură Poloneză/ Foto: Dan Bodea

Papa Ioan Paul al II-lea, Maria Skłodowska-Curie, Nicolaus Copernic și Frederic Chopin privesc rezervați din tablouri alb-negru cu aer vintage, spre un șir de rafturi cu volume groase de dicționare, atlase și albume. Cei patru țin companie unei biblioteci generoase, alături de o hartă cât un perete, unde pătrățelele stacojii ale Varșoviei, Cracoviei sau Wroclawului se lățesc peste verdele câmpiilor polone.

În centrul tuturor, la propriu și la figurat, se află Małgorzata Tomaszkiewicz, cea care timp de cinci ani a condus Centrul de Limbă și Cultură Poloneză, cu sediul într-o sală de la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor.

Poate că nu a ajuns încă la faima Mariei Skłodowska-Curie, dar pentru clujenii pasionați de cultura și civilizația poloneze, Małgorzata este la fel de importantă.

„Am ajuns la Cluj în 2008, trimisă de guvern să predau limbă și cultură poloneză la Universitatea «Babeș-Bolyai». Sunt trei universități unde se predă poloneza în România, la București, Cluj și Iași. La București există o linie de studiu de polonistică, iar la Cluj și Iași lectorate facultative”, povestește Małgorzata, care răspunde și la numele Maragreta, mult mai simplu de reținut și pronunțat de români. De altfel, a învățat o limbă română perfectă, dar cu accent ardelenesc, așa că „no”-ul și „fain”-ul i se împletesc firesc în vorbire.

O întâlnire de gradul III

Tânăra în vârstă de 35 de ani nu a ajuns în 2008 pentru prima dată în România. Montaniardă înrăită, ea a sosit prima dată în țara noastră în anul 2000, pentru a cutreiera Făgărașul, împreună cu un grup de prieteni.

Atunci, când smartphone-urile conectate la GPS și internet erau încă de domeniul viitorului, s-au rătăcit printr-un sat, în apropiere de Turnu Roșu, nu departe de Sibiu. Małgorzata a fost cea care a luat legătura cu localnicii. Neștiind decât germană și poloneză, i s-a adresat unei femei în germană. „Mi-a răspuns tot în germană. O germană perfectă, dar cu un accent ciudat. Nu mi-a venit să cred. Nu auzisem de sași și nici nu știam că există nemți în România”, rememorează poloneza primul contact cu sașii. „Apoi am văzut Sighișoara, Sibiul – vai, cum arăta atunci Sibiul! – și Brașovul și m-am familiarizat un pic cu orașele construite de ei”, povestește tânăra.

În Homorod, sasul care a venit să le deschidă poarta bisericii fortificate le-a spus și istoria sașilor, pe scurt. „Până atunci abia dacă auzisem de România, poate o singură dată, la școală, de Ceaușescu. Atât. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu despre sași și istoria lor și tot atunci mi s-a deschis pasiunea pentru ei”, mai povestește poloneza.

Małgorzata s-a întors în România, în 2006, cu fostul ei prieten și a vizitat grupurile de etnici germani din România – șvabii din Banat, sașii ardeleni, svabii sătmăreni, țipțerii din Maramureș, germanii din Bucovina și Dobrogea etc.

În acest context, oportunitatea de a veni în 2008 să predea la Cluj polona, într-un spațiu învecinat cu al sașilor, i-a venit ca o mănușă. Mai ales că a decis să își dea doctoratul din exodului sașilor, la Facultatea de Studii Internaționale și Politice din Cracovia, Departamentul de Antropologie.

Pentru documentarea tezei de doctorat, în 2010, călare pe bicicletă, a străbătut zona Mediaș-Sibiu și apoi Țara Bârsei, pentru a intervieva sași rămași sau întorși în România. A luat interviuri și în Bavaria și în zona Stuttgartului, unde s-au stabilit mulți dintre sașii plecați.

Scopul ei este de a vedea cum funcționeză lumea sașilor, acum, după exod. „Acum transcriu interviurile și e o muncă grea. Am vorbit cu 200 de persoane și abia reușesc să transcriu 20 de minute pe zi, pentru că vreau să fiu foarte atentă cu tot ceea ce au zis”, spune Małgorzata.

Nu știe exact la ce concluzie va ajunge după ce va pune cap la cap și va sintetiza interviurile, dar a depistat până acum patru tipologii de sași: cei care au plecat, cei care au rămas, cei care au plecat și s-au întors și așa-numiții „sași de vară” – cei care locuiesc în Germania dar vin foarte des și în România.

O consistentă bibliotecă se află la dispoziția celor interesați de civilizația și cultura poloneze/ Foto: Dan Bodea

Interes pentru cultura polonă

În timpul studiului pentru doctorat s-a ocupat și de dezvoltarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză de la Cluj și a lectoratului de poloneză. „În fiecare an, cam 100 de persoane se înscriu să învețe poloneza la Cluj, și cam 30 rămân cursanți”, spune Małgorzata.

Centrul polonez s-a făcut remarcat printr-o suită de acțiuni publice, dar și prin organizarea unei săli de lectură, unde oricine se poate documenta despre țara lui Copernic. După cinci ani de mandat, în septembrie 2013, Małgorzata a predat ștafeta lectoratului și a centrului cultural. „Așa sunt normele poloneze, doar patru ani de mandat. La mine s-au acceptat cinci, dar acum am rămas la Cluj doar ca să termin doctoratul. În paralel, predau cursuri de poloneză la compania Bombardier”, explică Małgorzata.

Centrul polonez a fost implicat și într-o serie de schimburi de studenți români și polonezi, cu final fericit. „Două căsătorii s-au încheiat în urma acestor schimburi, între o româncă și un polonez și o fată maghiară din Cluj și un polonez. Chiar am fost nașă la una dintre nunți”, zâmbește Małgorzata.

Mai e mult până departe

Ea este de părere că Clujul s-a dezvoltat mult în cei cinci ani de când se află în oraș, dar crede că mai este încă mult de lucru. „Am văzut o dezvoltare extraordinară. De exemplu, când am venit, nu aveam unde să mânânc în centru numai la Agape. Acum, e plin de locuri unde se poate lua masa decent. Orașul Cluj are nevoie de o planificare pe termen lung, de deschidere spre modernism și de investiții cum e Fabrica de Pensule. Cred că e o șansă foarte mare pentru Cluj să ajungă Capitală Culturală în 2021. Am văzut cum se schimbă un oraș cu acest statut, la Sibiu, în 2007, și la Cracovia, în 2000”, mai spune ea.

Nu îi place în oraș că malurile Someșului nu sunt îngrijite, dar e convinsă că, într-un final, Clujul va ajunge un oraș european în deplinul sens al cuvântului. „Îi țin pumnii Clujului, mă simt foarte bine aici și cred că orașul are un potențial foarte mare, dar la nivel de planificare, acum e un haos”, încheie Małgorzata.

Noi și ei, asemănări și diferențe

Małgorzata spune că polonezii, poate și datorită credinței catolice, au o mult mai mică toleranță la corupție și o mult mai mare grijă cu gestionarea banilor. „După aderarea la Uniunea Europeană, toata țara s-a umplut de schele. A început să se construiască cu o viteză fantastică – drumuri și poduri și clădiri noi de utilitate publică. Nu am văzut asta și aici. Mai mult, observ o lipsă de stabilitate. Totul este în mișcare. În plus, există o serie de legături invizibile nocive între grupuri de oameni, care nu ajută nimănui, numai lor. În Polonia nu e așa”, spune tânăra.

În schimb, crede că românii sunt mai creativi, fiind capabili să facă „lucruri faine din mai nimic” și mai toleranți. „Multiculturalitatea de aici i-a lăsat cu gura căscată pe mulți dintre polonezii pe care i-am adus aici. Multilingvismul de la UBB este de neconceput la Cracovia, de exemplu. Cum adică, să ai o linie de învățământ în română, una în maghiară și, încă una, în germană?”, explică poloneza.

Ca trăsătură caracteristică, aproape toți românii îi spun că au citit trilogia istorică a lui Henryk Sienkiewicz. „La noi, în Polonia, toți fug de cartea asta, pe care o credem plictisitoare, dar aici am fost suprinsă să văd cât de populară este”, spune poloneza. În schimb, crede că polonezii privesc România cu ceva aroganță. „Unii au uitat de unde am pornit, că și noi eram la fel, nu cu mult timp în urmă”, mai spune tânăra.

Cât despre asemănările dintre Cracovia și Cluj, acestea sunt destul de vagi: „Știu că pentru teritoriul României Clujul este un fel de Cracovia, dar singura asemănare dintre ele este că sunt orașe universitare amândouă. În rest, Sibiul are mai mult din aerul, arhitectura și ambianța Cracoviei”.