Expatul Matt, pe cale de a deveni clujeanul Matei

„Este Clujul cel mai bun oraș de pe pământ?”. Sub acest titlu canadiano-românul Matt/Matei Sâmpălean a publicat în luna februarie un text în engleză pe blogul său, care în câteva zile a devenit extrem de popular pe internet. Mii de citiri, zeci de comentarii și sute de distribuiri pe rețelele social media l-au făcut pe Matt celebru peste noapte.

Matt, sau Matei, cum se recomandă cunoștințelor din România, s-a hotărât să se mute la Cluj din Toronto, după o vizită pe care a făcut-o în orașul de la poalele Feleacului în noiembrie-decembrie 2010. „În Toronto aveam o firmă care dezvolta aplicații soft mobile. Eu mă ocupam de vânzări, iar partenerul meu se ocupa de dezvoltarea softului propriu-zis. El și-a deschis un birou la Cluj, iar eu am venit să iau contact cu atmosfera de business de aici”, povestește Matt.

[stextbox id=”custom” caption=”Un blog pentru expați” float=”true” width=”300″]Matt Sâmpălean a creat un blog,  în care încearcă să prezintă realitățile românești pentru oamenii de afaceri și tinerii profesioniști care doresc să se stabilească în România. Totodată, a creat și un grup pe site-ul de social media pentru profesioniști LinkedIn, cu numele „Brain Gain Romania”, care are tot misiunea de a familiariza și a convinge persoane bine pregătite să vină în România, în mod special români emigrați. Citiți aici de ce crede Matt că Clujul ar putea fi cel mai bun oraș din lume. [/stextbox]

La origine român, el a emigrat în 1991, pe când avea nouă ani, în Canada, împreună cu familia. S-a format ca adult în țara nord-americană și se consideră încă un expat în România. „Relaționez mai ușor și acum cu americanii și canadienii decât cu cei din România, simt că sunt mai atașat cultural de ei decât de cei de aici”, spune Matt într-o română perfectă, dar presărată pe ici-colo cu sintagme englezești.

Totuși, nu intenționează să se mai întoarcă definitiv în Canada, deoarece s-a îndrăgostit de societatea românească.

Din copilăria petrecută în România ține minte sucurile „Frucola” și „Lămâiță”, dar și cozile la pâine, cu cartela în mână, din Blajul natal.

Apoi, a aterizat în Canada. „Autostrada care pornea de la aeroport mi s-a părut ceva fascinant. Nu puteam concepe atâtea mașini pe atâtea benzi de mers. După aceea, țin minte un supermarket care era plin de produse colorate în toate felurile, am crezut că e un magazin de jucării, fiindcă nu eram obișnuit cu așa o diversitate a ambalajelor”, își aduce aminte Matt.

A făcut gimnaziul, liceul și facultatea la Toronto, unde a absolvit specializările Relații Internaționale și Științe Politice. În România s-a întors prima dată în 2000, apoi în 2009. „În 2000 am vizitat Timișoara și mi s-a părut cel mai OK oraș din toată țara. Doar acolo se simțea că se mișcă ceva”. S-a reîntors în 2009, a revăzut Timișoara, dar nu l-a atras suficient: „Nu m-a impresionat, nu am simțit că aș vrea să rămân”. Lucrurile s-au schimbat radical după vizita de la sfârșitul lui 2010, la Cluj. În aprilie 2011 s-a întors în oraș, ca să rămână aici. „E greu de spus în cuvinte ce am simțit. În primul rând mi-au plăcut oamenii, deschiși, de treabă, binevoitori. Se simțea ceva în aer, și cred că încă se simte – că este un oraș care se dezvoltă, în care se întâmplă lucruri. Mi-a plăcut și centrul orașului, care, deși e mic, este gazdă pentru multe evenimente, și parcă sunt tot mai multe, an după an. E un oraș care se mișcă, îmi confirmă faptul că am făcut alegerea cea bună”, explică Matt de ce a ales să se mute la Cluj.

Totuși, ce nu-i place la Cluj? „Nu știu dacă nu-mi place asta doar la Cluj, sau la toată România, dar, în primul rând, e vorba despre fatalismul oamenilor. Aproape nimeni nu crede că poate schimba ceva, că merită se încerce asta. Există o frază dezarmantă , «Asta-i România», care rezumă filozofia aceasta. În Canada sau SUA, nu vezi o asemenea mentalitate. În al doilea rând, este cinismul: chiar dacă cineva încearcă să facă ceva, majoritatea de pe margine cred că, oricum, va eșua. În al treilea rând, este lipsa de unitate: chiar și cei care fac câte ceva, nu o fac împreună, ci separat”, rezumă canadiano-românul. Lucrurile au început însă să se schimbe, crede el, dar va dura până când se va face schimbarea de mentalitate.

Acum este manager de produs tot la o firmă din sectorul IT și nu se gândește să se mute înapoi în Canada. S-a îndrăgostit de o româncă, este logodit și se pregătește de nuntă. Peste zece ani se vede la casa lui, cu copii măricei, trăind într-un Cluj mai mare și mai dezvoltat: „Mi-ar plăcea să am o viață ca a oricărui alt român și aș vrea să fie foarte mulți cei întorși acasă, ca și mine”.

Se teme însă să nu se creeze până atunci o prăpăstie între cei foarte bogați și cei săraci. „Există și acum această diferență, dar nu se vede așa tare, și este oricum normală pentru o țară cu economie emergentă, dar mă tem să nu asistăm la o ruptură viitoare între majoritatea populației, relativ săracă, și o serie de oligarhi extrem de bogați”, avertizează Matt. El speră că sosirea în continuare a unor investitori și, totodată, dezvoltarea unor firme locale ar putea duce la crearea unei clase mijlocii suficient de mari pentru a evita prăpastia socială.

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. ella says:

    Matt is either a clear case of a unbar or has some gain into pilling praising on Cluj, a village in Eastern Europe

  2. ella says:

    Matt is either a case of a nutbar or he has some gain into pilling praises on Cluj, a village in Eastern Europe

  3. ben george says:

    Cluj Napoca is the most balanced, prosperous and friendly town in Romania. Go check it for yourself !!

  4. STÂNEA says:

    Buna ziua Matei,
    Ma bucur de ce am citit. Te-am cunoscut bine cand erai in Blaj. Acum, il sun pe tatal tau si nu imi raspunde. Ai putea sa ma ajuti? Sunt un prieten de-al lui, coleg la liceul in care a lucrat el. Telefonul meu este 0727-331180 si email: valeriustanea@yahoo.com Sper sa citesti aceasta rugaminte. Cu drag,
    Valeriu

Postaţi un comentariu