Alte stiri

Copiii se dovedesc a fi receptivi la toate acțiunile pe care serviciile de urgență le au pentru a atrage atenția asupra necesității cunoașterii măsurilor de prim-ajutor

Serviciile de urgență din Cluj și Inspectoratul Școlar lansează un proiect pilot de educație medicală în patru școli din județ

Inspectoratul Școlar Județean Cluj a lansat vineri, în parteneriat cu ISU Cluj, Serviciul de Ambulanță, și Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj un program pilot, în patru școli din județ, în cadrul căruia, folosind manechine și truse de prim ajutor, elevii vor învăța cum să reacționeze pentru a ajuta persoana atât direct, prin manevre specifice, cât și indirect, oferind informații corecte dispeceratului 112.…

Citeste mai departe ›
Foto: arhivă

Copil de 8 ani din Turda, mutilat de patru câini. Poliția a deschis dosar penal. UPDATE: Prognosticul medicilor, rezervat

UPDATE 15:00

Copilul de opt ani din Turda care a fost atacat de patru câini în incinta unei societăţi comerciale şi a ajuns la spital cu peste 25 de plăgi muşcate se află în stare critică, directorul medical al Spitalului de Urgenţă pentru Copii din Cluj-Napoca spunând că ”pronosticul este destul de rezervat” şi că ”practic, nu există o suprafaţă de măcar 25 de centimetri pătraţi de piele care să nu fi fost afectată”.…

Citeste mai departe ›
Una dintre mașinile șoferilor Uber, lăsate de către Poliție fără plăcuțe de înmatriculare (Foto: Cristina Beligăr)

Poliția clujeană pierde teren în lupta cu Uber. Trei amenzi primite de șoferi, anulate de către instanță

Magistrații Judecătoriei Cluj au anulat recent trei amenzi primite de șoferii Uber în deja faimoasa noapte din perioada Untold 2016, când în urma unui „flagrant” organizat de mai mulți taximetriști, șoferii Uber au fost dați pe mână poliției clujene, care atunci a aplicat amenzi în valoare de 25.000 de lei pe numele a patru bucureșteni care făceau curse pe raza municipiului.         …

Citeste mai departe ›
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca

Primăria Cluj-Napoca va elibera certificate de urbanism în format electronic

Primarul Emil Boc a declarat, joi, la o conferinţă despre economia digitală, organizată în cadrul Cluj Innovation Days, că Primăria Cluj-Napoca este prima administraţie publică locală din România care va elibera documente de urbanism în format electronic, informează Agerpres.…

Citeste mai departe ›
Video. Un cor binecuvântat de Papa. Ansamblul Coral Voci Transilvane va interpreta în premieră „Tatăl Nostru” în limba aramaică, limba lui Iisus

Video. Un cor binecuvântat de Papa. Ansamblul Coral Voci Transilvane va interpreta în premieră „Tatăl Nostru” în limba aramaică, limba lui Iisus

A fost fondat în 1945 de primul rector al Academiei de Muzică din Cluj, dr. Augustin Bena, preot, profesor, dirijor, compozitor, ctitor al învăţământului muzical de rang universitar clujean. În prezent, Ansamblul Coral Voci Transilvane, format prin fuziunea a trei entităţi corale, are în componenţă 35 de membri activi, cu vârste cuprinse între 23 – 75 ani: studenţi, muncitori, tehnicieni, funcţionari, cadre didactice, medici, economişti, contabili, jurişti, ingineri, psihologi, artişti, pensionari.…

Citeste mai departe ›
Cluj IT Cluster: Economia românească trebuie să treacă  de la modelele bazate pe productivitate la cele bazate pe inovație

Cluj IT Cluster: Economia românească trebuie să treacă de la modelele bazate pe productivitate la cele bazate pe inovație

Specialiști români și străini, reprezentanți ai structurilor europene și ai unor centre de cercetare și inovare din țară și străinătate, manageri și oameni de afaceri se întâlnesc în 30 și 31 martie la cea de-a cincea ediție a forumului regional Cluj Innovation Days, organizat de Cluj IT Cluster.…

Citeste mai departe ›
Spitalul de Pneumoftiziologie Cluj

Spitalul de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” a fost acreditat

Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” Cluj-Napoca a obținut din partea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate Certificatul de Acreditare. Documentul atestă faptul că spitalul îndeplinește condițiile necesare pentru a acorda pacienților servicii calitative, care să răspundă tuturor solicitărilor și necesităților, atât în cazul celor care necesită spitalizare cât și pentru cei care solicită diverse analize sau investigații.…

Citeste mai departe ›
”Managerilor de secții sportive, nebunii ăia care bat în fiecare zi la uși, căutând sponsori, lor trebuie să li se ridice statui. Iar faptul că sportivii care reprezintă clubul și România în întreceri internaționale sunt obligați să muncească ca să se întrețină, asta ar trebui să-i trezească pe directorii și președinții de cluburi, pe foștii sportivi care astăzi sunt oameni politici, sau puși politic în anumite funcții. Dacă nu ne trezim, sportul va dispărea”, Bogdan Cantor, fost manager al echipei de rugby ”U” Cluj / Foto: Dan Bodea

Clujul paradoxurilor sportive

Cluj-Napoca este orașul cu cea mai frumoasă și modernă infrastructură sportivă din România. Dacă la capitolul investiții stăm bine, nu același lucru se observă în materie de performanțe. Doar baschetul mai ține steagul sus.…

Citeste mai departe ›
Unde se duc invențiile când se duc

Unde se duc invențiile când se duc

Cluj-Napoca, vestitul Silicon Valley al Transilvaniei, abundă de târguri de inventică și, evident, de invenții dintre cele mai diverse. Unele sunt năstrușnice, în timp ce altele sunt văzute ca fiind mari descoperiri cu potențialul de a revoluționa domenii, dar din ambele „tabere” cele mai multe ajung să dispară din realitate încă din stadiul de proiect sau, cel mult, prototip.…

Citeste mai departe ›
Valentin Naumescu,   diplomat

Trump-Merkel. O întâlnire transatlantică ratată şi o ridicolă „factură” a unei „datorii” care schimbă paradigma de securitate a Europei

Puncte cheie:

  • Zilele trecute, întâlnirea şefilor executivelor din cele mai importante două puteri ale lumii occidentale, Statele Unite şi Germania, ne-a lăsat un gust amar, prin prestaţia lamentabilă a noului lider de la Casa Albă, care a dorit neapărat să transmită un anumit tip de mesaj politic către aliaţii din NATO (o putea face în multe alte feluri mai inspirate), dar a sfârşit prin a fi ridiculizat de americani, dezaprobat de europeni, folosit de ruşi și pur și simplu neînțeles de chinezi;
  • Impresia generală, înainte de a intra în detalii, este că Donald Trump încă nu a îmbrăcat haina onorabilă de preşedinte al Statelor Unite (în caz că o va îmbrăca vreodată), dovedindu-se şi inabil politico-diplomatic, şi nepoliticos ca bărbat, şi lipsit de viziune strategică în calitate de lider al primei mari puteri a lumii;
  • Cu mari eforturi de bunăvoinţă şi cu o doză substanţială de wishful thinking, haideţi totuşi să presupunem că Donald Trump nu a auzit sau nu a înţeles sugestiile repetate ale jurnaliştilor de a da mâna cu Angela Merkel, cu ocazia discuţiei din Biroul Oval.
Citeste mai departe ›
„Încerc să redau în picturile mele şi zonele rurale, care, în opinia mea, reprezintă o parte din farmecul României. Vreau să mă feresc de tehnologie în artă, pentru că mi se par două lucruri diferite şi nu vreau să le amestec”, Amalia Crişan.

Amalia Crişan – valul de mâine al şcolii clujene de pictură

Cu mâna ei subţire ca o linie, trasează o tuşă, apoi alta. Încet-încet, pe pânza sau hârtia care stau suspuse adierii pensulei sau creionului, gândurile şi imaginaţia se materializează şi prind forme.…

Citeste mai departe ›
Horoscop 30 martie – 6 aprilie 2017

Horoscop 30 martie – 6 aprilie 2017

Berbec

Din păcate, configuraţia astrală nu te susţine prea mult acum, ceea ce înseamnă că proiectele, planurile mai complexe sunt sortite eşecului din start. Încearcă să te limitezi la lucrurile simple şi să aştepţi un pic până lucrurile încep să funcţioneze în favoarea ta.…

Citeste mai departe ›